Speța diplomației / The diplomacy case ( #3 )

Varianta în limba română

Să fi fost vara lui 2003 când ieșeam din Clubul Twice, întâlnind cuplul Andrei J și Cristian T. Pe Cristi îl știam din vedere din orașul natal, Baia Mare. Era un tip extrem de finuț, foarte inteligent și cult. Nu am aflat decât mult mai târziu, de la Japhet, că este bisexual. Japhet povestea că cei doi fuseseră o vreme un cuplu.

La vremea aceea am avut câteva bănuieli. Tipul era extrem de interesat de estetica lucrurilor, modă, lucruri frumoase. Am împărtășit aceleași pasiuni, deși eu sunt mai degrabă interesat de gândirea sau conceptele care stau în spatele lucrurilor „frumoase”.

Intră aici un paragraf despre ceea ce am considerat o vreme că este „estetica” creatorilor gay. Am tot meditat la modul unora, în special ce văzusem prin România, de a folosi detalii în exces, decorațiuni inutile, palete de culori vaste, samd. Sunt sigur că există și designeri homosexuali care sunt mai riguroși și mai înclinați spre analiză și introspecție, dar în România deseori cădem pradă fascinației pentru personalitățile gay, cu toată panoplia de manifestări, deseori clișeistice și prost asumate.

Chiar mă amuzam uneori văzând sau auzind modul de a se referi, în special al femeilor, la personaje homosexuale (celebre în special). Există acolo un amestec de admirație, fascinație, curiozitate combinată cu o undă de ironie și uneori chiar dispreț extrem de sublimat. Da, mi-am spus pe la acel început de ani 2000, suntem și poate că vom rămâne o vreme homofobi. Și această atitudine se împrăștie nu numai în rândul heterosexualilor „de profesie” cât și în cele ale soțiilor și copiilor lor. Până la urmă e la îndemână să arunci în această „gaură neagră” tot ceea ce ți se pare în neregulă într-o societate.

Ieșeam într-o seară cu viitorul cuplu Cristi T. și Delia T. și îi chemasem la mine – probabil la un pahar de ceva – când, după un schimb de replici, Delia a „scăpat” o replică moale, ușor retorică și… oarecum fără speranță: „ce minunății”… a spus ea trist.

Am avut un mic șoc. Ce legătură aveau cei doi cu tot contextul în care mă găseam prins fără știrea mea? Ce știa Delia sau Cristi și nu știam eu și de ce nu îmi explica nimeni nimic? Am păstrat acest „keyframe” în memorie ca un mister de rezolvat mai târziu.

La nici un an distanță, George Michael scotea clipul piesei „Amazing” – pe 1 martie 2004. Dacă analizăm personajele, vedem un grup de „modele” privind, împreună cu „George”, imagini ale sale performând. Nu mi-a scăpat detaliul „telecomenzii” pe care artistul o folosește pentru a derula înainte și înapoi „filmul evenimentelor”. M-am tot gândit la ce se putea scoate din cuvântul „Amazing” (minunat): a maze (un labirint) + ing (inginer) a fost primul meu gând. Am tot combinat literele până am obosit.

Acum mă întreb cum naiba va fi ajuns atât de repede informația la celebrul cântăreț și dacă era de fapt vorba de acel „minunat” rostit de Delia. Dacă da, atunci telefoanele noastre erau deja ascultate.

Recent mi-am adus aminte de piesa „E minunat!”, produsă de Dj Marika + Cristian Păduraru, ce rula prin anii ’90-’00 pe Atomic TV. Știu, e extrem de obositor să tot faci conexiuni care, în final, poate nici nu mai au sens astăzi și poate n-aveau nici atunci decât rolul de a face conexiuni; conexiuni care erau poate și atunci aleatorii. Ca notă de subsol, astăzi Cristian Păduraru face parte din grupul creștin „Martorii lui Iehova” și continuă, sper, să facă muzică de calitate. L-am găsit pe Soundcloud imediat ce am ascultat o piesă de-a lui pe DI.FM, piesă care mi s-a părut excepțională.

