PAUL SELING

Varianta în limba română

Pe dr. psih. C.A. l-am întâlnit într-o vizită în birourile lui V., la Radio 21. V. o frecventa la acea vreme pe Paula. Mai bine zis, locuiau deja împreună de o vreme, chestie care mi-a oferit mie șansa să fac muzică toată ziua și toată noaptea, în apartamentul nostru comun din Militari.

C.A. avea la acea vreme o emisiune acolo, denumită sugestiv „Lecții particulare”. O ascultam deja de o vreme, cu curiozitate, deși nu prindeam fiecare episod. Era vorba despre o formă de inițiere în sex ( și alte subiecte adiacente ) a tinerilor adolescenți din București. Așteptam finalul, când ascultătorii puteau suna în direct și pune întrebări. Uneori auzeai lucruri interesante, alteori amuzante. Câteodată de-a dreptul hilare.

M-am bucurat să-l întâlnesc. Era, cred, la început de 2001. Mă întâlneam cu d-ra D. în acea vreme, cea despre care scriam în postarea despre „Vara ispitelor”. Trebuie să recunosc că arătam tare rău. Eram extrem de slab, cu un aspect neglijent. De fapt, dacă e să fiu sincer, de atunci mi-am notat în minte o chestie: dacă în timpul unei relații mi-e rău fizic sau psihic înseamnă că ceva negativ mi se întâmplă fără ca să conștientizez asta. Lucrul ăsta m-a ajutat de-a lungul vieții să pun capăt relațiilor toxice chiar dacă nu existau motive vizibile. Cred în continuare că o relație e sănătoasă atunci când ambii parteneri se simt bine, sunt în formă, echilibrați. Și mai cred că forma fizică e un barometru fidel al acestei stări de bine.

Revenind la dl. C.A., după o scanare rapidă din priviri m-a invitat să-l vizitez la cabinetul particular de undeva din Tineretului. Am mers la o primă ședință, bucuros să ascult vocea calmă, caldă, cuvintele și atitudinea sinceră. În acea noapte am dormit, pentru prima dată în ani de zile, liniștit, fără coșmaruri.

Până în mai 2002, când am intrat brusc în sistemul psihiatric, l-am mai căutat probabil de 10-12 ori. Cu câteva zile înainte de prima criză majoră eram deja într-o stare ciudată de exaltare. Aș putea spune chiar manie extremă. Mintea îmi lucra deja cu repeziciune, părea că subconștientul decriptează singur o situație ale cărei necunoscute nu le știam încă. Cel puțin nu în mod conștient

L-am vizitat pe C.A. la cabinet din nou, explicându-i ce mi se întâmplă. Mi-a spus direct că vede la mine simptomele unei boli care se numește „schizofrenie”. Am izbucnit în plâns, în completă negare. Nu știam prea multe despre asta, dar suna deja îngrozitor. Am ajuns acasă și am căutat pe internet ce găseam despre boală. M-am îngrozit și mai tare, intrând în panică totală.

În primele săptămâni de după debutul psihozei mă întorceam cu tata la București. După ce l-am mai văzut o dată pe C.A. la biroul său, m-am întors în oraș și am cumpărat de la librăria din centru o frumoasă carte ilustrată denumită „Anatomia pentru artiști”. Era plină de desene minuțioase ale corpului uman, genul de desene pe care le face un student la arte în timpul studiului pe cadavre.

Am pus în spatele cărții toți banii pe care îi datoram, pentru toate ședințele de până atunci. Deși C.A. dorise să nu achit onorariul pentru consultații, n-am putut să nu îi mulțumesc în felul acela pentru dialogul de aproape 2 ani. L-am trimis pe tata să-i dea cartea și cu asta s-a încheiat tentativa noastră de terapie.

Din partea lui C.A. am rămas cu un îndemn: mă sfătuise să caut pe viitor un terapeut de sex feminin, fără să-mi explice exact de ce. I-am urmat sfatul și, în cei peste 20 de ani de când locuiesc în Baia Mare, am intrat într-un proces îndelungat alături de d-na B.

În ultimul an m-am gândit să îl vizitez din nou. Sau, măcar, să programez o consultație prin Skype. La urma urmei simt că sunt multe de povestit și poate un cerc de închis. Din păcate, tarifele de pe site-ul personal sunt mult peste ceea ce îmi pot permite. Rămâne să încerc să mă îmbogățesc un pic, ca să pot să reîncep discuția și să înțeleg cum vede un terapeut bărbat întregul meu parcurs.

---

English translation

I met Dr. C.A., psychologist, during a visit to V. in his offices at Radio 21. At that time, V. was frequently seeing Paula. More precisely, they had already been living together for a while, which gave me the chance to make music all day and all night in our shared apartment in Militari.

At that time, C.A. had a show there, aptly called “Private Lessons.” I had already been listening to it for a while, with curiosity, although I didn’t catch every episode. It was about introducing young teenagers in Bucharest to sex and other related topics. I always waited for the ending, when listeners could call in live and ask questions. Sometimes you heard interesting things, sometimes amusing ones, and occasionally downright hilarious ones.

I was glad to meet him. I believe it was early 2001. I was dating Miss D. at the time, the one I wrote about in the post “The Summer of Temptations.” I must admit I looked terrible. I was extremely thin, with a neglected appearance. In fact, to be honest, that’s when I made a mental note: if, during a relationship, I feel physically or mentally unwell, it means something negative is happening to me without my realizing it. This idea has helped me throughout my life to end toxic relationships even when there were no visible reasons. I still believe that a relationship is healthy when both partners feel good, are in shape, and are balanced. And I also believe that physical condition is a reliable barometer of that well-being.

Back to Mr. C.A., after a quick glance at me, he invited me to visit him at his private practice somewhere in Tineretului. I went to the first session, glad to hear his calm, warm voice, his words, and his sincere attitude. That night, for the first time in years, I slept peacefully, without nightmares.

Until May 2002, when I suddenly entered the psychiatric system, I probably saw him another 10–12 times. A few days before the first major crisis, I was already in a strange state of exaltation. I could even say extreme mania. My mind was working rapidly, as if my subconscious was deciphering on its own a situation whose unknowns I didn’t yet know. at least not consciously

I visited C.A. again at his office, explaining what was happening to me. He told me directly that he saw in me the symptoms of an illness called “schizophrenia.” I burst into tears, in complete denial. I didn’t know much about it, but it already sounded terrifying. I went home and searched the internet for anything I could find about the illness. I was even more horrified, falling into total panic.

In the first weeks after the onset of psychosis, I was returning to Bucharest with my father. After seeing C.A. one more time at his office, I returned to town and bought a beautiful illustrated book from the central bookstore called “Anatomy for Artists.” It was full of meticulous drawings of the human body—the kind of drawings an art student makes while studying cadavers.

I placed behind the book all the money I owed him for all the sessions up to that point. Although C.A. had wished for me not to pay his fee for the consultations, I couldn’t help but thank him in that way for nearly two years of dialogue. I sent my father to give him the book, and with that, our attempt at therapy ended.

From C.A., I was left with one piece of advice: he suggested that in the future, I look for a female therapist, without explaining exactly why. I followed his advice and, in the more than 20 years since I have been living in Baia Mare, I have been engaged in a long-term process with Mrs. B.

Over the past year, I’ve thought about visiting him again—or at least scheduling a consultation via Skype. After all, I feel there is much to talk about and perhaps a circle to close. Unfortunately, the rates listed on his personal website are far beyond what I can afford. So, I’m left with trying to get a bit richer so I can restart the discussion and understand how a male therapist would see my entire journey.