Intragerea “c*rvelor” / The pulling-in of the wh*res ( Ep.2 )

Varianta în limba română

Continuăm, dragii mei, încă o analiză a complexului fenomen, denumit de noi simplu: „intragerea c*rvelor”. După cum spuneam în postarea precedentă, nu toată lumea conștientizează sau acceptă că uneori în viață este nevoie să te comporți în acest fel. Depinde extrem de mult de situația în care te (re)găsești, de rețeaua din care faci parte; depinde de statutul financiar, de interesele și mecanica rețelei, de educație, de scopul în viață sau de viziunea pentru viitor.

Cum „c*rvasăreala” este practic cea mai veche ocupație din lume – spune o vorbă din popor – fundațiile acestei meserii, practicate astăzi sub diferite auspicii, au fost turnate și solidificate de-a lungul mileniilor. Până și Biblia conține o referire la situație, prin Maria Magdalena care, în final, este alături de mama lui Isus. Pentru cei curioși, dornici de studiu, se poate aprofunda complexa simbolistică a personajelor prin analiza textelor, a relațiilor dintre acestea, a contextului – istoric, social, economic, politic.

În ce mă privește consider că una din cele mai dubioase moduri de a „c*rvasări” este atragerea prietenilor sau chiar a familiei în corupție, situații limită sau chiar moarte. Din păcate nu mă așteptam să descopăr magnitudinea unui asemenea fenomen ce, în ce mă privește, pare de-a dreptul grandios.

Motivația pentru „c*rvasăreală” (față de sine sau față de cei din jur) poate fi extrem de elaborată sau, din contră, în alte cazuri – după gust și situația particulară – extrem de simplistă.

Aș analiza aici cele două extreme, urmând ca în altă postare să abordăm și zonele mediane, cu variațiuni multiple și nuanțe pastelate, sidefii, accente pestrițe sau, din contră: monotonie și repetitivitate.

Aș începe cu grandioase construcții mediatice. Un film, spre exemplu, are un impact de netăgăduit asupra unei comunități, a unor nații, a unor medii sociale, subculturi sau chiar asupra întregului mapamond. Cum filmul este de obicei adresat maselor și se dorește a se câștiga bani din această întreprindere, el poate fi mai subtil în a targeta (o națiune, un grup, uneori chiar un individ – depinde de importanța acestora într-o „speță”). Filmul face deseori apel la principii, ideologii, istorie, religie chiar. El se susține prin munca asiduă depusă la turnarea lui, prin cultura vastă a scenariștilor, calitatea jocului actoricesc, importanța membrilor implicați în producție. Multe detalii pot fi speculate și aduse în prim plan într-o justificare (publică), mai ales pentru faptul că limbajul metaforic sau alegoriile nu spun niciodată un adevăr pur, simplificator.

În ce mă privește am studiat mai întâi videoclipul muzical în acest complex procedeu denumit de mine, atât de simplificator și de neaos: „intragerea”. Videoclipul este mai accesibil, are o durată mai scurtă, mesajul este condensat și simbolistica lipsită de elaborări inutile. Poți cu ușurință să-l studiezi dacă dorești secvență cu secvență pe YouTube, generând în același timp și vizualizări sau click-uri pentru artiștii în cauză. Și, bineînțeles, mici redevențe sub formă de mici centime și royalties (discutabile și negociabile, din păcate, la rândul lor în alte potențiale „intrageri”).

Atunci când dorești, sub diferite auspicii și cu anumite intenții, să targetezi o persoană prin intermediul unui videoclip ai șansa nu numai să-i captezi atenția „minte la minte”, cât și să împrăștii informația în grupuri mai largi. E vorba mai degrabă de grupul de fani ai artistului, de medii culturale/subculturale pe care le țintești. Cu un minim efort, se poate „șopârli” (termen colocvial pentru a „împrăștia zvonuri”) în comunitatea, familia, grupul de susținere al targetului că „da, este vorba de ACELA”. La fel, se poate colecta informație „din teren” despre modul în care targetul a recepționat și înțeles agresiunea.

