Varianta în limba română
Dragi cetitori, după cum unii dintre voi v-ați obișnuit deja, suntem parcă în era terorismului științific. El este astăzi studiat, aprofundat, testat și pus în operă cu entuziasm. De fapt, ca să fim sinceri, sentimentele torționarilor sunt amestecate: dispreț, ură uneori – când nu iese treaba “conform proiect”, abnegație, ambiție; calcule infinitezimale și, de ce să nu recunoaștem, o aplecare spre perfecționism și chiar estetică în final.
Chiar mă întreb: există oare o estetică a terorii? Și tot eu îmi răspund… se pare că da. Mințile schiloade, sărace ale unor asemenea psihopați dau naștere unor acțiuni atât de bizare, de atipice, încât nu poți să nu te minunezi în fața rezultatelor.
Există încă pe YouTube un videoclip ironic despre păianjeni cărora li se administrează diverse substanțe: de la cafea la marijuana, cocaină sau LSD. M-am distrat maxim să văd propunerea de pânză de păianjen a celui drogat cu “acid”: două-trei fire susținute cu greu de o bucățică mică abia încropită și cam atât. Păianjenul drogat cu cocaină s-a apucat de prăduit cu pistolul pânzele altor păianjeni. Cel înecat în cafea se învârte haotic și hiperactiv în a sa, alungând orice posibilitate de a prinde vreo muscă.
Eu zic că acțiunile psihopaților – în cazul de față ale torționarilor – capătă întotdeauna forme și manifestări atipice – în timp și în spațiu. Probabil de aceea ele scapă deseori ochiului omului rațional, căruia îi e greu să vadă printre atâtea tipare conformiste și pe cele ale unui asemenea personaj sau ale rețelei lui de susținere. Această însemnare este și un îndemn adresat celor prea “echilibrați”: acela de a vedea nițel dincolo de somnul indus de confort și gândirea poate prea… carteziană și conformistă.
A trebuit neapărat să consemnez aici, punctual, niște frumoase instantanee surprinse în timpul unui asemenea proces, supuse acum cu grijă la detaliu rigorii logice a gramaticii, atât de dragă nouă.
Haideți să ne gândim cum putem anihila complet nu numai imaginea de sine, nu numai reprezentarea arhetipală interioară a omului “de bun simț”, cu intenții constructive, pozitive, empatic, afectuos. Să vedem cum se poate calcina memoria, extirpa instinctul sexual, dorința de a crea legături cu familia, cu sexul opus, cu comunitatea, prietenii. Apoi, putem trece mai departe la a-i afecta echilibrul psihic și nu în ultimul rând integritatea fizică. Putem face chiar un exercițiu de imaginație ambițios și să-l împingem și spre sinucidere sau, dacă nu, măcar să-l lobotomizăm – în plan simbolic și, de ce nu, apoi chiar la propriu. Imaginația noastră este infinit de bogată, energia debordantă, ambițiile nemăsurate. Dacă nu ne iese “din prima”, putem încerca din nou.
Putem lăsa, la nevoie, targetul nostru să “își revină” o vreme, pentru a ataca problema din alt unghi, poate cu alte metode sau poate dorim să revenim la tema originală și la instrumentarul cu care l-am obișnuit; pe el și pe publicul nostru. Pur și simplu poate suntem obosiți de atâta experiment și vrem să ne aerisim nițel mințile, revenind cu nițică nostalgie la ceea ce făceam acum, să zicem, 20-30 de ani. E firesc, cu toții îmbătrânim, suntem mai triști, mai obosiți odată cu înaintarea în vârstă. În plus, cu această ocazie, urmașii noștri sau cei care abia acum intră “în pâine” pot să revadă și să învețe din experiența noastră vastă. Doar nu vom fi cu ei aici pentru totdeauna, nu-i așa?
Păi, dragii mei, am acoperit în cursurile din ultimele luni o parte din aceste segmente de “procedeu”. Dar vreau astăzi să analizăm o “delicateasă” mai abstractă în această postare.
Să presupunem că targetul nostru este destul de inteligent sau de cult încât să înceapă să realizeze care sunt scopurile noastre finale și metodele. Poate are o memorie prea bună, poate se menține, în ciuda eforturilor noastre, într-o stare de sănătate prea “strașnică”. Poate doarme prea bine, se reface prea repede, prea eficient.
