PAUL SELING

Română

Despre industria muzicală & entertainment nu știe lumea prea multe lucruri, e o Lume cu multe secrete. Imaginea publică a actorilor ei trebuie să fie cât mai curată, fanii nu au voie să știe câte invidii, mâncătorii, jocuri mizerabile, bârfe și manipulări au loc între cei care, înainte de apariția social media și YouTube, nu aveau toți loc în grile de program sau posturi TV.

În acele vremuri se întâmplau multe lucruri tulburi. Se povestea pe vremea lui Ceaușescu că solistele vocale se căsătoreau uneori din interes cu compozitorii cu vechime în sistem, pentru a avea asigurat repertoriul gratuit, acces pe Televiziunea Națională, ș.a.m.d.

Bineînțeles, ne putem gândi și la faptul că aceste medii erau totuși o castă relativ închisă. Poate că sărmanele artiste nu aveau de fapt prea multe opțiuni — nimeni nu știe cu adevărat decât cei care au trăit atunci. Și, nu-i așa, iubirea între oamenii creativi poate avea și alte conotații decât cea pur viscerală, primitivă.

Alte chestii neclare rămân relațiile multor actori sau interpreți cu Securitatea. Cum se spune că în orice mediu a existat turnătorie, colaborare și mediul cultural va fi fost populat de asemenea exemple. Bănuiala mea este că se știa asta, măcar la nivel de zvon. Dar, cum observăm și azi cu ochiul liber, nu întotdeauna delatiunea este vizibilă, la fel cum nu toți cei care sunt învinovățiți că sunt delatori sunt de fapt.

În general, ca să ascunzi așa ceva e necesar fie să acuzi chiar victima și să-i arunci în spate toate mizeriile, fie să-ți pierzi urma într-un nor de manipulări adiacente. Sau, de ce nu, ambele lucruri în paralel.

N-aș fi atât de drastic vizavi de turnătorul din comunism care, deseori, era amenințat chiar cu moartea dacă nu colabora. Aș fi mai degrabă mirat de fenomen astăzi, când Lumea e aparent liberă, există „loc” pentru oricine are ceva de spus și e talentat.

Ce cred eu că s-a întâmplat după 1989 a fost poate că cei cu imagine publică și cariere îndelungate — actori în teatre, televiziuni, școli de muzică, facultăți de profil — au vrut să rămână „pe poziții” și le-ar fi fost practic imposibil să se afle că colaboraseră cu Securitatea — și-ar fi pierdut fanii din întreaga țară sau Lume, ar fi fost excluși în lumea închisă a media.

Dar, vedeți voi, cum toate aceste secrete se află rapid, cu siguranță niște oameni întreprinzători vor fi căpătat nițel acces la dosarele Securității sau, dacă nu, cei bănuiți vor fi fost expuși în șoaptă de către colegii de breaslă.

Ei, și atunci, poate vor fi început niște mici șantaje. Și cum un șantaj nu vine niciodată singur, seria continuă și personalitatea publică se va compromite gradual tot mai mult, devenind în final mercenar de folosit pe ecrane, sponsorizat de diverse grupuri de interese.

Ei, acum că avem deja încă de după Revoluție un sistem mediatic corupt care intermediază, promovează, distruge și anihilează la comandă, vă puteți închipui ce tipologii de oameni și ce caractere populează aceste canale de „informare”.

Haideți să vedem doar un simplu exemplu: amicul meu Japhet mi-a povestit că a lucrat multă vreme în radio sau producție TV, advertising. Deși pe postul de radio se difuzau piese ale unor artiști internaționali, șeful direct al lui Japhet venea la final de zi cu o listă falsă de artiști români care trebuiau declarați la UCMR-ADA ca umpluseră spațiul de emisie.

Practic, câștigurile din difuzări masive, repetate pe TV sau radio, timp de luni sau ani, sunt o parte consistentă din încasările unor case de discuri sau ale unor artiști producători și atunci aceștia din urmă fac în secret înțelegeri cu canalele de difuzare.

Nu numai că listele de difuzare zilnice sunt falsificate, dar și accesul pe posturi este restricționat altor posibili nou-veniți.

Iată și de ce, la zeci de ani de la Revoluție, avem același sound obosit, aceleași fețe, aceleași nasuri care îmbâcsesc mințile tuturor cu content de cea mai proastă calitate. Sistemul este deja static și orice nouă figură ce intră în studiouri sau „on air” este atent verificată, îndoctrinată, antrenată în metode de manipulare care își au probabil originea în cele ale vechilor generații de artiști.