Acum că există social media, hackeri, tehnici de interceptare, orice sursă de informație se poate nu numai „acoperi”, ci și responsabilitatea aruncată tot în seama targetului:

verifică cine îți sunt prietenii, familia, cunoscuții, comunitatea, nația
sunt hackerii tăi, ai voștri sau necunoscuți de care noi trebuie să ne ferim
sunt hackerii noștri, pe care trebuie să-i plătim ca să ne menținem în siguranță
forțele voastre de ordine, securitatea, poliția „voastră” nu se știu ocupa, nu au experiență, sau a „noastră” care nu are resurse logistice, financiare sau strategice să (vă) acopere
în cel mai rău caz se poate arunca „vina” dintr-o justificare în alta și pierde orice urmă în „necunoscut” sau „mister”

Oricum, tehnica „reproșului” este veche și se bazează pe inerenta lipsă de asumare a c*rvei care, atunci când manipularea dă greș, invocă brusc principii, dreptul la siguranță, integritate morală, principială etc.

Revenind la videoclip ca obiect al „intragerii”, el poate avea diverse funcții și acționează în diverse moduri:

expunerea calităților targetului printr-o apreciere în public, cu intenția de supradimensionare, în antiteză poate cu alte personaje din mediul pe care îl împart. Primul efect este, în cazul unei personalități nesigure, poate în formare, o inflație a ego-ului („încrederea”, în termeni populari) al targetului. Targetul este tentat să-și aproprieze actul creativ, să-l disemineze, să-și „dea importanță” etc. În opoziție, alți participanți la traficul de informație (mediatic sau social) pot contesta, discuta, disemina la rândul lor detalii despre eveniment.

Există practic o infinitate de variațiuni pe această temă și la fel o sumedenie de posibile efecte. Ca principiu reductionist, aș spune că acest gen de agresiune generează o formă de „zgomot informațional” în colectivitatea targetată…

…Dacă grupul de susținere al artistului comunică „prin subteran” cu membri, poate special aleși din anturajul targetului, se pot cu ușurință culege informații și comunica în ambele sensuri. În general se va invoca, ca justificare, importanța susținerii statutului social, financiar, siguranța „în sistemul media” sau chiar cea fizică a artistului (și grupului de suport) în raport cu cel al targetului care, nu-i așa, este nu numai inferior, ci poate în final deveni o amenințare prin însăși existența sa fizică.

Bineînțeles, cum cititorul a intuit, nimeni nu face așa ceva fără o miză serioasă. Sau, dacă actul este pur recreațional, avem de-a face cu un creativ sau un grup extrem de înclinat spre experimentalism, dar și deja experimentat, bazat pe o vastă și solidă istorie în domeniu.

Am tot speculat de-a lungul vremii, observând mișcările „din teren”, care vor fi fost principalele interese ale ambelor capete ale acestor axe, precum și ale echipelor de management: fără nicio îndoială, mi-am spus, e vorba în primul rând de interese financiare. Echipamentele costă, ingineri de sunet, cameramani, regizori și dansatoare, coafeze și designeri vestimentari, toți au nevoie să fie retribuiți.

La fel, la celălalt capăt, informatorii, actorii, recuzita trebuie recompensați, după caz și miza proiectului. Cel mai eficient și mai elegant este, observam eu, să le oferi șansa de a obține foloase (financiare, sociale, culturale și chiar sexuale) din chiar proximitatea, mediul în care „se mișcă targetul”.

Poate un competitor mai abil găsește o cale ingenioasă de a prelua chiar afacerea, bunurile targetului. Acesta poate coopta în „schemă” alți investitori, poate extinde „speța” în alte medii. El poate implica chiar forțele de ordine, sub diferite pretexte, poate găsi competitori alternativi în alte medii, cunoscute sau necunoscute targetului.

La cealaltă extremă a spectrului găsim mici „prădători sexuali” care pot fi interesați într-un fascinant joc de seducție a partenerei (partenerelor) de viață ale targetului. Mascați sub mantia cavalerismului, invocând idealismul și romantismul, ei vor salva „prințese în primejdie” găsite ca adevărate marionete naive într-un joc extrem de periculos.

Bineînțeles, la dimensiunile unor asemenea rețele de corupție manipularea este de diverse nuanțe, străbate toate mediile și, până la urmă, „jocul” fascinează orice minte neexperimentată. Se acționează din mai multe puncte, pe mai multe axe, cu actori intrând și ieșind în scenă, culegând indicii, explicitând, demonstrând, ascunzând și apoi redescoperind detalii, „probe” etc. Alții, mai puțin vizibili, rezervați, calculează mai pragmatic din planul secund care sunt axele mai importante de dezvoltare sau, din contră, modalități de intrare sau de ieșire din „joc”.

