PAUL SELING

Română

Acum vreo doi sau trei ani am primit, din greșeală, suma ciudată de 432 de euro în contul meu PayPal. M-am mirat. Expeditoarea, o anume Stephanie Werner – părea că e nemțoaică – s-a comportat după cum mă așteptam.

A început să trimită din trei în trei ore pe adresa mea de e-mail (pe care nu știu cum a putut s-o afle) amenințări și cereri să-i returnez banii imediat. Spunea, dând copy-paste aceluiași mesaj, că a vrut să trimită unui alt „Paul Seling” banii din greșeală și că sunt obligat să i-i trimit înapoi.

Din start mi s-a părut bizară întâmplarea. Suma era ciudată: „432” m-a dus cu gândul la o numărătoare inversă și, mai recent, la filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al lui Mungiu.

Eram aproape sigur că este un hack. Nu era însă nici primul și nici ultimul. Comportamentul ei era parcă tipic pentru o femeie sărită de pe fix. Ea însăși a înaintat imediat o cerere de retur, iar banii au fost blocați în scurt timp.

Eram panicat. M-am gândit atunci chiar la opțiunea de a-i returna din banii mei suma, numai ca să nu am probleme mai târziu. Și totuși erau mulți bani, chiar și pentru un neamț. Exista și riscul ca eu să-i returnez, PayPal să îi returneze și pe ai ei și, pe deasupra, să mai pierd și a treia oară banii. Oricum, nu țin atâția bani pe cardul asociat contului PayPal, ci doar câți am nevoie pentru plăți online iminente.

Ca să fiu asigurat, am depus un ticket către PayPal, cerându-le să examineze situația și să decidă ei care era realitatea. Le-am scris acolo că mi se pare o încercare de manipulare sau un hack.

Deși suma era blocată – lucru care apărea cu siguranță și în contul femeii – psihopata a continuat să-mi trimită bombardamente cu același și același e-mail isteric. Normal, am lăsat lucrurile în voia celor de la PayPal și mi-am văzut de ale mele.

Dacă stăm să analizăm situația acum, este evident că a fost un hack. Femeia avea probabil nevoie de „o speță”. În mod normal, n-aveam cum să cheltui suma, care a fost blocată aproape imediat. Sunt acum sigur că nu a fost o eroare și că femeia avea nevoie de „pricina” aceasta.

Putem merge mai sus cu analiza și să ne gândim mai departe – având în vedere situația în care ne găsim astăzi – că informațiile vor fi ajuns la niveluri greu de înțeles la acea dată. Faptul că nu i-am răspuns și că am depus ticketul cred că mă absolvă de orice pretinsă sau presupusă „vinovăție”. Dintotdeauna am evitat să intru în comunicări cu psihopați sau manipulatori și acum sunt sigur că era vorba nu numai despre asta, ci despre o rețea mai largă și că Stephanie Werner n-a fost decât un pion sau o interfață.

Din păcate, la acea dată am ignorat evenimentul cu amărăciune, gândindu-mă chiar, în naivitatea mea de moment, că va fi fost un ciudat și alambicat avertisment.

Astăzi stau și mă gândesc la film, la regizorul Mungiu, la toată încrengătura de interese, manipulări și conexiuni care pleacă din computerul meu, trec prin București și probabil se împrăștie pe te miri unde prin lume și… recunosc, mă îngrozesc.

Această postare este dedicată forțelor de ordine care, iată, au un capăt de fir pe care pot merge pentru a găsi eventuale legături cu scop distructiv. Legături care împânzesc, la această dată, teritorii încă necunoscute multora.

---

English version

About two or three years ago, I accidentally received the unusual amount of €432 into my PayPal account. I was surprised. The sender, a woman named Stephanie Werner—who appeared to be German—behaved more or less as I expected.

She began sending me threatening emails every three hours to my email address (which I still have no idea how she managed to obtain), demanding that I return the money immediately. She kept copy-pasting the exact same message, claiming that she had intended to send the money to another “Paul Seling” by mistake and that I was obligated to send it back to her.

Right from the beginning, the whole situation struck me as bizarre. The amount itself was unusual: “432” made me think of a countdown and, more recently, of Cristian Mungiu’s film 4 Months, 3 Weeks and 2 Days.

I was almost certain it was some kind of hack. It certainly wasn’t the first suspicious incident, nor would it be the last. Her behavior seemed almost stereotypical of someone acting irrationally. She herself immediately filed a reversal request, and the funds were frozen shortly afterward.

I was worried. At one point I even considered sending her the money out of my own pocket just to avoid possible problems later on. Still, it was a significant amount of money, even by German standards. There was also the risk that I would send her my own money while PayPal simultaneously refunded the original transfer, leaving me to lose the money twice—or even three times over. In any case, I don’t keep large sums available through the card linked to my PayPal account; I only keep enough for upcoming online payments.

To protect myself, I opened a support ticket with PayPal, asking them to investigate the situation and determine what had actually happened. I wrote that the whole thing appeared to be either an attempt at manipulation or some form of hacking.

Although the funds had already been frozen—a fact that surely must also have been visible in her own account—she continued bombarding me with the exact same hysterical email. Naturally, I left the matter in PayPal’s hands and carried on with my own affairs.

Looking back now, it seems obvious to me that this was a hack. The woman probably needed a pretext or a case to build upon. Under normal circumstances, I had no way of spending money that had been frozen almost immediately. I am now convinced it was not an honest mistake and that she needed this incident for some ulterior purpose.

One can even take the analysis a step further, considering the situation we find ourselves in today, and wonder whether information had already been circulating through channels that were difficult to comprehend at the time. The fact that I never responded to her and instead filed a PayPal support ticket, I believe, absolves me of any alleged or presumed wrongdoing. I have always avoided engaging with manipulators or people acting in bad faith, and today I believe this may have involved not just one individual but a broader network. Stephanie Werner may have been nothing more than a pawn or an interface.

Unfortunately, at the time I dismissed the incident with a sense of bitterness, even thinking—rather naively—that perhaps it had been some strange and convoluted warning.

Today I find myself thinking about the film, about director Mungiu, and about the entire web of interests, manipulation, and connections that seem to originate from my computer, pass through Bucharest, and perhaps spread to who knows where around the world… and I admit that the thought is unsettling.

This post is dedicated to law enforcement authorities, who may perhaps find in this incident a lead worth examining for possible destructive connections. Connections that, at present, may extend across territories still unknown to many.