Din păcate pentru mulți dintre voi, dragi consumatori, repetiția an de an, decadă după decadă, a acelorași formule susținute de aceiași câțiva muzicieni semidocți care au devenit mainstream prin anii ’90, pe fondul lipsei de acces la tehnologie sau al lipsei de alternative, v-a transformat în ascultători placizi, fără replică și alternative.

Noile generații sunt expuse acestui sound, iar starurile se updatează cum știu și pot pentru a fi „în ton” cu noile trenduri sau schimbări ce vin „de dincolo”. Dacă privim cu atenție alegerile lor vestimentare, videoclipurile, coloristica, ascultăm versurile sau analizăm calitatea producției, putem vedea care este starea — jalnică, în opinia mea — a acestor produse pseudo-creative.

Nu de puține ori am fost dezamăgit să văd cum un star media este decent îmbrăcat într-un videoclip, ca apoi, în viața de zi cu zi, în social media, să descopăr o lipsă de gust îngrozitoare și o indecență stridentă.

Acum că există YouTube și toată lumea „a încăput” sau poate „încăpea”, dacă este talentat și știe sau vrea să se promoveze, să se adapteze trendurilor comerciale, situația establishmentului cultural românesc a devenit mai dificilă.

Să presupunem că, în calitate de artist popular în media românească, ai fost plătit pentru un job murdar — manipularea mediatică a unui target individual, a unei companii, entități sociale, culturale, economice.

Ei, ei, își spune sponsorul tău agresiv, e nevoie să limităm accesul la vastitatea internetului care, iată, se ramifică tot mai mult în tot mai multe tipuri de rețele.

Trebuie deci verificate următoarele opțiuni:

1) Limitarea accesului acestui target la orice tip de expunere:

Facem hacking intensiv (vizibil sau invizibil), verificăm zilnic feedurile, introducem spioni și turnători în rețelele sociale. Putem motiva acești turnători prin zvonuri false, îi putem amenința, îi putem chiar șantaja.

2) Planificăm în avans alternative.

Studiind mișcările în „teren” sau producția acestui target, facem calcule probabilistice și lucrăm preventiv. La nevoie, creăm chiar un narativ solid de la care nu ne vom mai abate, asimilând tot mai multe resurse umane, financiare, creând spețe noi de manipulare, introducând sau scoțând noi și noi actori sau pioni în „caz”.

În caz că vă mai amintiți de tehnica „buffer-ului” (a prezervativului, mai colocvial spus), avem grijă ca fiecare dintre acești actori să fie, la rândul lor, șantajabili și manipulabili în continuare.

3) Compromiterea, amenințarea sau șantajarea colaboratorilor și colaboratorilor online.

Cu cât mai întinsă ramificația de potențiale conexiuni, cu atât mai dificilă treaba și cu atât mai multe resurse trebuie angrenate în „spețe”.

În aceste cazuri se poate simplifica totul și se recurge la metode mai radicale: a selecta unul dintre acești colaboratori și a-l amenința, compromite, dând, spre exemplu, celorlalți de înțeles că lucruri nefaste se pot întâmpla dacă aceste colaborări continuă este o opțiune.

Să nu uităm că zvonistica și manipularea informației sunt tot timpul importante. Îi putem înștiința, spre exemplu, că targetul este parte din rețele mafiote și că pericole de neînchipuit pot să pândească din întunecimea de nepătruns a undergroundului, dark-netului, mediilor de hackeri, poliției corupte, terorismului, ș.a.m.d.

Este important să evaluăm în fiecare moment aceste targeturi secundare și să împrospătăm narativele atunci când targetul principal face, spre surprinderea noastră, „mișcări” greu de prevăzut sau evaluat.

Să nu uităm niciodată acest principiu de bază: oricând aplicăm o metodă în afara legii (defăimare, zvonistică, șantaj, hacking, interceptări telefonice, fotografii neautorizate, falsuri în acte, impersonări, furt de identitate), este necesar să:

1) Acuzăm în primul rând tot targetul de agresiunea pe care o punem la cale.

Și dacă nu reușim să izolăm doar targetul în aceste acuze (poate că structura noastră de manipulatori este excesiv de stufoasă și complicată), e nevoie să manipulăm alte forțe din anturaj: colaboratori locali, colegi de breaslă, prieteni de bere, vecini, foste sau actuale iubite, ș.a.m.d.