Revenind la Cristi T., am ieșit în vara lui 2003 de câteva ori prin oraș. M-am bucurat de conversațiile profunde, aflând și că tipul se pregătea deja să devină diplomat. Toate păreau că se aranjează de minune pentru el și viitoarea familie și chiar așa cred că a și fost în următorii ani.

Spre mijlocul anilor ’00 le-am făcut o scurtă vizită în Berlin, unde familia locuia într-un apartament oferit de Ambasada Română în Germania. Am petrecut câteva zile acolo, plimbându-mă din nou prin orașul care părea că se schimbă în ritm tot mai rapid. Și mi se părea mie puțin cam în rău. Doar în câțiva ani vedeam mai multă mizerie pe străzi, mai multe personaje dubioase, samd.

Am rupt legătura cu tipul și familia sa de atunci, auzind de la terți că a fost mutat după încheierea perioadei de ședere în Moldova-De-Peste-Prut.

Am meditat puțin la viața unui diplomat. În mod cert el vehiculează informație și limbaj cu substrat simbolic, reprezentând țara sa în mediul internațional. Gândul meu a fost imediat că, dacă România este deja „ocupată” de aceste rețele internaționale de influență – benefice „nouă” sau din contră – atunci tipul funcționa și el, împreună cu familia, pe niște „fire” invizibile ochiului cetățeanului neavizat. Bineînțeles, înțelegem cu toții cât de sensibilă este această imagine publică a acestor pioni, care uneori petrec zeci de ani în „sistem”, învață de la predecesori și duc mai departe moștenirea vechilor generații de diplomați.

Hmmm… mi-am spus eu. Atunci simpla noastră coabitare sau relaționare frugală va fi devenit după o vreme periculoasă pentru Cristi T. & comp. „Altă păcoste pe capul meu!”, îngăim eu cu spaimă. Probabil că în acel 2003 nefast nici unul dintre noi nu va fi înțeles nimic din complexitatea situației în care urma să ne regăsim, mulți dintre noi, nu mult mai târziu.

Mi-a mai picat fisa încă o dată, amintindu-mi de întâlnirea aparent nevinovată cu mama lui Cristi. Doamna m-a chestionat subtil apropos de niște detalii de design interior. Bineînțeles, cum face orice mamă grijulie a unui copil „din sistem”, va fi fost și acea întâlnire o formă de „sondare” a obscurelor și probabil inexplicabilelor mele interese. Sper să nu vă mai întrebați de ce nu îmi place protipendada și metodele lor insidioase de a „inspecta” oameni, tineri, copii.

Ca o altă bizarrerie, Japhet mi-a spus, ani mai târziu, că l-a vizitat pe George Michael chiar la el acasă. Acum coincidența nu ni se mai pare chiar atât de… întâmplătoare. (lol)

English version

It must have been summer 2003 when I was leaving Club Twice, running into the couple Andrei J and Cristian T. I knew Cristi by sight from my hometown, Baia Mare. He was a very refined, intelligent, and cultured guy. I only learned much later, from Japhet, that he was bisexual. Japhet told me that the two had been a couple for a while.

At that time, I had a few suspicions. He was extremely interested in aesthetics, fashion, beautiful things. I shared the same passions, although I am more interested in the thinking or concepts behind “beautiful” things.

Here I insert a paragraph about what I considered for a while to be the “aesthetics” of gay creators. I kept reflecting on how some, especially what I had seen in Romania, would use excessive details, unnecessary decorations, wide color palettes, etc. I am sure there are homosexual designers who are more rigorous and inclined toward analysis and introspection, but in Romania, we often fall prey to fascination with gay personalities, with all their panoply of expressions, often clichéd and poorly assumed.

