PAUL SELING

Varianta în limba română

Vorbeam în postarea precedentă despre procedee sintetice ce provoacă inflația egoului. Astăzi vom vorbi despre un procedeu opus, sau mai multe tipuri de procedee care sunt menite să distrugă personalitatea unui target, să-l anihileze până la psihopatie sau chiar sinucidere. În funcție de structura psihică a unui target și de metodele folosite se pot obține mai multe feluri de rezultate, toate dezastruoase: ieșiri violente, paranoia, autosabotare, crime, terorism. Deseori m-am întrebat cum sunt „fabricați” pioni care, în final, probabil după o planificare minuțioasă, duc la îndeplinire asemenea acte. Bineînțeles, n-am fost niciodată atât de naiv să cred că asemenea evenimente sunt opera unui singur om, cel care „plasează bomba”. Intuiesc că e nevoie de un complex „aranjament” premergător care în final motivează acești oameni să-și pună capăt zilelor reprezentând diverse interese.

(Dacă studiați cu atenție simbolistica actelor teroriste veți vedea că ele sunt atent gândite și targetate pentru a fi preluate de media, diseminate și analizate mai departe de către marele public. Atentatul nu se oprește atunci când victimele mor, el continuă într-un mod mult mai subtil până în mințile fiecărui individ care află.)

Există procedee care atacă sexualitatea unui target. Cel mai simplu mod și mai „elegant” este să presupui sau să estimezi, bazându-te pe date statistice și studii aprofundate, evaluând fizionomia, fiziologia, date despre metabolism, înălțime, greutate, istoric familial, apartenența la grupuri sociale, culturale, religioase. Există oameni experimentați – în special cei mai în vârstă sau, de ce nu, poate femei cu experiență sexuală vastă – care pot face asemenea evaluări. În general femeile sunt mai… empatice, mai intuitive, mai atente la detaliu. Ele știu uneori să „descoase” în mod subtil un target printr-o fină conversație, limbaj aluziv, sondaj oblic, extrăgând cu candoare și naturalețe prin interogări nevinovate mici confidențe care ar părea la prima impresie inofensive. Apoi acestea, denaturate, exagerate, deformate sau expuse la scară grandioasă devin adevărate „spețe” în sine.

În caz că targetul este mai timid, mai rezervat, poate inactiv sexual – este nevoie de intervenții mai vizibile. Adevărate „Mata Hari” (feminine sau masculine) pot fi introduse în anturaj, pot iniția discuții pe teme sexuale sau pot de-a dreptul să se „înființeze” ca partenere de sex – ocazional sau de scurtă, medie sau lungă durată). Mai povesteam și în alte discuții de-ale noastre, nu este neobișnuit ca aceste pseudo-partenere să introducă în actul sexualicesc și practici neobișnuite. Se speră ca, odată expuse în public aceste detalii, targetul – poate mai puțin experimentat, mai pudic, mai sensibil prin poziție socială, apartenență la medii profesionale, culturale, ș.a.m.d. – să fie afectat nu numai la nivelul la care percepe arhetipul feminin, sexul, afecțiunea reală, ci și la nivel profesional. Se speră la izolare, la declasare, la faliment și nu de puține ori la moarte pur și simplu.

În cazul unor „Mata Hari” mai ambițioase, mai ludice, experimentaliste și curajoase mai există și metode sofisticate de producere de dezechilibre și disociere de sine pe termen lung: a înșela targetul cu prietenul „cel mai bun”, cu o tipologie umană percepută ca fiind superioară (patronul, atletul performant, un artist celebru, ș.a.m.d.) sau inferioară (un angajat din firma targetului, un „outcast” al societății, ș.a.m.d.). Bineînțeles, trebuie înțeles că această raportare la „tipologii” și la ierarhii sociale rămâne totuși o proiecție a acestor „Mata Hari” care, prin însăși natura personalităților lor „atipice”, asimetrice (schizoide până la urmă, dacă e să fim sinceri), le evaluează prin prisma propriei înțelegeri, de cele mai multe ori extrem de deficitară, a lumii.

(Aș nota aici o observație de-a mea mai veche: cum fetele se maturizează mai devreme, acest tip de micro-traume emoționale sunt mai puternice la vârsta adolescenței sau a primei tinereți, putând fi exploatate sau degenerând de la sine pe termen lung; în același timp ele sunt mai vizibile prin faptul că încă la aceste vârste tinerii rămân totuși mai conectați și știu să schimbe informație „în cloud”. Cu cât bărbații capătă mai multă experiență și siguranță de sine, știu mai târziu să evalueze – unii din ei dintr-o privire – cât de experimentată este o asemenea „actriță” în asemenea jocuri. Deseori prostul gust este evident și vizibil: aceste Mata Hari se îmbracă strident, poartă accesorii kitsch, se manifestă prea zgomotos sau poate prea retras și joacă în general prost jocul pseudo-seducției.)

