PAUL SELING

Varianta în limba română

Am creat acest videoclip inițial pentru piesa „Apa Mării”, de pe albumul „De Dragoste” al Paulei. Paulei i s-a părut că o piesă de-a ei din 2006 sau 2007, „Culeg Vise”, s-ar potrivi mai bine imaginilor.

În acea perioadă am avut primul moment de uimire legat de Păulica. O vizitasem cu un an înainte în București, moment în care încă nu știa pe ce buton se apasă ca să pornești computerul. La a doua vizită, anul următor, Paula învățase singură producție audio – cred că în Sony Acid – și avea în sertar un întreg album, înregistrat în subsolul casei, cu un microfon și câteva sample-uri cumpărate de noi împreună.

Piesa „Culeg Vise” nu e chiar preferata mea, dar mă înduioșează pentru candoarea versurilor. I-am spus Paulei recent că mi-aș dori să reînceapă să-și producă singură piesele cap-coadă. Acum, după ce a absolvit și Conservatorul, are o fundație și mai solidă pentru a se exprima complet pe ea însăși. Atunci când faci tu totul, fiecare element vibrează la unison cu sufletul și viziunea ta.

Versurile sunt :

Culeg vise, primesc pe gratis,
Nu-i musai să le mai duceți la gunoi.
Culeg vise, le iau cu drag și
Vă rog să nu mi le mai cereți înapoi.

Dar aștept noaptea-n care,
Cu gândul la soare,
Am să zbor peste-amurgul de stele.
Aștept zori în care
Am să uit că sunt mare
Și visul meu mic va crește un pic.

Culeg vise, culeg vise,
Culeg vise, culeg vise.

Culeg vise, orice vise,
Despre lumea ce-o pictați demult,
Când erați mici.
Culeg vise despre îngeri
Și despre lupta dintre oameni și furnici.

Dar aștept o lumină de veghe să-mi țină
Iluzia că timpul nu trece.
Vreau iar mama să-mi spună
Să iau cartea-n mână,
Să-nvăț să trăiesc cum
S-apuc să iubesc.

Culeg vise, culeg vise,
Culeg vise, culeg vise.

Culeg vise, ochi albaștri,
Prima dragoste pe care
N-ai s-o uiți cât vei fi.
Culeg vise, vise-ascunse
Ce nu credeai că se pot împlini.

Eu aștept noaptea-n care,
Cu pantofi în picioare,
Am să zbor peste-amurgul de stele.
Aștept zori în care
Am să uit că sunt mare
Și visul meu mic va mai crește un pic.

Culeg vise, vise,
Culeg vise, culeg vise.

Revenind la videoclip, îl aveam deja făcut – generat pe platforma Envato Elements și montat cu noua mea jucărie, DaVinci Resolve, de care sunt extraordinar de mulțumit; mai ales că are o versiune gratuită, lol.

M-am așezat alaltăieri seară la computer și am început să produc versiunea mea proprie, în jurul acapellei pe care mi-o înregistrase Paula cu câteva zile înainte. Am creat noi înlănțuiri armonice, mai bogate, mai colorate, nițel mai jazzy, ca să susțin puțin ușoara naivitate a simbolisticii versurilor. Una peste alta, mi-a plăcut mult ce a ieșit.

Am remontat nițel fragmentele video pe noua coloană sonoră apoi. Despre momentul producerii videoclipului pot să spun că am revenit tot la o structură inspirată din mitologia greacă: mitul lui Pygmalion. Despre acesta, ChatGPT spune cam așa:

„Mitul lui Pygmalion provine din tradiția greco-romană și este cunoscut mai ales din «Metamorfoze» de Ovidiu. Pygmalion era un sculptor talentat din Cipru care, dezamăgit de femeile din jurul său, pe care le considera imorale, a decis să nu se căsătorească și să trăiască dedicat artei sale. În singurătatea atelierului, a sculptat o statuie din fildeș reprezentând femeia ideală, atât de frumoasă și de delicată încât părea vie. Fascinat de propria creație, a început să o îmbrace, să o împodobească și să o trateze ca pe o ființă reală, iar în timp s-a îndrăgostit profund de ea. La sărbătoarea zeiței iubirii, Afrodita, Pygmalion s-a rugat să-i fie dăruită o soție asemănătoare statuii sale; înduioșată de sinceritatea lui, Afrodita a dat viață statuii, transformând-o într-o femeie adevărată. Astfel, artistul și creația sa s-au unit, iar povestea a rămas un simbol al puterii iubirii, al forței imaginației creatoare și al dorinței omului de a modela realitatea după propriul ideal.”

