PAUL SELING

Română

Dragi elevi și studenți, continuăm azi discuția de săptămâna trecută. Mă scuzați, am uitat catalogul în cancelarie, așa că voi vorbi iarăși toată ora, deși tare îmi place să vă scot nițel la tablă să verific dacă chiar ați fost atenți, așa cum păreți. Ei, ei, credeți voi că vorbim aici despre prostioare, dar în scurt timp veți vedea cât de necesare și utile vă sunt aceste lecții.

Vorbeam înainte despre diferențele dintre australopitec și omul modern. Ia să deschid telefonul să vă citesc ce îmi spune ChatGPT:

„Deși omul modern dispune de un creier extrem de dezvoltat, o mare parte din structurile sale cele mai vechi au rămas aproape neschimbate de-a lungul a sute de milioane de ani de evoluție. Trunchiul cerebral și alte structuri subcorticale controlează în continuare funcțiile fundamentale ale vieții: respirația, ritmul cardiac, echilibrul, reflexele și reacțiile automate la pericol. Aceste mecanisme funcționează independent de voința conștientă și reprezintă fundația biologică pe care s-au construit ulterior regiunile responsabile de gândirea abstractă și de limbaj.

Peste aceste structuri s-au dezvoltat sistemele emoționale, în special cele implicate în detectarea amenințărilor, recompensei și apartenenței sociale. De aceea, omul contemporan continuă să reacționeze instinctiv la frică, furie, competiție, statut social, respingere sau atracție, chiar dacă trăiește într-un mediu foarte diferit de cel al strămoșilor săi. Estimările din neuroștiințe sugerează că aproximativ 70–90% din procesarea informației are loc inconștient, prin mecanisme automate și euristici, înainte ca cortexul prefrontal să formuleze o explicație rațională. Cu alte cuvinte, mare parte din comportamentul nostru este încă influențată de programe evolutive vechi, adaptate inițial supraviețuirii.

Ceea ce diferențiază omul modern nu este dispariția acestui „creier primitiv”, ci capacitatea neocortexului, în special a cortexului prefrontal, de a-i modula impulsurile. Putem amâna o recompensă, planifica pe termen lung, coopera cu necunoscuți, crea artă, știință și civilizații complexe. Totuși, în situații de stres intens, oboseală sau pericol, controlul rațional se diminuează, iar mecanismele ancestrale revin rapid în prim-plan. Din această perspectivă, omul modern nu și-a abandonat creierul primitiv, ci îl poartă permanent cu sine, peste care evoluția a adăugat straturi succesive de autocontrol, reflecție și conștiință.”

Buuun. Ce ne facem noi, dragi elevi și studenți, cu această maimuțică drăguță care trăiește încă în noi și nu prea dă semne că va dispărea în, să zicem, următoarea jumătate de milion de ani?

Mai are rost să facem artă, filosofie, să cercetăm stelele dacă, iată, atunci când este vorba de pericol o luăm rapid la fugă, când suntem amenințați suntem în stare să ne omorâm adversarul, iar când vedem o pereche de sâni frumoși avem, cum să spun, o reacție fiziologică jenantă pentru ochiul public?

Sau, din contră, cum reacționăm când suntem bombardați cu produse mediatice, când un hacker ne sparge conturile de e-mail sau de social media, cerându-ne o recompensă sau șantajându-ne după ce ne-a furat fotografia de la Costinești alături de soție – doamnă profesor universitar – sau de fiica noastră preaiubită, care se sărută cu un marinar pe plaja din Saint-Tropez?

Știe oare cineva, pe această planetă, unde este limita normalității, care este starea de echilibru, cum „trebuie” reacționat cu adevărat în toate aceste situații? Știm că cercetătorii britanici, olandezi, francezi sau americani fac în mod constant studii care mai de care mai bizare. Oare de ce nu se concentrează cu toții asupra disecării minții omului modern și a explicării comportamentului său în această puzderie de stimuli virtuali, cibernetici, sociali, economici și politici? Dacă peste tot acest cocktail mai adăugăm războaie, terorism, recesiuni sau crize economice, nu putem să nu-l compătimim pe acest adevărat John Doe al secolului XXI sau pe amărâta lui soție.

În mod cert, omul modern acționează tot în haită. Fie că este vorba de o corporație, de un partid politic, de o mică firmă de cartier, de o bisericuță de profesori într-o cancelarie sau de un sat mic, izolat la munte, oamenii știu că împreună pot obține mai multe avantaje decât singuri. În plus, în acest fel pot face față agresiunii potențiale a altor haite sau triburi. La rândul lor, pot ataca – dacă sunt predispuși la agresivitate – și pot confisca nu numai teritoriul și averile celor de peste deal, ci se pot extinde, ocupând teritorii tot mai îndepărtate și tot mai întinse.

