PAUL SELING

Varianta în limba română

Haideți, dragi cititori, să avansăm în niște misterioase ramificații ale unor posibile conspirațiuni, demne de mințile cele mai imaginative (unii le spun deja, neaos, „cangi”… probabil de la denumirea caracterelor japoneze „Kanji”, despre care vom discuta neapărat în următoarea postare).

Păi, să vedeți… caut eu fete frumoase, deștepte și deloc devreme acasă pe sentimente.ro (sau noi2.ro, nu mai știu exact). Eram deja de ani buni „ascuns” vederii cartierului, care nu știa pesemne deloc cu cine m-aș putea întâlni. O tăcere bizară plutea printre comitetele de pensionari – probabil – și peste fiicele sau nepoatele lor. Dacă dădeam de cineva interesant – o fată din 50 poate – mă urcam în dragul meu Audi A3 și o tuleam ca fulgerul până la locație. Orașul nostru minier îmi părea de multă vreme toxic. Aici, dacă ieșeai din bloc până la magazin, aflai a doua zi cât ești de sărac pentru că ți-ai cumpărat o Eugenie. Nu, dragii mei, nu! Cunoașterea trupească a partenerului sau chiar dragostea adevărată nu se pot face cu atâta public și atâția băgători de seamă în jur. Situația este cu mult mai dificilă dacă ești și rudă a unei persoane publice.

Și iată că în inbox se ivește acel bizar mesaj: „Ce faci, bestie?”. Hmm, am un mic șoc. Mă uit la profil: fată frumoasă, o tipă nițel prea planturoasă pentru gustul meu, dar care pare „smart”. Aveam să aflu că nici măcar nu era încă studentă; se pregătea pentru examenul la facultatea de medicină.

Am încercat în minte combinația de sensuri: „bestie” = animal sălbatic, de neîmblânzit, în română. „Bestie” = cel mai bun prieten, în engleza tinerilor. Hmmm, mormăi eu. Oare de ce afișa sarcasmul acesta, mă întreb eu acum, pentru că atunci n-am recepționat în mod conștient decât layerul în română? Ei bine, tot eu vă răspund.

Se pare că o anumită categorie de oameni din societatea românească folosesc în mod uzual un asemenea sarcasm. „Nici nu ne cunoaștem și tu îmi ești deja prieten”, ar vrea dânșii să insinueze. Haideți să le găsim acestor actori sociali o scuză: poate, săracii de ei, sunt nevoiți să accepte în anturaj – din singurătatea acută pe care nicicum n-o merită – tot soiul de indivizi dubioși, speculanți, manipulanți. Ei dezvoltă astfel un caracter defensiv și, cu timpul, expuși numai la „caractere umane asimetrice”, nici nu mai pot vedea în jur mai mult decât ceea ce au cunoscut deja.

Sărmanii oameni, vom exclama noi empatici, pătrunși de milă. Ei nu au știut niciodată ce înseamnă un om normal, comunicativ, deschis. Un om care intră în relație cu tine fără vreo intenție de a te folosi, de a te manipula, de a te minți. Oare ce fel de educație, ce fel de anturaj, ce fel de viață să fi avut aceste adevărate victime? Ei, ei, sărmane Paul-cel-de-27-de-ani, n-aveai tu cum să bănuiești la acea dată. Of, of… ale tinereții valuri, exclamă probabil trist cititorul…

Recent, doar recent, mi-am adus aminte și de paradoxalul moment de la mijlocul anilor ’90, petrecut alături de profesoara de limba română din liceul băimărean Colegiul Național Gheorghe Șincai – doamna Mariana Pop – în care scrisesem în timpul orei pe foaia albă din fața mea: „C’est à cause de cette bête que je m’ennuie autant” („Din cauza acestui animal mă plictisesc atât de mult”). Atunci doamna profesoară mi-a smuls pe nesimțite foaia, citind-o în auzul întregii clase. E drept, mesajul îi era adresat nițel în glumă și nu urma să devină public – voiam pur și simplu să arunc hârtia la coș sau să rămână doar un exercițiu de caligrafie. Eram nițel adormit, ascultând lipsa de dinamică a discursului de la catedră – prea citea fără pasiune din compendii cu comentarii literare gata făcute pentru ca cei mai predispuși la a se implica (și) afectiv să nu fie apucați de toropeală.