Din observațiile mele există și situații care degenerează: poate că Mata Hari a noastră își formează într-un final o familie, se asociază cu un bărbat „potent financiar” sau cu relații și are totuși de dovedit „lumii” sau anturajului „ceva”. Atunci „spețele” devin mai complexe, mai complicate, mai ramificate în structuri poate mai puțin vizibile ochiului spectatorilor de bun-simț. Nu e greu de intuit faptul că un asemenea personaj nu-și alege parteneri sau partenere decât din același „gene pool” sau cu același tip de mentalitate. Aici variațiunile sunt multiple, în funcție de talentul actoricesc al acestora. Cum procedează orice spirit pragmatic, nu e de neconceput unde și cum se îndreaptă interesele acestor tipuri de rețele și nici metodele pe care le utilizează.

În alte cazuri, asocierea cu rețele mai „sensibile” (oameni cu statut social deosebit de „înalt” sau doar evaluat de ei înșiși ca fiind astfel) necesită acțiuni complicate de „repudiere” a acțiunilor din trecut, ștergere a „urmelor”, până la cazuri extreme, de eliminare totală a „martorilor”. Martori pe care uneori chiar „actrițele” i-au ales și care, în calcule ulterioare, nu au mai acționat conform intereselor „de grup”. Cum viața curge dinamic, rețelele se combină, oamenii îmbătrânesc, apar noi generații, sunt necesare adevărate mișcări de trupe, manipulări de informație, denaturări ale acesteia, intervenții, mascări, demascări pentru ca tabloul general „de familie extinsă” să arate bine, elegant, frumos. Fastuos uneori, gingaș în alte situații.

Consider că vinovate în aceste mișcări de balet în spațiu-timp sunt nu numai „actrițele”, cât și bărbații care le stau alături. Dacă aceștia nu sunt oameni cu ego-uri extrem de fragile, ușor de manipulat și de influențat, atunci sunt cei cu ego-uri extrem de grandios construite, poate moștenite și susținute din generație în generație. În situații și mai sumbre avem de-a face cu adevărați psihopați și psihopate – dar aici intrăm în domeniul psihiatriei și al cunoscătorilor în ale criminalisticii.

Revenind la produsul mediatic, inspirați acum de cele scrise mai sus, ne putem imagina cum toate aceste „mișcări” pot fi și expuse în film, videoclip sau muzică. În cazul unui target punctual, un regizor abil va ști să sublimeze detalii jenante din intimitatea acestuia, din viața de cuplu, din familie, atent fiind ca nu numai acesta să-l privească consternat pe toate televizoarele din lume, ci și să apară, mai devreme sau mai târziu, ca feedback denaturat pe buzele tuturor cunoscuților.

Efectul – în majoritatea cazurilor – este, dacă nu de dezechilibru instantaneu (ce poate duce la psihoză, sinucidere, acte violente), cel puțin la degradare treptată. Scopul principal este denaturarea comportamentului, a percepției despre lume, a relațiilor interumane, a rețelei de suport, a imaginii de sine, a capacității de răspuns, de reacție, a fiziologiei, a imaginii exterioare.

Dacă scopul nu este atins după prima „expunere”, se vor culege date din proximitate, interpelând cu insistență, lansând și culegând zvonuri, vizitând chiar cu grijă nemărturisită familia, prietenii, stând în tihnă cu ei la masă, la o poveste. Mâncând chiar cot la cot cu targetul, dacă este necesar. Așa se află detalii despre cum se va proceda în pasul următor.

Când se observă că targetul „rezistă” și „coafura” este suspect de îngrijită, se reintră în același loop de câte ori este necesar. Dacă acesta îndrăznește cu tupeu nemărginit „să nu se autoanihileze”, se pot diversifica modurile de atac. Se scalează totul la dimensiuni grandioase, se diminuează la altele caricaturale, se agresează grupul de susținere, familia, prietenii, comunitatea, nația chiar. Se exportă „spețe” în alte țări, se „importă” altele pentru a o susține pe cea principală.

Variațiunile sunt practic infinite, iar axele de dezvoltare – ca și ritmul, dinamica „procesului” – țin de talentul grupului de psihopați care pot să se transforme în timp într-o adevărată corporație a crimei. Organizabilă, dezorganizabilă, ș.a.m.d.

