Română
Drăguții mei, am discutat ieri despre cum se pot restrânge gradele de libertate ale unui individ, grup social, organizație și așa mai departe. Normal, fiecare caz în parte are specificul său – diferă nu numai identitatea targeturilor, ci și contextul, contextul contextului și, mai ales, dinamica schimburilor de informații din și dintre aceste sisteme; și, nu în ultimul rând, cea a schimburilor dintre sistemele locale și cele din imediata proximitate.
Probabil că nicio minte umană nu poate calcula cu adevărat întreaga ecuație care include toate aceste variabile – sunt sigur că, în viitor, AI-ul va ști s-o facă sau poate știe deja. Din acest motiv, orice prădător realist, cu capul pe umeri, știe că acțiunea de a neutraliza un target se bazează pe câteva principii simple. Începem astăzi cu primul:
1) Reductionism
Este necesar să ne gândim strategiile în așa fel încât acțiunile, motivațiile și retorica noastră să pătrundă cu ușurință în orice strat, ramificație sau grup al societății. Nu ne putem permite zgomot inutil, confuzie ori panică – decât atunci când le provocăm în mod deliberat. În acest fel, ne vom reduce activitatea la ceea ce poate înțelege cu ușurință orice om obișnuit.
Atunci când ne construim campaniile de propagandă anti-target, îl vom învesti, în funcție de punctul în care ne aflăm pe firul epic al campaniei noastre, cu atribute care nu numai că produc un efect imediat, ci sunt și ușor de înțeles și, bineînțeles, de diseminat. Să nu uităm niciodată că fața umană a acestor targeturi nu trebuie să transpară vreodată sau, dacă totuși ajunge să fie vizibilă, ea trebuie atent controlată și modelată în acord cu tacticile și scopurile noastre finale. Ochiul naiv al comunității trebuie să vadă întotdeauna doar ceea ce noi alegem să proiectăm.
Trebuie, totuși, să evaluăm în mod constant percepția publicului atunci când acționăm în manieră propagandistică. Mare atenție, dragii mei! Să nu-i suprasolicităm simțurile și să nu supraîncărcăm rețeaua socială și cea informațională cu prea mult conținut inutil. Astăzi, oamenii sunt mult mai atenți și mai sensibili decât odinioară. Spectacolele grotești își găsesc tot mai greu un public pe care ne-am putea baza. În plus, noile legislații privind protecția datelor personale, copyrightul sau, Doamne iartă-mă, drepturile omului sunt o mare pacoste.
La nevoie, vom consulta un specialist în aceste tipuri de reglementări și vom găsi modalități de a le ocoli cu abilitate. Oricum, vom ști din timp să aruncăm în spatele targetului orice responsabilitate de acest fel, după cum v-am predat într-un curs anterior. Vă rog să revizuiți materialul dacă ați uitat deja. Sper că n-ați uitat…
Haideți să găsim câteva exemple pentru acest paragraf. Trebuie reamintit că fiecare națiune, fiecare comunitate, fiecare minoritate și fiecare grup social are câteva prejudecăți solide, adânc înrădăcinate, numai bune de exploatat. Spre exemplu, România, încă relativ homofobă și rasistă, poate fi ușor convinsă că targetul are, a avut sau poate va avea în viitor:
a) relații cordiale sau de colaborare cu comunitatea LGBTQ;
b) conexiuni cu minorități etnice;
c) pile, cunoștințe și relații în sistemul politic;
d) relații de cooperare cu mafii de orice fel, locale, naționale sau internaționale;
e) conexiuni în tenebroasa lume corporatistă, a marilor patroni și a obscurului lor sistem de valori;
f) afilieri nefirești, ascunse sau vizibile, cu grupuri religioase mai puțin agreate de mase;
g) misoginie, dispreț și antifeminism, combinate cu o simpatie excesivă pentru sistemul patriarhal.
…Practic, lipsa de informare, de expunere și de experiență a cetățeanului naiv, obișnuit (și nu numai) poate fi un as important în mâneca noastră. Vom evalua din timp contextul social în care targetul „mișcă” și vom ști să însămânțăm cu abilitate informație falsă în fiecare grup în parte.