Revenind la videoclip ca punct de plecare pentru aceste fastuoase „jocuri ale foamei” (de acțiune, de adrenalină sau pur și simplu de informație), el rămâne, mai ales după apariția YouTube, fixat în cloud. Poate fi adăugat, retras în unele cazuri extreme. Justificările se pot ține lanț, punctate cu accente ludice, lubrice, isterice uneori. Se poate intra în zone de melodramă, tristețe profundă urmată iar de veselie maximă și energie debordantă. Bineînțeles, nu trebuie să rămânem la prima impresie niciodată. Întotdeauna, dragii mei, vizualizați cu ochii minții echipa de producție, zecile sau sutele de ore de muncă, varietatea echipelor care intervin înainte, în timpul și după finalizarea produsului.

Și, bineînțeles, sumele de bani cheltuite pentru ca un target, uneori aflat la mii de kilometri distanță, poate în ultimul cătun din spatele ultimului deal plantat cu mesteceni, să se sesizeze să nu mai mulgă vaca. Sau, cel puțin, nu în ritm sincron cu tobele unui artist experimentalist dintr-o țară vecină și prietenă.

_____________________________________________________________________________________

English version

We continue, my dear ones, another analysis of the complex phenomenon, called by us simply: “the entering of the whores”. As I was saying in the previous post, not everyone realizes or accepts that sometimes in life it is necessary to behave in this way. It depends extremely much on the situation in which you (re)find yourself, on the network from which you are part; it depends on the financial status, on the interests and the mechanics of the network, on education, on the purpose in life or on the vision for the future.

Since “whoring” is practically the oldest occupation in the world – says a saying from the people – the foundations of this profession, practiced today under different auspices, have been poured and solidified לאורך millennia…

…throughout millennia. Even the Bible contains a reference to the situation, through Mary Magdalene who, in the end, is alongside the mother of Jesus. For the curious ones, eager for study, the complex symbolism of the characters can be deepened through the analysis of the texts, of the relations between them, of the context – historical, social, economic, political.

As for me, I consider that one of the most dubious ways of “whoring” is the attraction of friends or even of family into corruption, limit situations or even death. Unfortunately, I was not expecting to discover the magnitude of such a phenomenon which, as far as I am concerned, seems downright grandiose.

The motivation for “whoring” (towards oneself or towards those around) can be extremely elaborate or, on the contrary, in other cases – according to taste and particular situation – extremely simplistic.

I would analyze here the 2 extremes, following that in another post to approach also the median zones, with multiple variations and pastel nuances, pearly, motley accents or, on the contrary: monotony and repetitiveness.

I would start with grandiose media constructions. A film, for example, has an undeniable impact upon a community, upon nations, upon social environments, subcultures or even upon the entire globe. Since the film is usually addressed to the masses and it is desired to earn money from this enterprise, it can be more subtle in targeting (a nation, a group, sometimes even an individual – it depends on their importance in a “case”). The film often makes appeal to principles, ideologies, history, even religion. It is supported through the assiduous work put into its shooting, through the vast culture of the scriptwriters, the quality of the acting, the importance of the members involved in the production. Many details can be speculated and brought to the forefront in a (public) justification, especially because metaphorical language or allegories never say a pure, simplifying truth.

As for me, I first studied the music video in this complex procedure called by me, so simplifying and so native: “the entering”. The video clip is more accessible, it has a shorter duration, the message is condensed and the symbolism lacks unnecessary elaborations. You can easily study it if you wish sequence by sequence on YouTube, generating at the same time views or clicks for the artists in question. And, of course, small revenues in the form of small cents and royalties (debatable and negotiable, unfortunately, in their turn in other potential “enterings”).

When you wish, under different auspices and with certain intentions, to target a person through a video clip, you have the chance not only to capture his attention “mind to mind” but also to spread the information in larger groups. It is rather about the group of fans of the artist, about cultural/subcultural environments which you target. With a minimum effort, it can be “leaked” (colloquial term for “to spread rumors”) into the community, family, support group of the target that “yes, it is about THAT one”. Likewise, information can be collected “from the field” about the way in which the target received and understood the aggression.

