PAUL SELING

Varianta în limba română

Acum vreo 20 de ani am citit în sfârșit Nineteen Eighty-Four, de George Orwell. Țin minte cât de zguduit am fost pe tot parcursul lecturii și mai ales la final. Imaginea deținutului al cărui cap este introdus într-o cușcă cu șobolani, care urmau să-i mănânce fața – una din marile lui fobii – m-a siderat.

ChatGPT ne spune astfel:

„1984” – anatomia unui regim totalitar

Romanul Nineteen Eighty-Four al lui George Orwell, publicat în 1949, rămâne una dintre cele mai puternice și tulburătoare analize literare ale totalitarismului. Acțiunea se desfășoară într-un viitor sumbru, în statul Oceania, unde societatea este controlată complet de Partid și de figura aproape divină a lui Big Brother. Individul nu mai are viață privată, iar supravegherea permanentă, propaganda și manipularea limbajului transformă populația într-o masă obedientă și temătoare.

Personajul principal, Winston Smith, lucrează la Ministerul Adevărului, unde rescrie documente istorice pentru ca trecutul să corespundă intereselor Partidului. În această lume, adevărul obiectiv nu mai există: realitatea este ceea ce spune puterea că este. Winston începe treptat să se revolte interior împotriva sistemului, încercând să păstreze fragmente de memorie autentică și să trăiască o relație umană sinceră cu Julia. Însă orice formă de independență emoțională sau intelectuală este considerată o crimă. În final, sistemul îl zdrobește psihologic prin tortură și reeducare, până când ajunge să își trădeze propriile sentimente și să îl iubească pe Big Brother.

Romanul impresionează prin felul în care descrie mecanismele unui regim totalitar. Orwell nu vorbește doar despre violență fizică, ci mai ales despre controlul minții. „Newspeak”, limba oficială simplificată artificial, are rolul de a limita gândirea critică: dacă anumite cuvinte dispar, dispar și ideile pe care ele le exprimă. Conceptul de „doublethink” – capacitatea de a accepta simultan două idei contradictorii – descrie perfect modul în care propaganda poate remodela percepția realității.

Deși inspirat de dictaturile secolului XX, romanul rămâne extrem de actual. Supravegherea digitală, manipularea mediatică, rescrierea informației și polarizarea socială fac ca multe dintre temele cărții să pară surprinzător de contemporane. Nineteen Eighty-Four avertizează asupra pericolului concentrării excesive a puterii și asupra fragilității libertății individuale atunci când oamenii renunță la spiritul critic.

Dincolo de dimensiunea politică, cartea este și o reflecție profundă asupra naturii umane. Orwell sugerează că adevărata miză a totalitarismului nu este doar controlul comportamentului, ci distrugerea identității interioare a omului: memoria, iubirea, intimitatea și capacitatea de a gândi liber. Tocmai de aceea, Nineteen Eighty-Four continuă să fie una dintre cele mai importante lecturi despre relația dintre individ și putere.

…

Am tot meditat de-a lungul anilor asupra multor întrebări ivite după lectură. M-am tot informat – pe YouTube mai ales – despre viața oamenilor din marile sisteme politice ce par să domine politica mondială.

Parcă vă mai povesteam cum, atunci când mă uit la un YouTuber, îi analizez nu numai ideile, tehnica, vorbirea ci și timbrul vocii, îmbrăcămintea, mă uit la statistici, la sponsorii lui – dacă are Patreon sau ceva similar. Sunt multe date, mai ales din registrul non-verbal sau chiar inconștient, la care ai acces dacă ești nițel atent. De aici poți duce reverse-engineering-ul mai departe și să evaluezi sau să deduci mai multe tipuri de date despre societatea din care face parte. Să știți, dragii mei, că există și YouTuberi care știu deja că cineva îi poate analiza în acest fel și iau măsuri de precauție.