Ei bine, dragi cetitori, este momentul să acționăm cu promptitudine, repeziciune și hotărâre. Memoria targetului nostru nu are voie să se refacă, să “scurgă informații” în mediul înconjurător, darmite să spunem, pe internet, în medii asupra cărora nu putem avea control deplin. Așa, dragii mei, riscăm ca publicul nostru restrâns, specializat, să se vadă prins “în flagrant”, iar noi să fim descoperiți ca adevărați torționari și nu ca niște cavaleri viteji ce luptă neobosiți pentru onoarea unei prințese, a regatului, a contelui X, a adevărului suprem sau înspre propășirea binelui absolut.
Nu putem permite așa ceva! Să luăm deci măsuri cât de urgent posibil, zic.
Cum malformăm, blocăm sau chiar anihilăm complet memoria unui target? De dorit, dragii mei, ar fi chiar să-l putem lobotomiza așa cum iluștrii noștri predecesori o făceau, spre binele public, acum nu mai mult de o sută-două de ani. Deși avem astăzi la dispoziție o sumedenie de soluții chimice în instrumentarul psihiatriei moderne, acestea nu își fac întotdeauna efectul scontat. Unii pacienți sunt mai rezistenți, alții prea puțin. Unii chiar își permit, doamne ferește, să-și evalueze singuri dozajele, lucru extrem de periculos pentru confortul nostru, al publicului, al obștii chiar.
Alții, mai deștepți, pot chiar să se ilumineze asupra faptului că nici măcar nu e nevoie de așa ceva, atâta timp cât se află într-un regim fie totalitar, fie fascist, fie terorist, controlat de o varietate largă de torționari; toți avizi, după posibilități, de a acționa și a-și dovedi calitățile, valoarea – lor înșiși și celor din jur. Ar fi chiar culmea să negăm evidența și să ne mai și administrăm singuri pastile; pastile ce nu numai că ne adorm simțurile, dar ne și dau o falsă senzație de echilibru, de calm, atâta timp cât senzorii noștri naturali ne avertizează asupra realului pericol: manipulare, ură, dispreț, crimă ș.a.m.d. Dar da, nu toți suntem îndeajuns de puternici pentru a susține sau chiar numai a fi martorii unor asemenea “tratamente”; mulți dintre noi cad victime în această luptă. Nu sunt deloc de acuzat cei care preferă să se refugieze în visarea artificială pe care o oferă un calmant bun, un antidepresiv sau chiar un antipsihotic de generație nouă.
Revenind la tema noastră de discuție, avem câteva axe și principii generale de acțiune la dispoziție. Trebuie să reținem faptul că teroarea cea mai eficientă se obține prin metode nedetectabile: a stresa în mod constant, pe termen lung, mintea unui copil, a unui adolescent este un prim pas, extrem de important. Suntem încă în perioada de formare a creierului, copilul încă nu își explică în mod rațional nimic din ce i se întâmplă și atunci putem pune din timp bazele solide ale unor viitoare dezechilibre, personalități atipice sau chiar psihopatii.
Dacă reușim să atacăm și miezul afectiv sau chiar pe cel sexual e și mai bine! Putem obține în timp deviațe spectaculoase, dragii mei! Și dacă nu le chiar obținem, le putem direcționa, an după an, deceniu după deceniu, în direcția dorită de noi. Și… dacă nici asta nu ne reușește, măcar le putem invoca sau ilustra prin asocieri, aluzii, zvonistică, rememorând “în finalul demonstrației” un istoric îndelungat și confirmat de abuzuri care “nu aveau cum să nu” devieze înspre asemenea… “efecte secundare”… nedorite de noi.
De fapt, acest procedeu, extrem de simplu ca și concept, dar extrem de fructuos și de cele mai multe ori infailibil – este al demonstrării “vinovăției” unei victime prin chiar istoricul abuzurilor pe care le-a suportat. Abuzuri pe care, vom spune noi, nu numai că le-a suportat! Le-a acceptat, apoi le-a întreținut și în final chiar și le-a atras! Le-a provocat, vom afirma noi victorioși!
Ajunge uneori, cu suficient de multă susținere din partea unor figuri autoritare, doar să afirmăm o teorie scandaloasă și întregul fir epic prin care va fi trecut dragul nostru target va fi nu numai martor, dar și evidență. Important este, după cum dorește să ilustreze compendiul nostru, să ștergem urmele intervențiilor noastre “ca torționari” și să știm plasa piste false pentru cei prea băgăreți, să acoperim adevăruri incomode pentru asociații noștri și să găsim pe tot parcursul demonstrației alți potențiali vinovați. Și, mai ales, să aruncăm într-o gaură neagră punctul zero de pornire precum și intențiile, acțiunile și metodele noastre inițiale.