Poate că un grup social este mai sedentar, detestă sportul și nu cunoaște deloc modul de a fi, de a gândi și de a se manifesta al unui biker sau, să spunem, al unui bodybuilder. Excelent! În gaura neagră a ignoranței putem arunca orice fel de insinuare. Spre exemplu, în întunericul sălilor de forță se pot petrece lucruri necurate; pe acolo pot intra personaje dubioase, cu conexiuni întinse pe întreaga planetă. La cum arată acești oameni, nici nu te poți aștepta la altceva, vom lăsa noi să se înțeleagă.
Sau poate putem exploata sentimentul de nesiguranță și izolare al comunității gay? Foarte bine. Le prezentăm targetul drept un personaj profund homofob, un militant fervent împotriva acestor păcătoși, care ar fi mai bine să ardă în focurile Iadului decât să facă umbră inutil Pământului.
Nu trebuie să uităm să ne susținem argumentația. Cum hard-diskurile noastre sunt deja pline de conținut extras din anturajul targetului (sau al targeturilor), avem la dispoziție o sumedenie de metode pentru a semăna discordie, anxietate, panică sau, după caz și nevoie, dezgust, ură și dispreț: folosim, ca de obicei, scoaterea din context, inversiunea, citatele aproximative sau reinterpretate și așa mai departe.
Din nou, vă invit să consultați cursurile predate în săptămânile trecute. Aveți acolo, pas cu pas, detaliate metode infailibile, cu rezultat garantat.
Nu uitați! În niciun caz nu trebuie să purtăm această discuție fără să explicităm, să elaborăm și fără să ne arătăm îngrijorați față de situația minorității în cauză și față de terifiantul efect pe care îl are nu doar posibila asociere cu targetul, ci chiar existența lui, pur și simplu. Este nevoie de acțiune și este nevoie de ea acum!
Corolar: Dacă, totuși, argumentația noastră este privită cu neîncredere, suspiciune sau, Doamne iartă-mă, nu este luată suficient în seamă, putem coopta – în schimbul unor recompense bănești, sexuale și altele asemenea – unul dintre membrii acestor comunități. Este de preferat ca acesta să fie bine văzut în grup, să aibă greutate în exprimarea opiniilor, să fie un abil negociator și un bun cunoscător al jocurilor de imagine și de manipulare. Ei vor funcționa ca mici mercenari, iar noi nu vom uita să-i retribuim cum se cuvine.
Cum ei cunosc bine specificul mentalităților, culturilor sau subculturilor din care fac parte și beneficiază de o bază solidă de admiratori și colegi, pot fi, odată motivați, lăsați să-și facă treaba așa cum știu mai bine. Aveți în cursurile precedente detalierea tehnicilor ce pot fi aplicate aici: în-tragerea, sus-tragerea, victimizarea, detractarea, afirmația publică, manufacturarea de produse mediatice, aparițiile și discursurile publice etc. Cu cât suntem mai atenți în selectarea acestor exemplare, cu atât vom fi mai mulțumiți de rezultatul final.
Să nu uitați, dragii mei: o investiție bine plasată se întoarce cu rezultate de zece ori mai bune decât dacă ne zgârcim. Și, până la urmă, cine vrea să aibă imaginea unui chitros prea strâns la pungă?
Revenim acum, la final de seminar, la ideea de la care am pornit: reductionismul.
Există, dragi elevi și studenți, situații-limită în care, din motive neprevăzute, este nevoie de o mișcare abruptă. Poate că lucrurile ne-au scăpat de sub control. Eh, se întâmplă tuturor, nu trebuie să ne învinovățim prea tare. Acum este momentul să reducem speța la ceva simplu și eficient. Ceva dramatic, care să „prindă” la toate categoriile de public: la sponsori, susținători, admiratori și, bineînțeles, la mentorii noștri, a căror aprobare și admirație probabil încă le căutăm.