Now that there is social media, hackers, interception techniques, any source of information can not only be “covered” but also the responsibility thrown again onto the target:

check who your friends, family, acquaintances, community, nation are
are they your hackers, yours, or unknown ones from whom we must protect ourselves
are they our hackers, whom we must pay in order to keep ourselves safe
your forces of order, security, your “police” do not know how to handle it, do not have experience, or “ours” which does not have logistical, financial or strategic resources to cover (you)
in the worst case the “blame” can be thrown from one justification to another and any trace lost into the “unknown” or “mystery”

Anyway, the technique of “reproach” is old and is based on the inherent lack of assumption of the whore who, when manipulation fails, suddenly invokes principles, the right to safety, moral integrity, principled integrity, etc.

Returning to the video clip as object of the “entering”, it can have various functions and acts in various ways:

the exposure of the qualities of the target through a public appreciation, with the intention of over-dimensioning, in antithesis maybe with other characters from the environment which they share. The first effect is, in the case of an insecure personality, maybe in formation, an inflation of the ego (“confidence”, in popular terms) of the target. The target is tempted to appropriate the creative act, to disseminate it, to “give himself importance”, etc. In opposition, other participants in the traffic of information (media or social) can contest, discuss, disseminate in their turn details about the event.

There exists practically an infinity of variations on this theme and likewise a multitude of possible effects. As a reductionist principle, I would say that this kind of aggression generates a form of “informational noise” in the targeted collectivity. If the support group of the artist communicates “underground” with members, maybe specially chosen from the entourage of the target, information can easily be gathered and communicated in both directions. In general, it will be invoked, as justification, the importance of sustaining the social, financial status, the safety “in the media system” or even the physical one of the artist (and the support group) in relation to that of the target which, is it not so, is not only inferior but may in the end become a threat through his very physical existence.

Of course, as the reader has intuited, nobody does such a thing without a serious stake. Or if the act is purely recreational, we are dealing with a creative or a group extremely inclined towards experimentalism but also already experienced, based on a vast and solid history in the field.

I have speculated over time, observing the movements “in the field”, which would have been the main interests of both ends of these axes, as well as of the management teams: without any doubt, I told myself, it is first of all about financial interests. The equipment costs, sound engineers, cameramen, directors and dancers, hairstylists and fashion designers, all need to be paid.

Likewise, at the other end, informants, actors, props must be rewarded, depending on the case and the stake of the project. The most efficient and most elegant is, I observed, to offer them the chance to obtain benefits (financial, social, cultural and even sexual) from the very proximity, the environment in which “the target moves”.

Maybe a more skilled competitor finds an ingenious way to take over even the business, the goods of the target. He can co-opt into the “scheme” other investors, can extend the “case” into other environments. He can even involve the forces of order, under different pretexts, can find alternative competitors in other environments, known or unknown to the target.

At the other extreme of the spectrum we find small “sexual predators” who can be interested in a fascinating game of seduction of the life partner (partners) of the target. Masked under the mantle of chivalry, invoking idealism and romanticism, they will save “princesses in distress” found as true naive puppets in an extremely dangerous game.

Of course, at the dimensions of such networks of corruption, manipulation is of various shades, crosses all environments and in the end the “game” fascinates any inexperienced mind. One acts from multiple points, on multiple axes, with actors entering and exiting the scene, gathering clues, explaining, demonstrating, hiding and then rediscovering details, “evidence”, etc. Others less visible, reserved, calculate more pragmatically from the background which are the axes more important to develop or, on the contrary, ways of entering or exiting the “game”.

Returning to the video clip as a starting point for these sumptuous “hunger games” (of action, of adrenaline or simply of information), it remains, especially after the appearance of YouTube, fixed in the cloud. It can be added, withdrawn in some extreme cases. The justifications can chain themselves, punctuated with playful, lubric, sometimes hysterical accents. One can enter zones of melodrama, deep sadness followed again by maximum joy and overflowing energy. Of course, we must not remain at the first impression ever. Always, my dear ones, visualize with the eyes of the mind the production team, the tens or hundreds of hours of work, the variety of teams which intervene before, during and after the completion of the product.

And of course, the sums of money spent so that a target, sometimes located thousands of kilometers away, maybe in the last hamlet behind the last hill planted with birch trees, should notice and stop milking the cow. Or, at least, not in synchrony rhythm with the drums of an experimental artist from a neighboring and friendly country.