Astăzi, să fii un liber-cugetător într-o lume de sălbatici bine înarmați este, practic, un act sinucigaș. Cine nu are un aliat sau doi nu află despre potențialele pericole și este un „sitting duck” pentru orice interese obscure. Ba mai mult, fie că este expus pe social media, fie chiar și în solitudine, informațiile sensibile din spațiul său privat sunt practic la îndemâna oricui. Mai devreme sau mai târziu, fără un sistem de apărare solid și sofisticat, cazi negreșit victima unuia sau mai multor tipuri de prădători.

Da, dragii mei, este exclus să credem că omul sălbatic al preistoriei a dispărut și că trăim într-o lume cu adevărat civilizată. Avem dovada acestui lucru în fiecare zi, în calupurile de știri de la televizor. Vedem însă acolo doar ceea ce devine popular prin caracterul atipic, bizar sau grotesc, accente puternice care atrag atenția unui public deja prea obosit ca să mai observe nuanțele fine. Ceea ce nu vedem sunt mișcările ascunse din culisele acestor mașinațiuni. Ele sunt fie prea complexe pentru a fi expuse publicului, fie nu se dorește să fie cunoscute. Un canal mediatic este uneori doar o altă rotiță dintr-o rețea complicată de manipulare. El este fondat sau sponsorizat din diverse surse, în scopuri bine definite. Oameni politici, entități economice și interese dintre cele mai variate promovează sau susțin nu numai conținutul difuzat, ci chiar existența, stabilitatea și prestigiul acestor entități. Până la urmă, patronii unei asemenea „mașini de propagandă” au creat-o astfel cu bună știință. Când faci bani din propagandă sau manipulare ești, cu siguranță, „uns cu toate alifiile” posibile. Da, ai și dușmani, dar ai și aliați puternici.

Bun, revenim puțin la mentalitățile de autobază. Nu-i așa că ați auzit cu toții despre fascinația românului pentru „coaie”? (Le vom denumi în continuare „testicule”, pentru rigoare științifică, deși termenul colocvial este mult mai savuros.) Ei bine, nu numai românul are această fascinație bizară, ci și multe alte națiuni războinice. Dacă la baza acestei preocupări stă un dezechilibru psihic și, ulterior, o aberație majoră a mentalităților colective, ne vom întreba într-un alt curs.

Da, dragii mei, auzim deseori, rostite de un bărbat potent, exprimări de genul: „Vreau să-i tai coaiele”, „Are prea multe coaie”, „Mi-e greu să-i ajung la coaie”.

Bineînțeles, nu este vorba numai despre organele în sine, pe care animalul ce există în orice bărbat modern, civilizat pare că ar dori să le taie imediat, dacă ar fi posibil. Și asta măcar pentru a-și asigura integritatea teritoriului, a-și păstra femelele sub dominație și apoi a-și extinde arealul. Știm cu toții că, din perspectiva acestui instinct, nu avem niciodată suficiente femele în harem. Cu cât ne extindem mai mult, cu cât înghițim mai multe teritorii și resurse, cu atât avem mai multe șanse la varietate și abundență. Dacă e să fim sinceri, fiecare bărbat de pe acest Pământ și-ar dori să facă sex în fiecare zi, cu tot mai multe partenere, până în ultima zi a vieții sale. În mod ideal, ne-am dori chiar să murim în timpul unei partide de sex, poate chiar în momentul climaxului. Cel puțin asta afirmă o memă modernă, vehiculată adesea prin cercurile masculilor de succes.

Dar, cum regulile aflate în vigoare, care mențin ordinea și armonia în civilizația secolului XXI, nu ne permit acest lucru, trebuie să „tăiem coaiele” competitorului nostru masculin prin alte metode. Cu cât aceste metode sunt mai ascunse, iar noi mai abili și mai eleganți în a le folosi, cu atât mai mare va fi admirația femelelor pe care le dominăm sau pe care dorim să le atragem ulterior în arealul nostru. Pe de altă parte, alți masculi periculoși ne vor observa măiestria și se vor ține la distanță de turmele noastre.

Acum, noțiunile de „eleganță” sau „măiestrie” sunt discutabile. În funcție de caracter, de moștenirea genetică, de educația din familie și de experiența de viață, masculii înțeleg fiecare în felul lor acești termeni. Unii vor să pară feroce, sălbatici, cruzi, aidoma unor vânători preistorici. Alții, din contră: fini, eleganți, minimaliști, aidoma unor intelectuali rașați. Sunt și cei care vor să reteze coaiele competiției cu umor, sadism sau milă (creștină ori agnostică), asemenea unor caricaturiști sadea. Variațiunile sunt infinite, după cum infinite sunt și cei aproximativ patru miliarde de bărbați de pe această planetă.