La fel fac poate multe personalități media, politice sau alte feluri de persoane publice. În mod cert, la fiecare apariție o figură emblematică are pus la punct, mai mult sau mai puțin abil, întregul arsenal de simboluri utilizabile în public, începând cu tonul vocii, mimica și terminând cu textura sau culoarea vestimentației. Să nu cădem vreodată în ispita de a vedea doar layer-ul superficial. Mesajul este targetat, se adresează fie punctual cuiva, fie unei grupări.

Uneori se dorește a afirma ceva, alteori a deturna o afirmație a cuiva, a da un răspuns, a infirma, a ascunde, a scoate la iveală. Deseori nu putem ști cu adevărat cui se adresează o asemenea apariție, eveniment, discurs și poate nici nu se dorește acest lucru. Uneori este posibil ca aceste manipulări să se întâmple doar pentru a crea confuzie, aidoma unui avion care lansează „flares” pentru a scăpa de o rachetă ce îl urmărește.

În orice caz, avem nevoie de statistici exacte și de date clare dacă vrem să facem din nou reverse engineering, pornind de la publicul ce receptează mesajele și mergând prin raționament și logică spre sursă. Bineînțeles, nu trebuie să fim naivi. Cei abili, talentați, cu experiență știu și să includă în mesajul lor elemente care vor bloca acest tip de tentative. Ele sunt de multe feluri, pornind de la zgomot informațional, devierea sensurilor, crearea de piste false, schimbarea registrului conversației ș.a.m.d.

Într-adevăr, concluzionam eu, trăim în era manipulării masive. Acum că populația globului este fără precedent de masivă, structurile de putere au parcă nevoie de tot mai multe forme de control, tot mai mulți pioni activi în aceste rețele și tot mai multe și diversificate metode de coerciție și nu numai. Pe de altă parte, există pericolul ca tot mai multe minți – măcar ca și cantitate statistică – să „deschidă” nițel ochii la realitățile „hiperspațiului” în care mințile lor sunt prinse și circulă; mai mult sau mai puțin liber, vizibil sau conștient.

În mod cert George Orwell nu și-a scris romanul fantasmand. Suntem siguri că și-a fondat cercetarea dinaintea scrierii acestuia pe realități deja existente. Cum regimurile comuniste au confirmat aproape prea bine predicția autorului, suntem tentați să aruncăm în spatele acestui tip de regim totalitar tot răul din lume. Și da, nu trebuie să uităm vreodată ce s-a întâmplat sub Vladimir Lenin, Joseph Stalin, lagărele de exterminare, genocidurile din Ucraina, gulagurile ș.a.m.d. Ca și mică anecdotă, am înțeles cândva că până și Adolf Hitler s-a inspirat, pentru construcția și logistica din jurul lagărelor naziste, de la pe atunci aliații săi ruși.

Altă anecdotă ne povestește – există și o carte pe această temă – cum IBM a furnizat și perfecționat, în timpul funcționării sistemului, evidența deținuților evrei în lagărele germane. Exista un sistem primitiv de cartele procesabile, conectate la numerele de serie întipărite prin tatuare pe pielea prizonierilor.

Acum e momentul să ne gândim dacă teoria vehiculată tot în cările moderne și printre YouTuberi, după care… corporația are, la nivel de organizație, profilul unui „psihopat”, este reală. Dar lăsăm acest gând pentru mai târziu, alături de alte speculațiuni și bazându-ne pe alte informații. Să fiu sincer, m-am tot gândit la asta de-a lungul anilor. În funcție de „codul CAEN” deținut de corporație, aceasta se manifestă într-o sumedenie de feluri, bazându-se pe narațiuni interne, conectându-se la alte narațiuni – locale, naționale, globale; asimilându-le, contracarându-le, integrându-le sau evitându-le.