Nu în ultimul rând, atunci când targetul dovedește o reziliență inexplicabilă, aceste „Mata Hari” recurg la discursuri odioase, grotești, scabroase. Ele și-o vor „intra”, demonstrând în public că totuși era nevoie de această demonstrație de forță, de lungă durată, pentru ca targetul… (și aici se poate completa „pricina” după gust; orice poate fi invocat). Crva garantează cu propria imagine publică că a fost nevoită să poarte acest îndelungat dialog cu un target care… (și aici tot crva va completa). Crva se va autodenumi victimă, va aduce în prim-plan copiii, siguranța nației, a umanității, va cânta cu necaz, demonstrativ „We Are The World” la karaoke, va dansa molatec în club invocând faptul că nu mai are energie „pentru așa ceva”. Jocul actoricesc este de acum tragic și poate căpăta aspecte isterice în anumite porțiuni. La nevoie, crvele se asociază și ele în grupuri, schimbă informație, roluri, parteneri, poziții în schema corupției sau pur și simplu pleacă în Austria la un threesome. Lol.

Practic avem de-a face, ca imagine simplificatoare, cu un cerc vicios (și tot mai viciat) care trece până la urmă prin viața și în final ființa targetului ca printr-un spațiu gol (ca printr-o șură lol) și se întoarce la sursă pentru a continua din nou. Ca mici fizicieni amatori, extindem pe o axă temporală (și temporară) mișcarea circulară și ea e percepută acum ca spirală. După ce am desfundat cu ea o „toaletă”, cu toate adăugirile, extinderile, extensiile și retușurile, avem mai degrabă de-a face cu o „tufă”. De Veneția, poate.

_____________________________________________________________________________________

English version

I was talking in the previous post about synthetic procedures that cause the inflation of the ego. Today we will talk about an opposite procedure, or several types of procedures that are meant to destroy the personality of a target, to annihilate it up to psychopathy or even suicide. Depending on the psychological structure of a target and on the methods used, several kinds of results can be obtained, all disastrous: violent outbursts, paranoia, self-sabotage, crimes, terrorism. I have often wondered how pawns are “manufactured” who, in the end, probably after meticulous planning, carry out such acts. Of course, I have never been so naive as to believe that such events are the work of a single man, the one who “plants the bomb”. I sense that a complex preliminary “arrangement” is needed which ultimately motivates these people to end their lives while representing various interests.

(If you study carefully the symbolism of terrorist acts you will see that they are carefully thought out and targeted to be taken over by the media, disseminated and further analyzed by the general public. The attack does not stop when the victims die, it continues in a much more subtle way into the minds of every individual who finds out.)

There are procedures that attack the sexuality of a target. The simplest and most “elegant” way is to assume or to estimate, based on statistical data and in-depth studies, evaluating physiognomy, physiology, data about metabolism, height, weight, family history, belonging to social, cultural, religious groups. There are experienced people – especially older ones or, why not, perhaps women with vast sexual experience – who can make such evaluations. In general, women are more… empathetic, more intuitive, more attentive to detail. They sometimes know how to subtly “unravel” a target through a fine conversation, suggestive language, indirect probing, extracting with innocence and naturalness, through seemingly harmless questions, small confidences that would appear at first glance inoffensive. Then these, distorted, exaggerated, deformed or exposed on a grand scale, become real “cases” in themselves.

In case the target is more shy, more reserved, perhaps sexually inactive – more visible interventions are needed. Real “Mata Hari” (female or male) can be introduced into the entourage, can initiate discussions on sexual topics or can outright “establish themselves” as sexual partners – occasional or short, medium or long term). As I was saying in other discussions of ours, it is not unusual that these pseudo-partners introduce into the sexual act unusual practices as well. It is hoped that, once these details are exposed in public, the target – perhaps less experienced, more modest, more sensitive through social position, belonging to professional, cultural environments, etc. – will be affected not only at the level at which he perceives the feminine archetype, sex, real affection, but also at a professional level. Isolation is hoped for, downgrading, bankruptcy and not rarely death itself.

In the case of more ambitious, more playful, experimental and courageous “Mata Hari” there are also sophisticated methods of producing imbalances and long-term dissociation from the self: to cheat on the target with the “best” friend, with a human typology perceived as superior (the boss, the high-performance athlete, a famous artist, etc.) or inferior (an employee from the target’s company, a social “outcast”, etc.). Of course, it must be understood that this relating to “typologies” and to social hierarchies remains nevertheless a projection of these “Mata Hari” who, through the very nature of their “atypical”, asymmetrical personalities (schizoid in the end, if we are to be honest), evaluate them through the prism of their own understanding, most of the time extremely deficient, of the world.