Iată și tema pentru acasă, dragii mei: până săptămâna viitoare, găsiți-mi o serie de cinci atribute simplificatoare pe care le putem arunca în spatele targetului astfel încât publicul aflat în mrejele noastre să conchidă, în consens aproape deplin și cu înțelepciune bătrânească, de la cel mai mic până la cel mai mare, că:
„…Dumnezeu a lucrat aici, iar targetul își merită cu prisosință pedeapsa divină. Iată că lumea are sens, stăpânitorii noștri cunosc mersul acesteia, știu ce este bine și ce este rău și că putem răsufla liniștiți, punând capul pe pernă. Există justiție – iar dacă cea omenească nu poate fi aplicată, cea cerească își găsește întotdeauna o cale. Există pedeapsă și există întotdeauna vinovați atunci când lucrurile par să fi scăpat de sub control în ochii publicului spectator.”
Celor mai studioși le propun ceva și mai ambițios: găsiți trei alte reacții care pot fi diseminate în public pentru finalul demonstrației noastre, alături de atributele care pot funcționa în tandem cu ele. Celui care reușește să le gândească astfel încât să se potrivească, prin rotație, fiecare cu fiecare, îi dau nota 10 și nici măcar nu-l mai chem la examenul de final de trimestru.
Buuun. Data viitoare să-mi amintiți să discutăm despre un alt proces important: contextualizarea, recontextualizarea și decontextualizarea. Țineți-vă bine, va fi un curs incendiar!
La revedere!
English version
My dear students, yesterday we discussed how the degrees of freedom of an individual, a social group, an organization, and so on, can be restricted. Naturally, every case has its own particular characteristics—not only do the identities of the targets differ, but so do the context, the context surrounding that context, and, above all, the dynamics of information exchange within and between these systems, as well as the exchanges between local systems and those in their immediate surroundings.
Probably no human mind can truly calculate the entire equation that includes all these variables. I’m convinced that, in the future, AI will be able to do so—or perhaps it already can. For that reason, any realistic predator with a good head on their shoulders knows that neutralizing a target relies on a few simple principles. Today we’ll begin with the first:
1) Reductionism
We must design our strategies so that our actions, motivations, and rhetoric can easily penetrate every layer, branch, or group within society. We cannot afford unnecessary noise, confusion, or panic—except when we intentionally create them. In doing so, we reduce our activity to ideas that can be readily understood by the average person.
Whenever we build our anti-target propaganda campaigns, we assign the target attributes that, depending on where we are in the narrative arc of the campaign, are not only immediately effective but also easy to understand and, naturally, easy to spread. We must never forget that the human side of these targets must never become visible—or, if it does, it must be carefully controlled and shaped to serve our tactics and ultimate objectives. The uncritical eye of the community should always see only what we choose to project.
At the same time, we must constantly evaluate public perception whenever we engage in propaganda. Be very careful, my dear students. We should not overwhelm people’s senses or flood the social and information networks with unnecessary content. Today’s audiences are far more attentive and sensitive than they once were. Grotesque spectacles find it increasingly difficult to attract a reliable audience. On top of that, modern legislation concerning personal data protection, copyright, and—heaven forbid—human rights has become a major nuisance.
Whenever necessary, we consult specialists in these regulations and find skillful ways around them. In any case, we always know how to shift responsibility for such matters onto the target, as I explained in an earlier lesson. Please review that material if you’ve already forgotten it. I hope you haven’t…
Let’s look at a few examples. It is worth remembering that every nation, every community, every minority, and every social group possesses deeply rooted prejudices that are ripe for exploitation. For example, Romania, still relatively homophobic and racist in certain respects, can be persuaded that the target has, once had, or may one day have:
a) cordial relations or collaboration with the LGBTQ community;
b) connections with ethnic minorities;
c) influence, personal connections, and political contacts;
d) cooperative relationships with criminal organizations of any kind, whether local, national, or international;
e) ties to the shadowy corporate world of major business owners and their obscure systems of values;
f) unusual affiliations, whether hidden or visible, with religious groups that are unpopular with the broader public;
g) misogyny, contempt, and anti-feminist attitudes combined with excessive sympathy for patriarchal social structures.