Dacă reușim să anihilăm și capacitatea de răspuns sau de reacție a targetului am făcut o treabă și mai bună! Acum acesta pare să-și recunoască nou-descoperita “vinovăție” fie prin tăcere, fie prin “stupoarea” de a fi fost “descoperit”, sau poate chiar prin imaginea umilinței sau a suferinței care pare acum publicului neștiutor cea mai insidioasă formă de ipocrizie.
Acum că a fost “prins” în sfârșit, el mai încearcă, cu o “nesimțire crasă”, vom spune noi, să mai și ceară iertare, înțelegere sau îndurare (ah, ador acest termen cu o ușoară tentă “medievală”!); pentru el sau poate pentru cei din jur care vor fi participat, cu sau fără voia lor, la “ascunderea” faptelor sale, îl vor fi “tolerat”, îl vor fi “iertat” sau “judecat” cu extrem de multă indulgență.
Dar cum acest “cuib de viespi” rapace, insidioase, prădătoare și manipulatoare care se dovedește a fi grupul de susținere al targetului a fost descoperit în întregime, putem nu numai să ne alegem o metodă spectaculoasă de a anihila targetul, dar și de a șterge mai departe orice urmă a adevărului. Cum? Simplu! Prin a extermina, punctual, în consens general și susținut de demonstrația noastră anterioară, orice martor incomod ce ar fi putut să ne infirme teoriile ce ne susțin demonstrația.
Și să prezinte lumii adevărata noastră față de torționari.
English version
Dear readers, as some of you have already become accustomed to, we seem to be living in the era of scientific terrorism. Today it is studied, deepened, tested and enthusiastically put into practice. In fact, to be honest, the feelings of the torturers are mixed: contempt, hatred at times – when things do not go “according to plan”, self-sacrifice, ambition; infinitesimal calculations and, why not admit it, an inclination toward perfectionism and even aesthetics in the end.
I truly wonder: is there such a thing as an aesthetics of terror? And I answer myself as well… apparently there is. The crippled, impoverished minds of such psychopaths give birth to actions so bizarre, so atypical, that one cannot help but marvel at the results.
There is still an ironic video on YouTube about spiders being administered various substances: from coffee to marijuana, cocaine or LSD. I was highly amused to see the web proposal of the one drugged with “acid”: two or three threads barely held together by a tiny improvised fragment and that was about it. The spider drugged with cocaine started robbing other spiders’ webs with a pistol. The one drowned in coffee spins around chaotically and hyperactively in its own, driving away any possibility of catching a fly.
I would say that the actions of psychopaths – in this case those of torturers – always take on atypical forms and manifestations – in time and space. Perhaps that is why they often escape the eye of the rational man, to whom it is difficult to see among so many conformist patterns those belonging to such a character or to his support network. This note is also an appeal addressed to those who are too “balanced”: to see a little beyond the sleep induced by comfort and by perhaps overly… Cartesian and conformist thinking.
I absolutely had to record here, point by point, several beautiful snapshots captured during such a process, now carefully subjected to the logical rigor of grammar, so dear to us.
Let us think about how we can completely annihilate not only the self-image, not only the inner archetypal representation of the “decent” man, with constructive, positive intentions, empathetic, affectionate. Let us see how memory can be calcined, the sexual instinct extirpated, the desire to create bonds with family, with the opposite sex, with the community, with friends. Then we can move further toward affecting his psychological balance and, not least, his physical integrity. We can even carry out an ambitious exercise of imagination and push him toward suicide or, if not, at least lobotomize him – symbolically and, why not, eventually literally as well. Our imagination is infinitely rich, our energy overflowing, our ambitions immeasurable. If it does not work “on the first try”, we can always try again.
We may, when necessary, allow our target to “recover” for a while, in order to attack the issue from another angle, perhaps with different methods or perhaps because we wish to return to the original theme and the toolkit with which we have accustomed him; him and our audience alike. Perhaps we are simply tired of so much experimentation and wish to clear our minds a little, returning with some nostalgia to what we were doing, let us say, 20 or 30 years ago. It is natural, we all grow old, we become sadder, more tired as age advances. Besides, on this occasion, our successors or those who are only now “getting into the trade” can review and learn from our vast experience. After all, we will not be here with them forever, will we?
Well then, my dear ones, in the courses of the past months we have covered part of these segments of “procedure”. But today I want us to analyze a more abstract “delicacy” in this post.
Let us suppose that our target is intelligent or educated enough to begin realizing what our final goals and methods are. Perhaps he has too good a memory, perhaps he remains, despite our efforts, in too “excellent” a state of health. Perhaps he sleeps too well, recovers too quickly, too efficiently.