Modul în care fiecare angajat își justifică nu numai prezența, modul în care își câștigă existența ci și energia, ambiția sau chiar entuziasmul cu care participă la progresul organizației este, bineînțeles, o chestiune de alegere personală. Sau, poate nu doar atât. Poate e vorba și de maleabilitate și disponibilitatea de a te lăsa manipulat, de a obtura atât pentru sine cât și pentru cei din jur adevărul; dacă nu unul absolut, măcar cel ce exprimă cel mai sincer starea ta punctuală.

În vârful piramidei decizionale stau însă alt fel de oameni. Nu insist aici cu analiza dar, în mod cert, acumulările masive de capital – uneori de dimensiuni gigantice – nu par tuturor a fi semne ale unor personalități echilibrate. Poate că acest tip de ambiție e fondat pe o structură afectivă atipică, poate că e construit pe o mentalitate general acceptată, poate că e o lucrare de grup, cu mulți asociați, acționari, scopuri diverse și multe altele.

Revenind la regimurile totalitare, mai există și Brave New World. Eu, sincer, n-am citit romanul. Am frunzărit nițel primele pagini. Prea mi se părea puțin antrenantă versiunea deloc sumbră propusă de autor, parcă prea apropiată de ceea ce vedeam în jur sau în media. Părea incredibil ca un asemenea sistem în care toată lumea trăiește „bine și frumos”, productiv, să fie „luat la mișto” de un asemenea scriitor și să fie denunțat ca sistem alternativ totalitar la romanul lui Orwell.

Cu tristețe am putut observa cum, pe alocuri, și aceste frumoase fresce literare pot fi, la nevoie, deturnate de către rețelele de putere și manipulare în folos propriu, taman în contra dorinței autorilor. Și-apoi, cu mâhnire și mai profundă, începi să te întrebi dacă nu cumva fix din acest motiv au devenit celebre. Cu ușurință, prin a cita, a scoate din context, a reinterpreta parțial fragmente sau idei, putem să ni-l apropiem pe autor ca pe un exemplu, model, tutore spiritual, deși mentalitatea sau caracterul nostru diferă radical de ale acestuia.

Adevărat vă spun, dragi cetitori, astăzi orice fel de produs, orice idee, orice vis sau ideal este doar plastilină în mâinile celor cu intenții destructive sau manipulatoare. Foamea noastră de putere, de control, crescută pe personalități atipice și dezvoltată în medii uneori dizarmonice sau toxice ne împinge practic dincolo de imaginația celor mai prevăzători oameni de cultură din trecut.

Da, suntem mulți pe planetă și elitele conducătoare, acel 1% care – se spune – dețin majoritatea avuțiilor lumii, au nevoie de rețele complexe de menținere în echilibru atât a organizațiilor lor cât și a asociaților lor, a familiilor. Dar, vedeți voi, aici mintea mea se desprinde nițel de narativul larg răspândit. Nu am acuzat niciodată, cum face majoritatea, un om pentru faptul că a știut să-și pună ambiția la lucru și să acceadă în aceste ramificații complicate. Până la urmă diferența dintre aceștia și un om cinic, care se teme până la moarte să ia un împrumut bancar și să-și înceapă afacerea cu… alcool, dacă asta îi face plăcere să facă, este vizibilă unora și ciudat de ascunsă altora. Ce rost are să critici o realitate despre care nu știi mai nimic, să urăști – uneori cu patimă – pe cel care își pune zilnic mintea la lucru, câte 12-16 ore, ca „și tu” să poți să trăiești într-o formă de confort și bunăstare?

La cealaltă extremă, printre cei 1% se numără altă sumedenie de caractere: de la cei lipsiți complet de scrupule la cei mai empatici care își donează – uneori în amuzamentul întregului mapamond – o parte serioasă din avere unor cauze de binefacere. Putem specula la infinit despre motivațiile din spatele acestor decizii. Vom crede că sunt doar alte acțiuni cu substrat simbolic aruncate în rețeaua informațională a conștiinței publice. Poate vom bănui că ei se sustrag de fapt în cele mai abile moduri de la plata anumitor impozite. Imaginația noastră poate fabula la nesfârșit atunci când nu avem date suficiente, corecte și când acceptăm prea ușor idei preconcepute vehiculate de „te miri cine”.