2) Plantăm indicii în avans, în timp și spațiu, care să ne confirme post-manipulare narativul oficial răspândit.

3) Răspândim responsabilitatea unor asemenea manipulări pe o arie largă (tot în timp și spațiu), în mai multe rețele, pentru ca, în final, nimeni să nu poată fi tras la răspundere sau învinuit.

Din nou, zvonistica și indiciile false ne vor ajuta să confirmăm unor curioși sau băgători de seamă neautorizați teoriile noastre.

Aici putem lucra prin mai multe metode:

a) Compromitem prin beneficii, sponsorizări entități solide, stabile (corporații, ONG-uri, firme private, liber-profesioniști, ș.a.m.d.) care, chiar dacă ajung să devină martorii manipulărilor, sunt nevoite să rămână clientelare și, la nevoie, să confirme sau să infirme narativul nostru pentru a continua să-și încaseze beneficiile sau doar pentru a mai putea funcționa în sistemul nostru corupt.

b) Amenințăm prin abuzuri, șantaje, ș.a.m.d. actori sau pioni mai puțin importanți, difuzând astfel un mesaj despre cât de puternici și siguri pe noi suntem.

Bineînțeles, aceste abuzuri pot fi, la nevoie, puse tot pe seama targetului sau a rețelelor obscure din care ar putea face parte (orice pistă falsă ne poate servi la nevoie, atâta timp cât nu poate fi cu adevărat verificată).

(Va urma)

---

English version

There is not much the public knows about the music and entertainment industry. It is a world with many secrets. The public image of its players has to be kept as clean as possible; fans are not supposed to know how much envy, backstabbing, dirty games, gossip and manipulation take place among those who, before the advent of social media and YouTube, could not all find a place in television schedules or on TV channels.

A lot of murky things happened in those days. During Ceaușescu’s time, there were stories that female singers would sometimes marry established composers within the system out of self-interest, in order to secure free repertoire, access to National Television, and so on.

Of course, we can also consider the fact that these circles were, after all, a relatively closed caste. Perhaps those unfortunate female artists did not actually have very many options — nobody really knows, except those who lived through those times. And, after all, love between creative people can have other connotations than purely visceral, primitive ones.

Other unclear matters concern the relationships many actors and performers had with the Securitate. If it is said that informing on others, collaboration and betrayal existed in every environment, then the cultural world must surely have had its share of such examples as well. My suspicion is that this was known, at least at the level of rumor. But, as we can also see today with the naked eye, denunciation is not always visible, just as not everyone accused of being an informer actually was one.

Generally speaking, in order to hide something like this, you either have to accuse the actual victim and pin all the dirt on them, or make yourself disappear behind a cloud of surrounding manipulations. Or, why not, do both things simultaneously.

I would not be so harsh on the informers of the communist era, who were often threatened with death if they refused to cooperate. I would be much more surprised by the phenomenon today, when the world is supposedly free, there is supposedly “room” for anyone who has something to say and is talented.

What I believe happened after 1989 is that people with established public images and long careers — actors in theatres, television, music schools and specialized universities — wanted to remain “in position,” and it would have been practically impossible for it to become known that they had collaborated with the Securitate. They would have lost their fans across the country or around the world and would have been excluded from the closed world of the media.

But you see, since all these secrets tend to surface quickly, surely some enterprising people would have gained at least a little access to the Securitate files. And if not, those who were suspected may have been quietly exposed by their colleagues in the profession.

And then, perhaps, some small blackmail operations began. And since blackmail never comes alone, the process would continue, and the public figure would gradually become more and more compromised, eventually turning into a mercenary who could be used on screens, sponsored by various interest groups.

Well, now that we have had a corrupt media system in place since the Revolution — a system that mediates, promotes, destroys and eliminates people on command — you can imagine what kinds of personalities and characters populate these channels of “information.”

Let’s look at just one simple example. My friend Japhet told me that he worked for a long time in radio, television production and advertising. Although songs by international artists were being broadcast on the radio station, Japhet’s immediate superior would come at the end of the day with a fake list of Romanian artists who were supposed to be declared to UCMR-ADA as having filled the broadcast airtime.

In practice, the revenues generated by massive, repeated airplay on television or radio, over months or years, represent a substantial part of the earnings of some record labels and artist-producers. These parties then make secret arrangements with broadcasting channels.

Not only are daily airplay lists falsified, but access to those channels is also restricted for other potential newcomers.

