PAUL SELING

Varianta în limba română

Acum începeam o postare meditativă asupra Statului Supravegherii ieri. Mă refeream indirect la prezența noastră în spațiul online, virtual și la un nou tip de nesiguranță sau chiar paranoia – latentă sau acută – care se instalează la interacțiunea continuă cu platformele de socializare, internetul etc.

Cum puțini dintre noi cunoaștem până în cel mai mic detaliu cum sunt construite aceste spații – adevărate universuri umane, dar și suprafețe de reflecție pentru sine sau chiar pentru conștiința colectivă – alegem deseori să proiectăm în ele multe din fricile noastre. Cei mai abili, mai activi, puși pe treabă, le folosesc liminal, extrăgând atâta informație cât le este necesar.

Alții, proactivi sau creativi – cum sunt eu, spre exemplu – nu își fac mari probleme atunci când îl utilizează doar în limitele bunului-simț, ale bunei-cuviințe. Eu personal caut inspirație, downloadez uneori material de bază pentru lucrări și expun proiecte creative, la limita dintre artă și… să spunem… gândire critică și nițică filosofie de buzunar.

M-am întrebat întotdeauna nu „ce este”, ci „de ce există” Statul Supravegherii omului obișnuit. Narativul oficial spune că suntem cu toții în căutarea răufăcătorilor sau că vânăm intențiile distructive ale unui alt Stat al Supravegherii. Cum lumea actuală pare a fi multipolară și cum conflictele între puteri se țin lanț, observăm că spionajul, atacurile teroriste, manipularea mediatică și propaganda sunt instrumentele preferate și că efectele acestor înfruntări sunt vizibile zi după zi, pe site-urile de știri și nu numai.

Dragi elevi și studenți, am mai discutat în alte postări despre ierarhiile cu multiple ramificații care conduc fiecare din aceste mari state. Nu putem fi atât de naivi încât să glorificăm vreun sistem politic în dauna altuia. Se pare că peste tot „status quo”-ul își protejează poziția, interesele, calculând pe termen scurt, mediu sau lung diferite strategii de a se menține, de a se perpetua și, bineînțeles, de a păstra integritatea și coeziunea uneia din cele mai importante resurse – populația aflată sub stăpânire.

Toate aceste puteri folosesc media și propaganda pentru a-și echilibra poziția de putere în timp sau după fiecare atac, pentru a-i deturna sensul în folos propriu, manipulând adevărul în detaliu pentru ca cetățeanul obișnuit să trăiască în continuare iluzia libertății de alegere și să fie împins înainte de o formă sau alta de idealism sau gândire pozitivă. Cum cu toții dorim să ne trezim în fiecare dimineață cu putere de muncă, chef de dragoste, poftă de viață, se pare că avem nevoie de acest duș de informație pozitivă „ca de aer”.

Alții, mai atenți, mai educați, cu ochelari de tocilari pe nas, pot deveni prea critici. Ochelarii lor de vedere pot uneori deveni incomozi. Dacă suficient de mulți tocilari se adună sau doar comunică între ei, Statul Supravegherii este pus nițel în pericol. Acești indivizi pot începe să vadă și să analizeze și apoi, prin viu grai, acționând sau pur și simplu existând, să macine visarea colectivă din interior. Și atunci, taman la fix, pot cădea pradă altui Stat al Supravegherii care le poate continua „studiul” și rezultatele lui, deturnându-le atenția în folos propriu.

Iată deci, dragi cetitori, cum ne găsim într-un impas. Vrem să găsim adevărul absolut, unii dintre noi, dar ca niște copii gingași, naivi, insuficient pregătiți pentru viață – deși am trăit cu cheia de gât – observăm că sistemul de gândire sau de acțiune al Statului care ne-ar fi putut ajuta să vedem din exterior Situația se comportă cel puțin la fel de agresiv cu cel în care ne aflăm. Putem cădea pradă manipulării orchestrate de oricare din ele; important este, pentru orice „status quo”, ca metodele sale de manipulare să nu fie transparente nimănui și mai ales să nu fie văzute ca manipulare. Se dorește ca ele să fie interpretate ca grijă maternă, paternă, instituțională, sistemică. Se dorește să rămânem acei copii proactivi, ambițioși, necesari propășirii neamului și transmiterii către noile generații a învățăturilor, mentalităților și progresului comunitar la care și noi ne-am adus aportul.