Și, până la urmă, de ce ne-ar da nouă socoteală un asemenea magnat sau o asemenea corporație? Nouă, celor care stăm cu nasul lipit de ecranul telefonului, browsând pe jumătate adormiți printre știri din tabloide, rețete culinare „pentru slăbit” sau paginile unui magazin ce tocmai a publicat noua colecție de pantofi de vară?

Vom ofta totuși din rărunchi, obosiți după cele două ore de stat peste program în birourile primăriei. De fapt, știți cu toții că „nu ni se permite” să accedem în acest copac gigantic al puterii, că orice încercare de-a noastră de a crește, de a ne dezvolta, este înăbușită de acești capitaliști care nu vor nicicum să ne lase să ne îmbogățim. Ei doresc ca noi să stăm cu capul plecat, pătrunși de teamă, sub control total întreaga viață, noi și urmașii urmașilor noștri, și să-i îmbogățim doar pe ei. Cu cât mai bogați, cu atât mai abili în a ne minți, a ne exploata, a ne teroriza dacă dăm cel mai mic semn de nesupunere. Mințile lor sunt într-atât de diabolice încât, de la un moment dat, înțelegem că nu mai sunt ființe umane ci extraterestre: șerpilieni, reptilieni asociați pe ascuns în structuri oculte și ramificații obscure, invizibile ochiului omului obișnuit, onest și sincer.

Ei se întâlnesc cu nesimțire o dată pe an chiar în fața ochiului public pentru a stabili, în conferințe transmise în direct, soarta omenirii pentru următorii 50 de ani și poate și alte idei năstrușnice de care nimeni n-a auzit încă, nicăieri.

_____________________________________________________________________________________

English version

About twenty years ago, I finally read Nineteen Eighty-Four by George Orwell. I still remember how shaken I was throughout the entire reading experience, and especially at the end. The image of the prisoner whose head is placed inside a cage full of rats — which were about to eat his face, one of his greatest phobias — completely stunned me.

ChatGPT tells us this:

“1984” — the anatomy of a totalitarian regime

Nineteen Eighty-Four, published in 1949, remains one of the most powerful and disturbing literary analyses of totalitarianism ever written. The story takes place in a bleak future, in the state of Oceania, where society is entirely controlled by the Party and by the almost divine figure of Big Brother. The individual no longer has any private life, while constant surveillance, propaganda, and manipulation of language transform the population into an obedient and fearful mass.

The main character, Winston Smith, works at the Ministry of Truth, where he rewrites historical documents so that the past matches the Party’s interests. In this world, objective truth no longer exists: reality is whatever power declares it to be. Winston gradually begins an inner rebellion against the system, trying to preserve fragments of authentic memory and to experience a sincere human relationship with Julia. Yet any form of emotional or intellectual independence is considered a crime. In the end, the system crushes him psychologically through torture and re-education until he betrays his own feelings and learns to love Big Brother.

The novel is striking in the way it describes the mechanisms of a totalitarian regime. Orwell speaks not only about physical violence but, above all, about control over the mind. “Newspeak,” the artificially simplified official language, is meant to limit critical thought: if certain words disappear, so do the ideas they express. The concept of “doublethink” — the ability to simultaneously accept two contradictory ideas — perfectly describes how propaganda can reshape one’s perception of reality.

Although inspired by the dictatorships of the twentieth century, the novel remains astonishingly relevant today. Digital surveillance, media manipulation, the rewriting of information, and social polarization make many of the book’s themes feel strikingly contemporary. Nineteen Eighty-Four warns against the dangers of excessive concentration of power and against the fragility of individual freedom whenever people abandon critical thinking.

Beyond its political dimension, the book is also a profound reflection on human nature. Orwell suggests that the true goal of totalitarianism is not merely controlling behavior, but destroying man’s inner identity itself: memory, love, intimacy, and the ability to think freely. That is why Nineteen Eighty-Four continues to be one of the most important works ever written about the relationship between the individual and power.