And this is why, decades after the Revolution, we still have the same tired sound, the same faces, the same noses stuffing everyone’s minds with content of the lowest possible quality. The system has already become static, and every new figure who enters the studios or goes “on air” is carefully vetted, indoctrinated, and trained in methods of manipulation that probably have their origins in those employed by older generations of artists.

Unfortunately for many of you, dear consumers, the repetition, year after year, decade after decade, of the same formulas, supported by the same handful of semi-educated musicians who became mainstream in the 1990s against a backdrop of limited access to technology and a lack of alternatives, has turned you into passive listeners, with no response and no alternatives.

New generations are exposed to this sound, while the stars update themselves as best they can in order to remain “in tune” with new trends or changes coming “from abroad.” If we look carefully at their clothing choices, their videos and their use of color, if we listen to the lyrics or examine the quality of the production, we can see what the state is — pathetic, in my opinion — of these pseudo-creative products.

More than once, I have been disappointed to see a media star dressed decently in a music video, only to discover, in everyday life and on social media, a shocking lack of taste and a glaring indecency.

Now that YouTube exists and everyone has “found a place,” or could “find a place” if they are talented and know how — or are willing — to promote themselves and adapt to commercial trends, the situation of the Romanian cultural establishment has become more difficult.

Let us suppose that, as a popular artist in the Romanian media, you have been paid for a dirty job — the media manipulation of an individual target, a company, a social, cultural or economic entity.

Well, well, your aggressive sponsor tells you, we need to limit this target’s access to the vastness of the internet, which, as we can see, is branching out into an ever-growing number of different types of networks.

So the following options have to be considered:

1) Limiting the target’s access to any kind of exposure:

We carry out intensive hacking (visible or invisible), check feeds on a daily basis, and introduce spies and informers into social networks. We can motivate these informers with false rumors, threaten them, or even blackmail them.

2) We plan alternatives in advance.

By studying the target’s movements “on the ground” or their output, we make probabilistic calculations and work preventively. If necessary, we even create a solid narrative from which we will no longer deviate, bringing in more and more human and financial resources, creating new manipulation scenarios, introducing or removing more and more actors or pawns from the “case.”

In case you remember the “buffer” technique (the condom, colloquially speaking), we make sure that each of these actors is, in turn, vulnerable to blackmail and remains manipulable.

3) Compromising, threatening or blackmailing collaborators and online collaborators.

The more extensive the network of potential connections, the more difficult the task becomes, and the more resources have to be deployed in these “cases.”

In such situations, everything can be simplified and more radical methods can be used: selecting one of these collaborators and threatening or compromising them, thereby showing the others, for example, that harmful things may happen if these collaborations continue, is one option.

Let us not forget that rumor-mongering and the manipulation of information are always important. We can inform them, for example, that the target is part of organized crime networks and that unimaginable dangers may be lurking in the impenetrable darkness of the underground, the dark web, hacker circles, corrupt police, terrorism, and so on.

It is important to assess these secondary targets at every stage and refresh the narratives whenever the primary target makes, to our surprise, “moves” that are difficult to predict or evaluate.

Let us never forget this basic principle: whenever we apply a method that is outside the law (defamation, rumor-mongering, blackmail, hacking, phone tapping, unauthorized photography, document forgery, impersonation, identity theft), it is necessary to:

1) First and foremost, accuse the entire target of the aggression we are planning.

And if we fail to isolate the target alone in these accusations (perhaps our structure of manipulators is excessively sprawling and complicated), we need to manipulate other forces within their circle: local collaborators, colleagues from the same professional field, drinking buddies, neighbors, former or current girlfriends, and so on.

2) Plant clues in advance, across time and space, that will later confirm the official narrative we have spread.

3) Spread responsibility for such manipulations across a wide area (again, across both time and space), through multiple networks, so that ultimately no one can be held accountable or blamed.

Once again, rumor-mongering and false clues will help us “confirm” our theories to curious outsiders or unauthorized snoopers.

Here, we can work through several methods:

a) We compromise solid, stable entities through benefits and sponsorships (corporations, NGOs, private companies, freelancers, and so on) which, even if they eventually become witnesses to the manipulations, are forced to remain clientelist and, when necessary, confirm or deny our narrative in order to continue receiving their benefits or simply to remain able to function within our corrupt system.

b) We threaten less important actors or pawns through abuses, blackmail, and so on, thereby spreading a message about how powerful and confident we are.

Naturally, these abuses can, when necessary, also be blamed on the target or on the obscure networks they might supposedly belong to (any false lead can serve our purposes when needed, as long as it cannot actually be verified).

(To be continued)