Deseori m-am întrebat, dragi copii, cine sunt femeile care validează, provoacă și chiar susțin acești masculi. Cine sunt soțiile lor, iubitele, amantele? Cum văd copiii sau nepoții lor activitățile și preocupările inspirate parcă din romane și povestiri vânătorești? Cum n-am prea avut, în copilărie, exemple de acest fel în jurul meu, n-am înțeles de la început aceste menajerii, aceste specii care par să populeze deasa noastră junglă socială. Dar, cu timpul, călcând tot mai des în capcanele întinse de dânșii prin pădurile urbane, chiar fiind vânat uneori cu cangea, harponul sau săgeți otrăvitoare, a trebuit să mă aplec și asupra acestui subiect de studiu.

Vom intra în detalii în cursul următor. Vă las liberi cu zece minute mai devreme. Am de mers până la pantofarul de la capătul străzii, de unde îmi voi ridica cizmele de pescuit. În weekend mă așteaptă o partidă strașnică pe malul lacului de acumulare. Am auzit că înoată prin adâncuri somni de dimensiuni colosale, așa că abia aștept să-mi încerc puterile cu unul dintre ei.

---

English version

Dear pupils and students, today we’ll continue the discussion from last week. My apologies, I left the class register in the teachers’ lounge, so I’ll be talking for the entire hour again, even though I do enjoy calling you up to the board every now and then to check whether you’ve actually been paying attention—as you certainly seem to have.

Now then, you probably think we’re talking about trivial things here, but before long you’ll see just how necessary and useful these lessons really are.

Last time we were discussing the differences between the australopithecine and modern humans. Let me pull out my phone and read to you what ChatGPT has to say:

“Although modern humans possess an extraordinarily developed brain, many of its oldest structures have remained almost unchanged throughout hundreds of millions of years of evolution. The brainstem and other subcortical structures still regulate the fundamental functions of life: breathing, heart rate, balance, reflexes, and automatic responses to danger. These mechanisms operate independently of conscious will and form the biological foundation upon which the regions responsible for abstract thinking and language later evolved.

Built upon these ancient structures are the emotional systems, particularly those involved in detecting threats, rewards, and social belonging. This is why modern humans still react instinctively to fear, anger, competition, social status, rejection, and attraction, even though we live in an environment vastly different from that of our ancestors. Estimates from neuroscience suggest that roughly 70–90% of information processing occurs unconsciously, through automatic mechanisms and heuristics, before the prefrontal cortex constructs a rational explanation. In other words, much of our behavior is still influenced by ancient evolutionary programs originally designed for survival.

What distinguishes modern humans is not the disappearance of this ‘primitive brain,’ but the ability of the neocortex—especially the prefrontal cortex—to regulate its impulses. We can delay gratification, plan for the long term, cooperate with strangers, and create art, science, and complex civilizations. Yet under conditions of intense stress, fatigue, or danger, rational control weakens, allowing these ancestral mechanisms to quickly return to the forefront. From this perspective, modern humans have not abandoned their primitive brain; they carry it with them at all times, while evolution has gradually added successive layers of self-control, reflection, and consciousness.”

Riiight… So what are we supposed to do, my dear pupils and students, with this adorable little monkey still living inside each of us, showing no signs whatsoever that it’s going to disappear within, let’s say, the next half a million years?

Is there still any point in making art, pursuing philosophy, or exploring the stars if, when danger appears, we instinctively run away; when we feel threatened, we are capable of killing our opponent; and when we see a beautiful pair of breasts, we experience, shall we say, a rather embarrassing physiological reaction in full view of the public?

Or, on the other hand, how do we react when we are bombarded with media content, when a hacker breaks into our email or social media accounts, demanding a ransom or blackmailing us after stealing that holiday photo from Costinești featuring our wife—a distinguished university professor—or our beloved daughter kissing a sailor on a beach in Saint-Tropez?

Does anyone on this planet truly know where the boundaries of normality lie, what genuine psychological balance looks like, or how one is actually supposed to react in all these situations? We know that British, Dutch, French, and American researchers constantly produce one curious study after another. Why don’t they all focus instead on dissecting the modern human mind and explaining its behavior amid this overwhelming flood of virtual, cybernetic, social, economic, and political stimuli? And if, on top of this already potent cocktail, we add wars, terrorism, recessions, and economic crises, it becomes difficult not to sympathize with the ordinary John Doe of the twenty-first century—or with his long-suffering wife.

Without a doubt, modern humans still operate in packs. Whether we are talking about a corporation, a political party, a small neighborhood business, a close-knit circle of teachers in the staff room, or an isolated mountain village, people understand that together they can secure greater advantages than they could on their own. Moreover, belonging to a group allows them to withstand the potential aggression of other packs or tribes. Likewise, if they are inclined toward aggression, they may in turn attack, seize not only the territory and wealth of those living beyond the next hill, but also expand continuously, occupying ever more distant and ever larger territories.