…

Over the years I kept reflecting on the many questions that arose after reading it. I kept informing myself — especially through YouTube — about the lives of people living inside the great political systems that seem to dominate world politics.

Perhaps I told you before how, whenever I watch a YouTuber, I analyze not only their ideas, technique, or speaking style, but also the timbre of their voice, their clothing, their statistics, their sponsors — whether they have Patreon or something similar. There is an enormous amount of information available to you, especially from the non-verbal or even subconscious register, if you are just a little attentive. From there, you can push the reverse-engineering process further and evaluate or deduce many types of data about the society they belong to. Believe me, dear readers, there are also YouTubers who already know they can be analyzed this way and who take precautionary measures.

Many media personalities, politicians, and other public figures probably do the same. Certainly, at every public appearance, an emblematic figure has carefully prepared — more or less skillfully — an entire arsenal of public symbols, from tone of voice and facial expressions to the texture or color of clothing. We should never fall into the temptation of seeing only the superficial layer. The message is targeted; it addresses either someone specific or an entire group.

Sometimes the purpose is to affirm something, other times to divert someone else’s statement, to answer, deny, conceal, or reveal something. Often we cannot truly know who such an appearance, event, or speech is intended for, and perhaps we are not meant to know. Sometimes these manipulations may exist merely to create confusion, much like an aircraft releasing flares to escape a missile pursuing it.

In any case, we need accurate statistics and clear data if we want to perform reverse engineering once again, starting from the audience receiving the messages and reasoning our way back toward the source. Of course, we should not be naive. Those who are skilled, talented, and experienced know how to include elements in their message that block such attempts. These methods take many forms: informational noise, diversion of meanings, false trails, shifting the conversational register, and so on.

Indeed, I concluded, we live in the age of massive manipulation. Now that the world’s population has become unprecedentedly large, power structures seem to require more and more forms of control, more active pawns within these networks, and increasingly diversified methods of coercion and influence. On the other hand, there is also the danger that more and more minds — at least statistically speaking — may begin opening their eyes to the realities of the “hyperspace” in which their minds circulate, more or less freely, visibly, or consciously.

Certainly, George Orwell did not write his novel out of pure fantasy. We can safely assume that his research was grounded in realities that already existed before he wrote it. Since communist regimes confirmed Orwell’s predictions almost too perfectly, we are tempted to place all the evil in the world behind this particular form of totalitarian regime. And yes, we should never forget what happened under Vladimir Lenin and Joseph Stalin: extermination camps, the genocides in Ukraine, the gulags, and so on. As a small anecdote, I once understood that even Adolf Hitler supposedly drew inspiration for the construction and logistics of Nazi camps from his Russian allies at the time.

Another anecdote tells us — and there is even a book on the subject — how IBM supplied and refined systems used to keep records of Jewish prisoners in German camps. There existed a primitive punch-card system connected to serial numbers tattooed onto the prisoners’ skin.

Now is perhaps the moment to ask ourselves whether the theory circulated in modern books and among YouTubers — namely that the corporation, as an organization, possesses the psychological profile of a “psychopath” — might actually contain some truth. But let us leave that thought for later, together with other speculations, and rely on additional information before drawing conclusions. To be honest, I have reflected on this for years. Depending on its field of activity, a corporation can manifest itself in countless ways, relying on internal narratives while connecting itself to local, national, and global narratives — assimilating them, countering them, integrating them, or avoiding them.

The way each employee justifies not only their presence and livelihood, but also the energy, ambition, or even enthusiasm with which they contribute to the organization’s progress is, of course, a matter of personal choice. Or perhaps not entirely. Perhaps it is also about flexibility and the willingness to allow oneself to be manipulated, to obscure the truth both for oneself and for others — if not some absolute truth, then at least the one most honestly expressing one’s immediate state.