(I would note here an older observation of mine: as girls mature earlier, this type of micro-emotional trauma is stronger at the age of adolescence or early youth, being able to be exploited or degenerating by itself in the long term; at the same time they are more visible through the fact that at these ages young people still remain more connected and know how to exchange information “in the cloud”. As men gain more experience and self-confidence they later know how to evaluate – some of them at a glance – how experienced such an “actress” is in such games. Often bad taste is obvious and visible: these Mata Hari dress stridently, wear kitsch accessories, behave too loudly or perhaps too withdrawn and generally play poorly the game of pseudo-seduction.)

From my observations there are also situations that degenerate: perhaps our Mata Hari eventually forms a family, associates with a “financially potent” man or one with connections and still has something to prove to the “world” or entourage. Then the “cases” become more complex, more complicated, more branched into structures perhaps less visible to the eye of decent spectators. It is not hard to intuit that such a character does not choose partners except from the same “gene pool” or with the same type of mentality. Here the variations are multiple, depending on their acting talent. As any pragmatic spirit proceeds, it is not hard to guess where and how the interests of these types of networks are directed nor the methods they use.

In other cases, association with more “sensitive” networks (people with a particularly “high” social status or only evaluated by themselves as being such) requires complicated actions of “repudiation” of past actions, erasing of “traces”, up to extreme cases of total elimination of “witnesses”. Witnesses whom sometimes even the “actresses” have chosen and who, in later calculations, no longer acted according to the “group” interests. As life flows dynamically, networks combine, people age, new generations appear, real troop movements are necessary, manipulations of information, distortions of it, interventions, masking, unmasking so that the general “extended family” picture looks good, elegant, beautiful. Sumptuous sometimes, delicate in other situations.

I consider that guilty in these movements of ballet in space-time are not only the “actresses” but also the men who stand beside them. If they are not people with extremely fragile egos, easy to manipulate and influence, then they are those with extremely grandly constructed egos, perhaps inherited and sustained from generation to generation. In even darker situations we are dealing with true psychopaths – but here we enter the domain of psychiatry and of those knowledgeable in criminalistics.

Returning to the media product, inspired now by what was written above, we can imagine how all these “movements” can also be exposed in film, video clip or music. In the case of a punctual target, a skilled director will know how to sublimate embarrassing details from his intimacy, from couple life, from family, being careful that not only he looks at them stunned on all televisions in the world but also that they appear, sooner or later, as distorted feedback on the lips of all acquaintances.

The effect – in most cases – is, if not instant imbalance (which can lead to psychosis, suicide, violent acts) at least gradual degradation. The main purpose is the distortion of behavior, of the perception about the world, of interpersonal relationships, of the support network, of self-image, of the capacity of response, of reaction, of physiology, of the external image.

If the purpose is not achieved after the first “exposure” data will be collected from proximity, addressing insistently, launching and gathering rumors, even carefully visiting family, friends, sitting calmly with them at the table, for a talk. Even eating side by side with the target, if necessary. This is how details are found about how to proceed in the next step.

When it is observed that the target “resists” and the “hair” is suspiciously well arranged, the same loop is re-entered as many times as necessary. If he dares with unlimited audacity “not to self-annihilate” the modes of attack can be diversified. Everything is scaled to grand dimensions, reduced to others, caricatural, the support group is attacked, family, friends, the community, even the nation. “Cases” are exported to other countries, others are “imported” to support the main one.

The variations are practically infinite and the axes of development – as well as the rhythm, the dynamics of the “process” – depend on the talent of the group of psychopaths who can transform over time into a real corporation of crime. Organizable, disorganizable, etc.

Last but not least, when the target proves an inexplicable resilience, these “Mata Hari” resort to hateful, grotesque, scabrous discourses. They will “do it”, demonstrating in public that nevertheless this long-term demonstration of force was needed so that the target… (and here the “reason” can be filled in as one wishes; anything can be invoked). The whore guarantees with her own public image that she was forced to carry this prolonged dialogue with a target who… (and here again it will be completed). The whore will self-name as a victim, will bring to the forefront the children, the safety of the nation, of humanity, will sing with sorrow, demonstratively “We Are The World” at karaoke, will dance softly in the club invoking that she no longer has energy “for such a thing”. The acting is now tragic and can take hysterical aspects in certain portions. If needed, the whores also associate in groups, exchange information, roles, partners, positions in the scheme of corruption or simply go to Austria for a threesome. Lol.

Practically we are dealing, as a simplifying image, with a vicious circle (and increasingly corrupted) which passes in the end through the life and the being of the target like through an empty space (like through a barn lol) and returns to the source to continue again. As small amateur physicists, we extend on a temporal (and temporary) axis the circular movement and it is now perceived as a spiral. After we have unclogged a “toilet” with it, with all additions, extensions and retouches, we are rather dealing with a “bush”. Of Venice, maybe.