Cum spune vechea zicală „fiecăruia după nevoi, de la fiecare după posibilități”, Statul Supravegherii nu ne cere mai mult decât putem da. Este important doar să urmăm narativele oficiale, să le integrăm zi după zi în gândire și acțiune și să le diseminăm apoi, continuând munca de propagandă care asigură stabilitatea în timp și spațiu a dragei noastre națiuni. Este de asemenea important să nu avem idei noi, să nu vedem nereguli acolo unde nu este necesar. Cei instaurați în poziții dedicate sunt cei responsabili cu crearea noului, cel autentic, sunt cei care știu și pot să inoveze. Ceilalți, mai puțin dotați cu aplomb, spirit creativ sau inteligență, sunt rugați să se mențină în limitele trasate de politicile în vigoare sau de limitele bunului-simț, bine îngrijite de bunicuțele noastre harnice.

Iar dacă avem vreo idee critică sau vrem să semnalăm o neregulă, avem la dispoziție fie cutiile poștale însemnate cu „Sugestii și reclamații” din aproape fiecare instituție a Statului Supravegherii, fie putem să organizăm o manifestație, un flash mob etc. în Piața Publică.

Dacă privim de la înălțime harta dragului nostru glob pământesc, este ușor să vedem că lumea pare a fi împărțită printr-o varietate de nuanțe ce are la o extremă manipulări grosiere, teroare vizibilă și la cealaltă forme de propagandă pro-sistem complexe, ce încep în spațiul mediatic și se termină în mintea ultimului soldat bine antrenat și dotat cu tehnică de vârf.

Astăzi, cum lumea pare să se înarmeze în ritm alert și cum tehnologia devine mai accesibilă mai multor tipuri de puteri, conflictele par a fi duse tot mai atipic, mai „asimetric” – cum ar spune un specialist militar. În același timp, Statele Supravegherii observă de ceva ani metodele de manipulare – externe și interne – ale competitorilor și devin parcă tot mai familiarizate unele cu altele. Orișicât, cum aceste conflicte durează de zeci, sute sau poate chiar mii de ani, nu trebuie să fim atât de naivi încât să credem că metodologia și instrumentarul pe care Puterile le au la dispoziție ne vor fi în totalitate vizibile. În plus, toată lumea progresează, toată lumea gândește și inovează în mod constant.

Ei, ei, își spun cei care trag ițele în fiecare dintre tabere. Nu cumva depășim o masă critică de tocilari tot mai alerți, tot mai informați și mai conectați, care acum văd tot mai profund în țesătura de intrigi pe firele cărora ne luptăm pentru sufletele și mințile populațiilor noastre? Poate că da! Poate că tot mai mulți bloggeri, vloggeri sau YouTuberi înțeleg limbajele mediatice, imaginea, metode de a le deturna în folos propriu, de a-și manipula publicul și apoi sunt în măsură să „vadă” cadrul mai larg în care funcționează. Poate tot mai mulți își iau ochelarii jos și realizează că visarea proactivă, pusă în slujba Statului și a generațiilor viitoare, nu este un lucru prea bun, prea sănătos.

Of, își spun Marii Conducători! Dacă continuăm așa ajungem în teritorii necunoscute chiar și nouă, cei care stăpânim Aici. Unii dintre Supuși vor fi demotivați și nu vor mai cultiva cartofi sau castraveți. Alții nu vor mai munci în fabrici și uzine, dând cu basca de pământ și înjurând cu obidă „status quo”-ul. Alții, mai șmecheri, poate vor vrea să își facă televiziune privată sau își vor convinge și prietenii să se apuce de „TikTok”-uri, dansând frenetic în ritmul melodiilor în vogă. Și, de ce nu, alții ne vor afecta poziția în Sistem, ghicindu-ne cu tot mai mare abilitate intențiile de a ne ține pe toți închiși într-un fals sentiment de echilibru și siguranță.