At the top of the decision-making pyramid stand a different kind of people. I will not insist too much on this analysis, but massive accumulations of capital — sometimes gigantic in scale — do not necessarily appear to everyone as signs of balanced personalities. Perhaps this type of ambition is rooted in an atypical emotional structure; perhaps it is built upon a widely accepted mentality; perhaps it is a collective enterprise involving associates, shareholders, diverse goals, and much more.

Returning to totalitarian regimes, there is also Brave New World. Honestly, I never actually read the novel. I merely skimmed through the first pages. The author’s non-gloomy vision seemed strangely unengaging to me, perhaps too similar to what I was already seeing around me or in the media. It felt incredible that such a system, where everyone appears to live “well and beautifully,” productively and comfortably, could be mocked by such a writer and denounced as an alternative totalitarian system alongside Orwell’s vision.

Sadly, I observed how even these beautiful literary frescoes can, when necessary, be hijacked by networks of power and manipulation for their own purposes, directly against the wishes of their authors. And then, with even deeper melancholy, one begins wondering whether this is precisely why they became famous in the first place. By selectively quoting, removing ideas from context, or partially reinterpreting fragments, we can appropriate an author as a model, spiritual guide, or symbolic example even when our mentality and character radically differ from theirs.

Truly, dear readers, today every product, every idea, every dream, and every ideal becomes mere clay in the hands of those with manipulative or destructive intentions. Our hunger for power and control, cultivated within atypical personalities and developed inside sometimes toxic or disharmonious environments, pushes us beyond the imagination of even the most visionary intellectuals of the past.

Yes, there are many of us on this planet, and the ruling elites — that famous 1% said to own most of the world’s wealth — certainly require complex networks to maintain balance within their organizations, partnerships, and families. But here my mind diverges somewhat from the mainstream narrative. I have never blamed someone simply for having ambition and for managing to climb into these complicated branches of power. After all, the difference between such individuals and a cynical person terrified even to take a bank loan and start a small business selling alcohol — if that is what they genuinely enjoy — is obvious to some and strangely invisible to others. What is the point of criticizing a reality you know almost nothing about, or passionately hating someone who works mentally twelve or sixteen hours a day so that “you too” may live in a certain form of comfort and prosperity?

At the opposite extreme, among that same 1%, we find countless different personalities: from the utterly unscrupulous to deeply empathetic individuals who donate significant portions of their wealth to charitable causes — sometimes to the amusement of the entire world. We can speculate endlessly about the motivations behind such decisions. We may believe they are merely symbolic gestures thrown into the informational network of public consciousness. Perhaps we suspect they are simply sophisticated methods of avoiding taxes. Our imagination can fantasize endlessly whenever we lack sufficient and reliable data and too easily accept preconceived ideas spread by “who knows whom.”

And ultimately, why should such a magnate or corporation owe explanations to us? To us — the people glued to our phone screens, half asleep while browsing tabloids, “weight-loss” recipes, or the pages of an online shop advertising a new summer shoe collection?

Still, we sigh deeply after two extra hours spent working overtime in the city hall offices. Deep down, you all know that “we are not allowed” to climb this gigantic tree of power, that every attempt we make to grow or develop is supposedly suffocated by these capitalists who refuse to let us become wealthy ourselves. They supposedly want us submissive, fearful, permanently under control throughout our entire lives — as well as the lives of our descendants — enriching only them. The richer they become, the more skilled they are at lying to us, exploiting us, or terrorizing us whenever we show the slightest sign of disobedience. Their minds appear so diabolical that, at some point, we stop seeing them as human beings altogether and begin imagining them as extraterrestrials: reptilians, serpent-like creatures secretly united inside occult structures and obscure networks invisible to the ordinary, honest citizen.

And there they are, shamelessly meeting once a year in full public view, organizing conferences broadcast live in order to determine the fate of humanity for the next fifty years — and perhaps many other bizarre ideas no one has even heard about yet.