Păcat, dragii mei, că gestul meu aleator, o inspirație copilărească de moment, o visare în spațiul personal, în fața foii mele de hârtie, s-a transformat într-o asemenea gigantică memă. Doamna a oftat la finalul frazei, realizând că dăduse glas acestui afront care ar fi trebuit să rămână acolo unde era. Pe o foaie. Ce ne facem, dragi copii, cu acești oameni puțin orgolioși, nițel curioși, poate prea băgăcioși uneori?

Nu știm, dragi copii, pentru că în adolescență nu putem anticipa modul în care mințile complicate ale adulților vor construi peste ani și ani eșafodaje minuțios structurate pentru a ne oferi nouă, acestor derbedei fără limite, o lecție de viață și, până la urmă, și de moarte. Admitem: este bine că oamenii responsabili iau atitudine în fața oricăror excese, chiar și din partea celor sârguincioși, cu bune rezultate la învățătură. Dacă doar un moment aceștia scapă de sub atenta observare a adulților, ei pot deveni un real pericol nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru colegi, comunitate și uneori chiar pentru întreaga națiune.

Și-acum revenim la Cristina R., căci despre ea este vorba până la urmă. Adăugăm aici posibilitatea ca acel „bestie” să fi fost exportat între timp de către urbea noastră în varii medii – și apoi reimportat pe canale obscure – de tânăra din Piatra Neamț. Nu mă mai mir acum, amintindu-mi de șocul ciudat, aidoma unui semn de întrebare mut, pe care l-am resimțit când am citit mesajul. Trebuia neapărat să mi-l explic. Mă mai întâlnisem cu alte femei frumoase până atunci, dar interogarea via „cyberspace” părea prea interesantă. Voiam de îndată să deslușesc misterul și, poate, să mă și pup cu cineva sexy. Urma să mă edific la fața locului.

*Ca notă intermediară, trebuie să admitem astăzi că probabil și la acea dată unele dintre mesajele sau discuțiile noastre din mediul online erau… „interceptate”; chestie pe care doar o bănuiam la acea dată, dar, neavând niciodată vreun semn concret, nu puteam verifica nicicum ipoteza. Iar dacă nu erau chiar cunoscute în acel moment, posibil să fi intrat la un moment dat într-o „bază de date” a unei „Corporații de Manipulatori Profesioniști” SRL, LTD sau INC.

Mă urc deci în mașină și conduc vreo opt ore singur prin noapte până la adresa fetei. Iată-mă ajuns la o drăguță pensiune de pe malul unui lac întins, în mijlocul unui peisaj pitoresc, lângă Piatra Neamț. Aici fata noastră își petrece vacanțele muncind, spălând vase, robotind ca o furnicuță pe lângă afacerea părinților. Din primul moment, Cristina și-a reprimat orice atitudine naturală. Nicio replică, tăcere maximă, două-trei cuvinte pe minut. Ei, mă întreb eu mirat și amuzat în același timp… unde este aplombul și curajul afișate pe internet? Nicăieri, râd eu copios în sinea mea. De ce oare? Ce mister se ascunde aici? Nu găsesc un răspuns pe moment. Ne plimbăm nițel pe mal, dăm o fugă până în oraș, stăm la o terasă, revenim și dorm liniștit într-o cameră de oaspeți.