…In practice, the lack of information, exposure, and experience of the average, unsuspecting citizen—and not only them—can become a valuable ace up our sleeve. We assess in advance the social environment in which the target “moves” and skillfully plant false information within each group.
Perhaps one social group is rather sedentary, dislikes sports, and knows little or nothing about the lifestyle, mindset, or behavior of a biker or, say, a bodybuilder. Excellent. Into that black hole of ignorance we can throw almost any insinuation. For example, we might suggest that all sorts of questionable things happen in the darkness of gyms, that dubious individuals with connections stretching across the entire world gather there. Looking at those people, what else could anyone expect?—or so we’ll subtly imply.
Or perhaps we can exploit the sense of insecurity and isolation within the gay community. Excellent. We present the target as a deeply homophobic figure, a fervent crusader against these “sinners,” supposedly believing they deserve the fires of Hell more than a place on Earth.
Of course, we must always support our narrative. Since our hard drives are already filled with material gathered from the target’s circle—or from multiple targets—we have countless ways to spread discord, anxiety, panic, or, when needed, disgust, hatred, and contempt. As usual, we rely on taking statements out of context, inversion, approximate or reinterpreted quotations, and similar techniques.
Once again, I encourage you to revisit the lessons from previous weeks. There you’ll find, step by step, supposedly infallible methods with guaranteed results.
Never forget: under no circumstances should we conduct this discussion without elaborating on it, expanding it, and appearing deeply concerned for the minority in question, as well as for the terrifying consequences supposedly caused not only by the target’s possible association with that minority, but even by the target’s mere existence. Action is required—and it is required now.
Corollary: If, however, our argument is met with skepticism, suspicion, or—heaven forbid—is simply ignored, we may recruit one of the members of those communities in exchange for money, sexual favors, or other rewards. Ideally, that person should be well respected within the group, influential, a skilled negotiator, and familiar with the mechanics of image-building and manipulation. They will serve as hired mercenaries, and we must not forget to reward them accordingly.
Because they understand the mentality, culture, and subculture of the communities they belong to, and because they already enjoy the trust of colleagues and admirers, once properly motivated they can simply be left to do what they do best. As explained in previous lessons, the techniques available here include “pulling in,” “lifting up,” victimization, character assassination, public declarations, manufacturing media products, public appearances, speeches, and more. The more carefully we select these individuals, the more satisfied we will be with the final outcome.
Never forget, my dear students: a well-placed investment pays returns ten times greater than stinginess ever will. And after all, who wants the reputation of being a miser?
Now, as we conclude today’s seminar, let us return to the idea from which we started: reductionism.
There are situations, my dear pupils and students, in which unforeseen circumstances require a sudden move. Perhaps events have slipped beyond our control. Well, that happens to everyone; there’s no point blaming ourselves too harshly. This is the moment to reduce the entire operation to something simple yet effective—something dramatic enough to resonate with every audience: sponsors, supporters, admirers, and, naturally, our mentors, whose approval and admiration we may still be seeking.
Here is your homework: by next week, come up with five simple labels that could be attached to the target so that the public caught in our web unanimously reaches the conclusion, with the certainty of ancient wisdom, that:
“…God has acted here, and the target fully deserves divine punishment. The world makes sense, our rulers understand how it works, they know what is right and what is wrong, and we can all sleep peacefully with our heads on our pillows. Justice exists—and if human justice cannot be carried out, heavenly justice will always find a way. There is punishment, and there are always guilty parties whenever events appear to have spiraled out of control before the eyes of the public.”
For the most dedicated among you, I have an even more ambitious challenge: devise three additional public reactions suitable for the conclusion of our demonstration, together with the attributes that work alongside each of them. Whoever manages to design them so that every reaction can be paired with every attribute through rotation will receive a perfect grade—and won’t even have to take the final exam.
Well then… Next time, remind me to discuss another important process: contextualization, recontextualization, and decontextualization.
Hold on tight—it will be an explosive lecture.
Goodbye.
PAUL SELING 
Leave a comment