Normal, am interpretat și remixat nițel mitul, adaptându-l la propria poveste de viață. Deși nu toate femeile din viața mea m-au dezamăgit – unele au fost adevărate zeițe sau muze care m-au inspirat și cu ajutorul cărora am crescut și m-am dezvoltat – am rămas totuși cu un gust amar după 48 de ani de experiențe. Normal, cum fac de obicei, e acolo și o doză serioasă de umor, ironie și autoironie.

Femeia pe care copilul – Paul – o modelează în sfârșit și căreia îi dă singur viață simbolizează nu numai „inspirația” în sine, cât și „muzele” sau „vocile” pe care le aud încă de când sunt mic – cam din perioada în care am început să merg la școală. Întotdeauna când mă simțeam deprimat sau anxios, speriat sau chiar intram în panică, mă detașam de toate problemele gândindu-mă la stele, comete, constelații, la matematica complexelor mișcări ale corpurilor cerești. Făceam – cum s-ar zice – o ieșire subiectivă din context și priveam realitatea de la o altă scară, mai mare, de la care toate necazurile păreau brusc insignifiante.

Tactica funcționa tare bine și cu mama. De fiecare dată când o vedeam necăjită, deprimată, nervoasă, începeam foarte fin și abil s-o întreb despre o cometă, o stea, o constelație. Încetul cu încetul, mama intra cu mine în visare și sfârșeam amândoi mai relaxați, după vreo jumătate de oră de manipulare șmecheră de-a mea, uitându-ne prin micul meu telescop la Lună sau discutând despre o stea neutronică.

Ai mai putea spune și că videoclipul este un îndemn și o încurajare pentru alți artiști, poate mai puțin experimentați: uneori inspirația poate sau chiar trebuie să fie creată de la sine, din mers, începând pur și simplu să lucrezi, sperând în mai bine, în faptul că, muncind, chiar și în cel mai insignifiant mod sau manieră, poți să te relaxezi și să ieși din cercul vicios al proastei dispoziții sau al neîncrederii în sine.

Deși, aidoma băiatului din clip, am trecut printr-o grămadă de provocări similare, n-am renunțat vreodată să cred că meseriile creative ne eliberează și ne salvează uneori; dacă nu de toate problemele și relele din lume, măcar de unele dintre ele. În plus, a rămâne racordați la valorile perene ale umanității, cum ar fi cele antice în acest caz, ne ajută să înțelegem din timp că artiștii au transmis în viitor, generație după generație, informație despre starea lucrurilor și despre cum putem să ieșim din situații neplăcute; sau, dacă nu să ieșim, măcar să ni le explicăm.

La final, Paula n-a fost mulțumită de remixul/remake-ul meu; de fapt, a dorit să îl adaptăm la o altă piesă, pe care ar fi urmat s-o scrie bazându-se pe video și pe „negativ”. N-am mai vrut, eram deja săturat de atâtea încercări și reveniri asupra proiectului și i-am cerut voie să postez – pentru mine și fanii mei – lucrarea așa cum este acum. Uneori simți când o situație a ajuns la un punct final și orice încercare de a împinge lucrurile în altă direcție dăunează. Chestiune de experiență, lol.

Remixul și videoclipul pot fi văzute pe canalul meu YouTube, aici:
https://www.youtube.com/watch?v=8tSn8wpJ08Q

---

English version

I initially created this video for the song “Apa Mării,” from Paula’s album “De Dragoste.” Paula felt that another one of her songs from 2006 or 2007, “Culeg Vise,” would fit the visuals better.

During that period, I had my first moment of amazement regarding Paula. I had visited her a year earlier in Bucharest, at a time when she didn’t yet know which button to press to turn on a computer. On my second visit, the following year, Paula had taught herself audio production— I think in Sony Acid— and she had an entire album in a drawer, recorded in her basement with a microphone and a few samples we had bought together.