Today, being an independent thinker in a world of heavily armed savages is, in practical terms, almost a suicidal act. Anyone without one or two trusted allies is unlikely to learn about potential dangers in time and becomes little more than a sitting duck for all manner of hidden interests. What’s more, whether through social media or even while living in apparent solitude, sensitive information from one’s private life is effectively within anyone’s reach. Sooner or later, without a solid and sophisticated system of defense, one inevitably falls victim to one or more kinds of predators.

Yes, my dear students, it is impossible to believe that prehistoric man has disappeared and that we now live in a truly civilized world. Every single day, the television news provides us with ample evidence to the contrary. What we usually see there, however, is only what is popular because it is unusual, bizarre, or grotesque—strong, eye-catching events designed to capture the attention of an audience already too exhausted to notice subtler nuances. What we do not see are the hidden movements behind the scenes of these machinations. They are either too complex to be presented to the public or simply not meant to become known. A media outlet is sometimes nothing more than another cog in a sophisticated network of manipulation. It is founded or sponsored by various sources for particular purposes. Politicians, economic actors, and a wide range of interests promote or support not only the content being broadcast, but also the very existence, stability, and prestige of these organizations. After all, the owners of such a “propaganda machine” created it knowingly. If you make money from propaganda or manipulation, you are undoubtedly “streetwise” in every possible sense. You certainly have enemies—but you also have powerful allies.

Now then, let us return for a moment to what I would call the “garage mentality.” I’m sure you’ve all heard about the Romanian fascination with “balls.” (From now on, for the sake of scientific rigor, we’ll refer to them as “testicles,” although the colloquial term is admittedly far more colorful.) As it turns out, this peculiar fascination is by no means unique to Romanians; it can also be found in many other historically warlike cultures. Whether this obsession ultimately reflects a psychological imbalance and, subsequently, a major distortion of collective mentalities is a question we shall leave for another lecture.

Yes, my dear students, we often hear a dominant or powerful man use expressions such as: “I want to cut his balls off,” “He’s got too much balls,” or “It’s hard for me to measure up to his balls.”

Of course, the expressions are not really about the organs themselves, which the primitive animal still living inside every modern, civilized man might seem eager to remove if only it were possible. At a symbolic level, the instinct is about securing one’s territory, maintaining dominance over one’s females, and then expanding one’s domain. We all know that, from the perspective of this ancient instinct, there are never enough females in the harem. The more we expand, the more territory and resources we absorb, the greater our opportunities for both variety and abundance. If we are honest, every man on this planet has, at some level, the biological drive to have sex every day with an ever-growing number of partners, right up to the very last day of his life. In the idealized fantasy, one might even wish to die during intercourse, perhaps at the very moment of climax. At least, that is what a popular modern meme frequently circulating among self-proclaimed successful men would have us believe.

However, since the rules that preserve order and harmony in twenty-first-century civilization no longer allow us to “cut off” our male competitor’s testicles in the literal sense, we resort to other methods. The more discreet those methods are, the more skillful and elegant we become in using them, the greater the admiration we may earn from the women we already dominate—or hope to attract into our sphere of influence. At the same time, other dangerous males will recognize our mastery and may choose to keep their distance from our herd.

Now, the notions of “elegance” and “mastery” are open to interpretation. Depending on one’s character, genetic inheritance, family upbringing, and life experience, every male understands these terms differently. Some want to appear fierce, savage, and ruthless, much like prehistoric hunters. Others, on the contrary, strive to be refined, elegant, and minimalist, resembling cultivated intellectuals. Then there are those who wish to “cut off the competition’s balls” with humor, sadism, or compassion (whether Christian or agnostic), like true caricaturists. The variations are endless, just as the approximately four billion men on this planet are endlessly diverse.

I have often wondered, my dear students, who are the women who validate, encourage, and even support these males? Who are their wives, lovers, and mistresses? How do their children or grandchildren perceive these activities and preoccupations, seemingly inspired by hunting novels and adventure stories? Since, growing up, I had very few examples of this kind around me, I did not understand these menageries—these peculiar species that seem to populate the dense jungle of our social world. But over time, as I found myself stepping more and more often into the traps they had laid throughout the urban forest, at times even becoming prey to hooks, harpoons, or poisoned arrows, I was forced to devote some attention to this subject as well.

We’ll go into greater detail in our next lecture. I’ll let you out ten minutes early today. I have to stop by the cobbler at the end of the street to pick up my fishing boots. This weekend, a magnificent fishing trip awaits me on the shores of the reservoir. I’ve heard that colossal catfish roam its depths, and I can hardly wait to test my strength against one of them.