Aici Statele Supravegherii pot acționa diferit, în funcție de mărimea lor, de mentalitatea populațiilor aflate sub control sau de metodele folosite până acum. Într-un stat în care predomină manipularea „soft” ne putem pricopsi poate cu un premiu, cu bani mulți, putem fi dați sau publicați ca exemplu, urmând ca apoi opinia colectivă – uneori atent ghidată de ochiul nostru obiectiv – să ne continue munca. Într-un stat totalitar sau ale cărui metode sunt mai agresive se pot lua măsuri radicale. Depinde acum de cât suntem de vizibili, de ce conexiuni avem, de cât de extins este grupul nostru de susținere și, mai ales, de ce planuri de viitor am putea avea.

Nu uitați, dragi elevi și studenți, că în „hiperspațiul” rarefiat în care trăiesc și propășesc structurile de putere ale fiecărui Stat al Supravegherii lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi și că echilibrul acestora se poate schimba de la o zi la alta; cu o anumită formă de inerție, ce-i drept.

---

English translation:

Yesterday I began a meditative post about the Surveillance State. I was indirectly referring to our presence in the online, virtual space and to a new kind of insecurity or even paranoia — latent or acute — that emerges through continuous interaction with social media platforms, the internet, and so on.

Since very few of us truly understand in detail how these spaces are constructed — genuine human universes, but also surfaces for self-reflection or even collective consciousness — we often choose to project many of our fears into them. The more skilled, active, pragmatic individuals use them in a liminal way, extracting only as much information as they need.

Others, proactive or creative — like myself, for example — do not worry too much when using them within the limits of common sense and decency. Personally, I look for inspiration, sometimes download raw material for artistic works, and showcase creative projects situated somewhere between art and… let’s say… critical thinking and a bit of pocket philosophy.

I have always wondered not “what it is,” but “why it exists” — this Surveillance State surrounding the ordinary individual. The official narrative tells us that we are all searching for wrongdoers or hunting the destructive intentions of another Surveillance State. Since today’s world appears increasingly multipolar and conflicts between powers never seem to stop, we observe that espionage, terrorist attacks, media manipulation, and propaganda have become preferred tools, while the effects of these confrontations are visible day after day on news websites and beyond.

Dear pupils and students, I have discussed before the branching hierarchies that govern each of these great states. We cannot be so naive as to glorify one political system at the expense of another. Everywhere, the “status quo” seems determined to protect its position and interests, calculating short-, medium-, and long-term strategies for self-preservation, continuity, and, of course, for maintaining the integrity and cohesion of one of its most important resources — the population under its rule.

All these powers use media and propaganda to stabilize their position over time or after every attack, redirecting meaning for their own benefit and manipulating truth in detail so that the ordinary citizen may continue living under the illusion of freedom of choice and remain propelled forward by one form or another of idealism or positive thinking. Since we all wish to wake up each morning with energy to work, desire for love, and appetite for life, it seems we need this shower of positive information “like air itself.”

Others, more attentive, more educated, with their nerdy glasses on, may become overly critical. Their lenses can sometimes become uncomfortable. If enough nerds gather together or merely communicate among themselves, the Surveillance State becomes slightly endangered. These individuals may begin to observe and analyze, and then — through speech, action, or simply through existing — erode the collective dream from within. And then, at just the right moment, they may fall prey to another Surveillance State that can continue their “study” and its results, redirecting their attention toward its own interests.