Studiez pe furiș și familia extinsă care petrece între timp la un grătar. Oameni fără griji, relaxați, politicoși și amabili. Nimic suspect aici, îmi notez în gând. A doua zi mă întorc acasă cu un nou semn de întrebare în minte, și tot de nedeslușit. Oricum, fata pare extrem de nehotărâtă, deci hotărăsc după un calcul sumar că nu are rost să mențin legătura la distanță: nu avem ce discuta mare lucru, se pare. Trecusem de multă vreme de etapa tinerească în care mai credeam în basmul legăturilor fără angajamente și nici nu simțeam, de fapt, că mă caracterizează genul acesta de alegeri. Cu cât înaintam în vârstă, mă convingeam că am nevoie de o parteneră cu care să mă completez pe cât mai multe planuri. Plenar, dacă s-ar putea, lol.

Ah, să nu uit un detaliu important care avea să capete sens mult mai târziu. Mătușa fetei era o celebră actriță de teatru din „vechea gardă” a teatrului românesc. Apreciasem încă dinainte de 1989 schița Gaițele, în care dânsa jucase alături de alte câteva celebrități. Cristina R. părea mândră de această conexiune și iată, simțeam acum că aveam amândoi în comun ceva mai mult decât conturi pe un site de dating: rude în sistemul mediatic românesc.

Vai, vai, exclam eu acum. Câte coincidențe bizare și ce legături complicate se pot crea absolut la întâmplare, via un simplu și anost website de dating online, autentic românesc.

(va urma)

---

English version

Come, dear readers, let us venture further into the mysterious ramifications of possible conspiracies, worthy of the most imaginative minds (some people nowadays call them, in a very local slang, “cangi”… probably derived from the Japanese term “Kanji,” which we shall absolutely discuss in the next post).

Well, here is the story… I was searching for beautiful, intelligent girls who did not rush home early on sentimente.ro (or perhaps noi2.ro, I no longer remember exactly). For many years already I had been “hidden” from the sight of the neighborhood, which presumably had no idea whom I might be meeting. A bizarre silence seemed to hover among the committees of retirees — probably — and over their daughters and granddaughters. Whenever I found someone interesting — maybe one girl out of fifty — I would jump into my beloved Audi A3 and speed like lightning toward the destination. Our mining town had long felt toxic to me. Here, if you merely walked out of your apartment building to buy a snack, by the next day everyone knew how poor you were because you had purchased an Eugenia biscuit. No, my dear readers, no! Physical intimacy or even true love cannot exist surrounded by so much public scrutiny and so many busybodies. The situation becomes far more complicated if you are also related to a public figure.

And then, suddenly, this bizarre message appears in my inbox: “What’s up, beastie?” Hmm, I experience a small shock. I look at the profile: beautiful girl, slightly too voluptuous for my taste, but apparently smart. I would later discover that she was not even a university student yet; she was preparing for the medical school entrance exams.

In my mind I tried combining the meanings: “bestie” = wild, untamed beast in Romanian. “Bestie” = best friend in youthful English slang. Hmmm, I muttered to myself. Why was she displaying this sarcasm, I now wonder, since at the time I consciously perceived only the Romanian layer? Well, let me answer my own question.

It seems that a certain category of people in Romanian society commonly uses this kind of sarcasm. “We don’t even know each other and already you are my friend,” they seem to imply. Let us try to excuse these social actors: perhaps, poor souls, acute loneliness has forced them to accept all sorts of dubious, manipulative, opportunistic individuals into their circles. Thus they develop a defensive personality and, over time, being exposed only to “asymmetrical human characters,” they can no longer perceive around them anything beyond what they already know.

Poor people, we exclaim empathetically, filled with pity. They never knew what a normal, open, communicative person truly means. A person who enters a relationship with you without any intention of using, manipulating, or deceiving you. What kind of education, what kind of social environment, what kind of life might these true victims have experienced? Ah, poor 27-year-old Paul — how could you possibly have guessed such things back then? Oh, the waves of youth, the reader probably sighs sadly…

Only recently did I also remember that paradoxical moment from the mid-1990s involving my Romanian language teacher from Gheorghe Șincai National College — Mrs. Mariana Pop — when during class I had written on the blank sheet in front of me: “C’est à cause de cette bête que je m’ennuie autant” (“It is because of this beast that I am so bored”). The teacher quietly snatched the paper and read it aloud to the entire class. True, true — the message was partly intended jokingly and was never meant to become public. I merely intended to throw the paper away or leave it as a handwriting exercise. I was slightly sleepy while listening to the lack of dynamism in the lecture — she was reading too mechanically from literary commentary compilations prepared in advance, enough to send even emotionally engaged students into a state of drowsiness.