I even found it amusing sometimes to see or hear the way, especially women, would refer to homosexual characters (mostly famous ones). There is a mix of admiration, fascination, curiosity combined with a hint of irony and sometimes even sublimated disdain. Yes, I told myself in the early 2000s, we are and perhaps will remain homophobic for a while. And this attitude spreads not only among “professional” heterosexuals but also among their wives and children. After all, it’s easy to throw into this “black hole” everything that seems wrong in society.

One evening, I went out with the future couple Cristi T. and Delia T., and I had invited them over – probably for a drink – when, after an exchange of words, Delia slipped a soft, slightly rhetorical and… somewhat hopeless remark: “How wonderful…” she said sadly.

I was a bit shocked. What connection did the two of them have with the whole context I was caught in without knowing? What did Delia or Cristi know that I didn’t, and why didn’t anyone explain anything to me? I kept this “keyframe” in my memory as a mystery to solve later.

Less than a year later, George Michael released the music video for the song “Amazing” – on March 1, 2004. If we analyze the characters, we see a group of “models” looking together with George at images of his performances. I didn’t miss the detail of the “remote control” that the artist uses to fast-forward and rewind the “film of events.” I kept thinking about what could be extracted from the word “Amazing” (wonderful): a maze + ing (engineer) was my first thought. I kept combining letters until I got tired.

Now I wonder how on earth the information could have reached the famous singer so quickly, and whether it was actually that “wonderful” spoken by Delia. If so, then our phones were probably already tapped.

Recently, I remembered the song “E minunat!” (“It’s wonderful!”), produced by Dj Marika + Cristian Păduraru, which ran in the ’90s–’00s on Atomic TV. I know, it’s extremely exhausting to keep making connections that, in the end, may no longer make sense today and perhaps even back then only served to create links; connections that were maybe random even then. As a footnote, today Cristian Păduraru is part of the Christian group “Jehovah’s Witnesses” and continues, I hope, to make quality music. I found him on SoundCloud immediately after hearing one of his tracks on DI.FM, a song that seemed exceptional to me.

Back to Cristi T., I went out several times in the summer of 2003 around town. I enjoyed the deep conversations, also learning that he was already preparing to become a diplomat. Everything seemed to align perfectly for him and his future family, and I truly believe that is how it went in the following years.

Around the mid-2000s, I paid them a short visit in Berlin, where the family lived in an apartment provided by the Romanian Embassy. We spent a few days there, walking again through a city that seemed to be changing faster and faster. And it seemed to me somewhat negatively. Only within a few years, I saw more filth in the streets, more shady characters, etc.

I lost touch with him and his family after that, hearing from others that he had been transferred following the end of his stay in Moldova-De-Peste-Prut.

I reflected a bit on the life of a diplomat. Surely, he handles information and language with symbolic undertones, representing his country internationally. My immediate thought was that if Romania is already “occupied” by these international influence networks – beneficial “to us” or the contrary – then he, together with his family, operated on invisible “threads” to the untrained citizen’s eye. Of course, we all understand how sensitive the public image of these pawns is, who sometimes spend decades in the “system,” learning from predecessors, and passing on the legacy of past generations of diplomats.

Hmmm… I told myself. Then our simple cohabitation or casual interaction would have eventually become dangerous for Cristi T. & co. “Another trouble on my head!” I muttered with fear. Probably in that unfortunate 2003, none of us understood the complexity of the situation we were about to find ourselves in, many of us, not long after.

It clicked once more when I remembered the seemingly innocent meeting with Cristi’s mother. She subtly questioned me about some interior design details. Naturally, like any caring mother of a child “in the system,” that meeting must have been a form of “probing” my obscure and probably inexplicable interests. I hope you no longer wonder why I dislike high society and their insidious methods of “inspecting” people, young people, children.

As another oddity, Japhet told me years later that he visited George Michael at his home. Now the coincidence doesn’t seem quite so… accidental. (lol)