Thus, dear readers, we find ourselves at an impasse. Some of us seek absolute truth, yet like delicate, naive children insufficiently prepared for life — even though we grew up carrying our house keys around our necks — we discover that the system of thought or action belonging to the State that might have helped us see the Situation from the outside behaves at least as aggressively as the one we already inhabit. We may become victims of manipulation orchestrated by either of them. What matters, for every “status quo,” is that its methods of manipulation remain invisible and, above all, are never perceived as manipulation. They must instead appear as maternal, paternal, institutional, systemic care. We are expected to remain proactive and ambitious children, useful for the advancement of the nation and the transmission of teachings, mentalities, and communal progress to future generations.

As the old saying goes, “to each according to their needs, from each according to their abilities,” the Surveillance State asks no more of us than we can provide. We are simply expected to follow official narratives, integrate them daily into thought and action, and disseminate them further, continuing the propaganda work that ensures the stability of our beloved nation across time and space. It is also important not to have too many new ideas, not to perceive irregularities where none are considered necessary. Those placed in designated positions are responsible for creating what is genuinely new; they are the ones who know how to innovate. The rest, less gifted with charisma, creative spirit, or intelligence, are politely asked to remain within the limits outlined by current policies and by the boundaries of good manners carefully maintained by our hardworking grandmothers.

And if we happen to have a critical idea or wish to report an irregularity, we may use the “Suggestions and Complaints” boxes found in nearly every institution of the Surveillance State, or perhaps organize a demonstration or flash mob in the Public Square.

If we look from above at the map of our beloved Earth, it becomes easy to notice that the world seems divided into various shades, ranging from crude manipulation and visible terror at one extreme to sophisticated pro-system propaganda at the other — propaganda that begins in media space and ends in the mind of the last well-trained soldier equipped with cutting-edge technology.

Today, as the world appears to be arming itself rapidly and technology becomes accessible to more types of powers, conflicts seem increasingly atypical and “asymmetrical,” as a military expert might say. At the same time, Surveillance States have for years observed each other’s methods of manipulation — both external and internal — and are becoming increasingly familiar with one another. Since such conflicts have lasted for decades, centuries, or perhaps even millennia, we should not be naive enough to believe that the methodology and tools available to these Powers will ever be fully visible to us. Besides, everyone progresses; everyone constantly thinks and innovates.

“Well, well,” say those pulling the strings in every camp. “Are we perhaps exceeding a critical mass of nerds who are increasingly alert, informed, and interconnected, people who now see ever deeper into the web of intrigues upon which we fight for the souls and minds of our populations?” Perhaps so. Perhaps more and more bloggers, vloggers, or YouTubers understand media language, imagery, and methods of redirecting them for personal benefit, manipulating their audiences while also beginning to perceive the wider framework in which everything operates. Perhaps more and more people remove their glasses and realize that proactive dreaming placed in the service of the State and future generations may not be such a healthy thing after all.

“Oh dear,” sigh the Great Leaders. “If this continues, we may end up in territories unknown even to us, the ones who rule Here. Some of the Subjects will become demotivated and stop cultivating potatoes or cucumbers. Others will refuse to work in factories and plants, throwing their caps to the ground and cursing the status quo in bitterness. Others, more cunning perhaps, may wish to start their own television channels or convince their friends to create TikTok videos, dancing frenetically to trending songs. And why not — others may even threaten our position within the System by increasingly guessing our intentions to keep everyone locked inside a false sense of balance and safety.”

At this point Surveillance States may react differently depending on their size, the mentality of the populations under control, or the methods used so far. In a state dominated by “soft” manipulation, one might receive an award, a large sum of money, or be publicly promoted as an example, after which collective opinion — sometimes carefully guided by our supposedly objective eye — continues the work. In a totalitarian state, or one whose methods are harsher, radical measures may be taken instead. Much depends on how visible we are, what connections we possess, how extensive our support network may be, and especially what future plans we might have.

Do not forget, dear pupils and students, that within the rarefied “hyperspace” inhabited and cultivated by the power structures of every Surveillance State, things are not always what they seem to be, and their balance may shift from one day to another — albeit with a certain degree of inertia.