It is unfortunate, dear readers, that my random gesture — a childish moment of inspiration, a private daydream in front of my sheet of paper — transformed into such a gigantic meme. The teacher sighed at the end of the sentence, realizing she had given voice to an affront that should have remained exactly where it was: on a sheet of paper. What are we to do, dear children, with these slightly prideful, somewhat curious, perhaps overly intrusive people?

We do not know, dear children, because in adolescence we cannot anticipate the way the complicated minds of adults will spend years constructing elaborate scaffolds designed to teach us — us, these limitless rascals — lessons about life and eventually even death. We admit it: it is good that responsible people react against any excesses, even those committed by diligent students with excellent grades. If such young people escape adult supervision even for a moment, they may become a danger not only to themselves, but also to classmates, the community, and sometimes even the nation itself.

And now we return to Cristina R., because after all this is really about her. We may add the possibility that the term “bestie” had meanwhile been exported from our hometown into various environments — and later reimported through obscure channels — by the young woman from Piatra Neamț. I am no longer surprised now when I recall the strange shock, like a silent question mark, that I felt upon reading her message. I absolutely had to explain it to myself. I had met other beautiful women before, but this interrogation through cyberspace seemed too intriguing. I immediately wanted to unravel the mystery and perhaps even kiss someone sexy. I was about to find out in person.

*As an intermediate note, we must admit today that perhaps even back then some of our online discussions or messages were being “intercepted”; something I only suspected at the time, but since I never had any concrete sign, I could not verify the hypothesis in any way. And if they were not already known then, perhaps they eventually ended up in the “database” of some “Corporation of Professional Manipulators” SRL, LTD, or INC.

So I get into the car and drive alone for some eight hours through the night toward the girl’s address. There I arrive at a charming guesthouse on the shore of a large lake, in the middle of a picturesque landscape near Piatra Neamț. Here our young lady spends her vacations working, washing dishes, laboring busily around her parents’ business like a little ant. From the very first moment Cristina suppressed every natural reaction. Hardly any replies, almost complete silence, two or three words per minute. Well then, I ask myself, simultaneously surprised and amused… where is the confidence and boldness displayed online? Nowhere, I laugh inwardly. Why? What mystery lies hidden here? I cannot find an answer at the moment. We stroll a little by the lakeshore, drive briefly into town, sit at a terrace café, return, and I sleep peacefully in a guest room.

Meanwhile, I secretly observe the extended family enjoying a barbecue. Relaxed, carefree, polite, pleasant people. Nothing suspicious here, I note mentally. The next day I return home carrying yet another unresolved question mark in my mind. Anyway, the girl seems extremely indecisive, so after a brief calculation I decide there is no point maintaining a long-distance relationship: apparently we do not have much to discuss. I had long passed the youthful phase of believing in the fairy tale of commitment-free relationships, nor did such choices truly suit my personality. The older I became, the more convinced I grew that I needed a partner capable of complementing me on as many levels as possible. Completely, if possible, lol.

Ah, let me not forget an important detail that would only make sense much later. The girl’s aunt was a famous theater actress from the “old guard” of Romanian theater. Even before 1989 I had appreciated the sketch Gaițele in which she had acted alongside several other celebrities. Cristina R. seemed proud of this connection and suddenly I felt we shared something beyond mere dating-site accounts: relatives connected to the Romanian media and artistic system.

Oh my, I now exclaim. How many bizarre coincidences and complicated connections can emerge entirely by chance through a simple and rather ordinary Romanian online dating website.

(to be continued)