Well then, dear readers, it is time to act with promptness, speed and determination. Our target’s memory must not be allowed to recover, to “leak information” into the surrounding environment, let alone, say, onto the internet, into environments over which we cannot have full control. Thus, dear readers, we risk our restricted, specialized audience being caught “red-handed”, and ourselves being exposed as true torturers rather than brave knights tirelessly fighting for the honor of a princess, of the kingdom, of Count X, of supreme truth or toward the advancement of absolute good.
We cannot allow such a thing! So let us take measures as urgently as possible, I say.
How do we deform, block or even completely annihilate the memory of a target? Ideally, dear readers, we would even be able to lobotomize him as our illustrious predecessors once did, for the public good, no more than one or two hundred years ago. Although today we have at our disposal a multitude of chemical solutions in the toolkit of modern psychiatry, these do not always produce the desired effect. Some patients are more resistant, others too little. Some even dare, heaven forbid, to evaluate their own dosages, something extremely dangerous for our comfort, for the comfort of the public, of society itself.
Others, more intelligent, may even become enlightened to the fact that none of this is even necessary, as long as they live within either a totalitarian, fascist or terrorist regime, controlled by a wide variety of torturers; all eager, according to their possibilities, to act and prove their qualities and worth – to themselves and to those around them. It would truly be absurd to deny the obvious and also administer pills to ourselves; pills which not only dull our senses but also give us a false sensation of balance and calm, while our natural sensors warn us about the real danger: manipulation, hatred, contempt, crime, and so on. But yes, not all of us are strong enough to endure or even merely witness such “treatments”; many among us fall victim in this struggle. Those who prefer to retreat into the artificial dreaming offered by a good sedative, an antidepressant or even a new-generation antipsychotic are not to be blamed at all.
Returning to our subject of discussion, we have several axes and general principles of action at our disposal. We must remember that the most efficient terror is achieved through undetectable methods: constantly stressing, over long periods of time, the mind of a child or adolescent is a first and extremely important step. We are still within the brain’s formative period, the child still cannot rationally explain anything that is happening to him, and thus we can lay early the solid foundations of future imbalances, atypical personalities or even psychopathy.
If we also manage to attack the emotional core or even the sexual one, even better! We may obtain spectacular deviations over time, my dear readers! And even if we do not actually obtain them, we can direct them, year after year, decade after decade, toward the direction desired by us. And… if even that does not succeed, at least we may invoke or illustrate them through associations, insinuations, rumors, recalling “at the conclusion of the demonstration” a long and confirmed history of abuse which “could not possibly have failed” to deviate toward such… “side effects”… unwanted by us.
In fact, this procedure, extremely simple as a concept yet extremely fruitful and most often infallible – is that of demonstrating a victim’s “guilt” through the very history of abuses he has endured. Abuses which, we shall say, he not only endured! He accepted them, then maintained them and finally even attracted them himself! He provoked them, we shall victoriously declare!
Sometimes it is enough, with sufficient support from authoritative figures, merely to assert a scandalous theory and the entire narrative thread through which our dear target will have passed shall become not only a witness but evidence itself. The important thing is, as our compendium seeks to illustrate, to erase the traces of our interventions “as torturers” and to know how to plant false trails for the overly inquisitive, to cover inconvenient truths for our associates and to find throughout the demonstration other potential culprits. And above all, to throw into a black hole the zero point of origin as well as our initial intentions, actions and methods.
If we also manage to annihilate the target’s capacity for response or reaction, then we have done an even better job! Now he appears to acknowledge his newly discovered “guilt” either through silence, through the “stupefaction” of having been “discovered”, or perhaps even through the image of humiliation or suffering which now appears to the uninformed public as the most insidious form of hypocrisy.
Now that he has finally been “caught”, he still attempts, with what we shall call “gross shamelessness”, to ask for forgiveness, understanding or mercy (ah, I adore this term with its slight “medieval” undertone!); for himself or perhaps for those around him who may have participated, willingly or unwillingly, in the “concealment” of his deeds, who may have “tolerated” him, “forgiven” him or “judged” him with extreme indulgence.
But since this “nest of wasps” – rapacious, insidious, predatory and manipulative – which proves to be the target’s support group has been entirely uncovered, we may not only choose a spectacular method of annihilating the target but also continue erasing every trace of truth. How? Simple! By exterminating, selectively, in general consensus and supported by our previous demonstration, every inconvenient witness who might have disproven the theories supporting our demonstration.
And who might have shown the world our true face as torturers.
PAUL SELING 
Leave a comment