“Culeg Vise” is not exactly my favorite song, but it moves me because of the candor of its lyrics. I recently told Paula that I would love for her to start producing her songs entirely on her own again, from beginning to end. Now, after graduating from the Conservatory as well, she has an even stronger foundation to fully express herself. When you do everything yourself, every element vibrates in unison with your soul and your vision.

The verses go like this :

I gather dreams, they’re given free,
No need to throw them all away.
I gather dreams, I take them gently—
Please don’t ask for them someday.

But I await the night when,
With my thoughts turned to the sun,
I will fly beyond the starlit dusk.
I await the dawn when
I will forget that I’ve grown up
And my little dream will grow just a touch.

I gather dreams, I gather dreams,
I gather dreams, I gather dreams.

I gather dreams—any dreams—
Of the world you once painted long ago
When you were small.
I gather dreams of angels
And of the war between people and ants.

But I wait for a vigil light to keep
The illusion that time stands still.
I long for my mother’s voice again,
Telling me to take a book in hand,
To learn how to live,
To learn how to love.

I gather dreams, I gather dreams,
I gather dreams, I gather dreams.

I gather dreams—blue eyes,
The first love
You will never forget as long as you live.
I gather dreams, hidden dreams
You never thought could come true.

I wait for the night when,
With shoes still on my feet,
I will fly beyond the starlit dusk.
I await the dawn when
I will forget that I’ve grown up
And my little dream will grow once more.

I gather dreams—dreams,
I gather dreams, I gather dreams.

As for the video, I already had it done—generated on the Envato Elements platform and edited with my new toy, DaVinci Resolve, which I’m extremely happy with, especially since it has a free version, lol.

The evening before last, I sat down at the computer and started producing my own version around the a cappella Paula had recorded for me a few days earlier. I created new harmonic progressions, richer, more colorful, slightly more jazzy, to gently support the slight naivety of the lyrical symbolism. All in all, I really liked how it turned out.

I then re-edited the video fragments slightly over the new soundtrack. Regarding the conceptual moment of producing the video, I returned once again to a structure inspired by Greek mythology: the myth of Pygmalion.

Naturally, I interpreted and slightly remixed the myth, adapting it to my own life story. Although not all the women in my life disappointed me—some were true goddesses or muses who inspired me and helped me grow and develop—I was still left with a bitter taste after 48 years of experiences. As usual, there’s also a solid dose of humor, irony, and self-irony in there.

The woman whom the child—Paul—finally shapes and brings to life himself symbolizes not only “inspiration” itself, but also the “muses” or “voices” I’ve heard since I was little—since the time I started school. Whenever I felt depressed or anxious, frightened, or even panicked, I would detach myself from all problems by thinking about stars, comets, constellations, about the mathematics of the complex movements of celestial bodies. I would, so to speak, make a subjective exit from the context and view reality from a larger scale, from which all troubles suddenly seemed insignificant.

This tactic worked very well with my mother too. Whenever I saw her upset, depressed, or nervous, I would subtly and skillfully start asking her about a comet, a star, a constellation. Little by little, she would enter that dreamlike state with me, and we would both end up more relaxed after about half an hour of my clever little manipulation, looking through my small telescope at the Moon or discussing a neutron star.

You could also say that the video is an encouragement for other artists, perhaps less experienced ones: sometimes inspiration can or even must be created as you go, simply by starting to work; hoping for better things, believing that by working—even in the most insignificant way—you can relax and break out of the vicious circle of bad moods or lack of self-confidence.

Although, like the boy in the video, I have gone through many similar challenges, I have never given up believing that creative professions free us and sometimes save us; if not from all the problems and evils in the world, at least from some of them. Moreover, staying connected to the perennial values of humanity—such as the ancient ones in this case—helps us understand in time that artists have transmitted into the future, generation after generation, information about the state of things and about how we can get out of unpleasant situations; or, if not get out, at least explain them to ourselves.

In the end, Paula was not satisfied with my remix/remake; in fact, she wanted us to adapt it to another song she intended to write based on the video and the instrumental track. I didn’t want to anymore—I was already tired of so many attempts and revisions of the project—and I asked for permission to post the work as it is now, for myself and my fans. Sometimes you can feel when a situation has reached its endpoint and any attempt to push things in another direction becomes harmful. A matter of experience, lol.

The remix and the video can be seen on my YouTube channel here:
https://www.youtube.com/watch?v=8tSn8wpJ08Q