PAUL SELING

Varianta în limba română

Înainte cu 1 an sau 2 de „actionismul” public, de inspirație vieneză, din mai 2016 – nu mai știu dacă era 2013 sau 2014 – am făcut prima încercare de a interoga conștiința colectivă, dar pe ascuns – oarecum.

Aveam în cap, informat de „vocile” mele, o serie de tipare de agresiune pe care cineva, nu știam exact cine, avea de gând sau deja le punea în aplicare împotriva mea sau a familiei, sau a cunoscuților mei. Dacă le expuneam din timp, s-ar fi putut ca agresorii – imaginari la acea dată – fie să le fi evitat, fie să fi fost chiar găsiți de către opinia publică.

Nu am avut prea mare logică, ce-i drept. Îmi amintesc doar o serie de mici însemnuri, făcute cu un spray roșu. Cel mai bine îmi vine în minte un joc „X și 0” în care cineva câștigase, așa că o linie de X sau 0 era tăiată cu o linie. A existat și un alt semn aplicat sub o fereastră a „Centrului de Sănătate Mintală”.

În acea vreme mă întrețineam des cu Bianca P., sora fostei mele iubite, Rada P. De când am intrat în sistemul psihiatric, am căutat în mod constant prezența „nebunilor” din oraș, încercând să găsesc tipare comune, să schimb informație despre modul în care îi afecta și pe ei psihoza.

Cel mai interesant a fost să aflu, de la Dan Les, spre exemplu, că Romeo V. avea idei pe care și mie mi le invocaseră vocile. Spre exemplu, „bisexualii sunt cei mai periculoși oameni”, o idee care m-a intrigat, pentru că și eu găsisem această idee în ideatica vocilor mele. Din câte am aflat, Romeo stropise cu sânge camera în care se cazase la Dan Les, în pensiune.

Revenind la Bianca, ea avea o atracție profundă față de primarul de atunci, Cătălin Cherecheș. Nu înceta să îmi spună despre cât de frumos, inteligent, cult și „bine dotat” era, lol. Despre Cherecheș mi-a mai spus un șofer de taxi cât de dator era unor oameni din oraș din cauza unei dependențe de narcotice. Dacă informația e adevărată sau nu, nu am cum să știu, dar șoferul nu e singurul care afirmă asta în public.

M-am amuzat făcând un „poll” cu spray-ul roșu, pe fațada expoziției din Centrul Vechi unde astăzi e găzduită colecția de sculpturi „Vida Geza”. Din câte am observat, d-na Vera V. o are în grijă – coincidență care mă trimite cu gândul la fosta colegă de an, Vera S., de la Mincu.

Acest poll era constituit din vreo 4 linii paralele, fiecare de diferite dimensiuni, care arătau dimensiunea „organului genital” al unor personaje celebre: Superman, King Kong (imensă linia), Omul Invizibil (linia lipsea, nu avem informație) și primarul de atunci, Cherecheș. Mă rog, nu mai țin minte cât îmi spusese Bianca că e cifra exactă, am improvizat. Poate nici n-o știa nici ea. M-am distrat pe moment, gândindu-mă că și cei care vor găsi a doua zi însemnele se vor amuza nițel.

Pe de altă parte, este cunoscută tehnica de manipulare prin care o agresiune publică este uneori „mascată” – targetând anumite medii sociale – cu umor (grobian sau nu). În acest fel, targetului i se anihilează șansa de a se justifica sau apăra, prin ridicolul la care este supus.

În zilele următoare a existat o emisiune la o televiziune locală în care s-a discutat despre „misteriosul agresor”. Primarul Cherecheș a spus că deja „se știe cine este”, a fost filmat cu camerele urbane. Este posibil ca încă nu știa, de fapt, dar îi povestisem Biancăi P. că eu fusesem autorul și ea mi-a mărturisit la doar câteva ore după aceea că deja îi transmisese, prin SMS, primarului că „a găsit vinovatul”, era „frateleluipaulaseling”.

Nici nu m-am enervat, nici n-am certat-o. Deși nu mă așteptam la atâta promptitudine, știam că e „slabă de înger” și că pasiunea ei „mistuitoare” va avea efecte nedorite.

La doar 2 sau 3 zile, primarul a sunat-o pe Paula, sora mea, care a luat avionul spre oraș și a apărut la ușă, cu ambulanța și Poliția locală. Am mers împreună la Cluj, unde am intrat în secția de Psihiatrie pentru următoarele 3 săptămâni. Din câte îmi amintesc, a fost prima săptămână „la închiși” și restul la secția deschisă.

Faptul a fost mușamalizat. Nu m-am supărat pe nimeni, a fost doar o încercare poate nereușită de a exploda în spațiul public o informație de verificat pentru mine și care, la acea dată, nu avea niciun sens. Paula a fost prinsă între „ciocan și nicovală”, nici Poliția nu a fost agresivă și nici Bianca n-a rămas nesatisfăcută. Lol. În mod clar, acel spray roșu exterioriza o senzație ciudată, asemenea mirosului înțepător al unui insecticid. Dacă cineva a „prins” din aer subtextul, senzația, nu știu.

M-am mirat să aflu de la Rada P., la câțiva ani chiar după, că vina i-a fost aruncată în spate cuiva din administrația locală sau din mediul artistic chiar (nu rețin exact). Aș fi vrut să îi cer scuze personal și să clarific situația, dar o fac acum, prin intermediul celor care citesc această informație și vor… disipa-o cu siguranță în mediul public.

Astăzi realizez, din nou, că acest tip de „interogare publică” nu dă rezultate, cel puțin în cadrul comunităților din România. Oamenii fie nu dau atenție, fie nu sunt capabili să descifreze sau să caute indicii, conexiuni, legături. În plus, statutul sau eticheta de „bolnav mintal” nu ajută defel. Iar cea de „artist” nu este, în acest tip de „afirmații”, invocabilă, se pare.

Bănuiala mea este că „actul” a fost deturnat ulterior de la menirea lui inițială; acela de a „explicită” în public un „modus operandi” prin limbaj metaforic și simbolic.

Revenind la primarul Cătălin Cherecheș, îl știu din perioada petrecută în Liceul Șincai. Trecea extrem de rar pe la cursuri și lumea râdea de faptul că, „atunci când simțeai miros de parfumuri scumpe pe holuri, știai că a venit la școală Cherecheș”. Ulterior am înțeles că a făcut studii superioare la Viena, dar nu știu detalii. Nu m-a interesat niciodată să-l cunosc, dar conexiunile lui, prin moștenirea lăsată de tatăl său – fost membru în administrația Romsilva – au existat și probabil că mai există. Cum tata a frecventat, în anii de exploatare forestieră, sediul (perioada ’90–’00), a avut probabil tangențe și cu tatăl lui Cherecheș.

Undeva prin 2015, probabil, în drum spre Log Out, alături de actualul iubit al Radei P. – Johnny „Rasta” – am trecut prin fața localului „Butoiașul cu bere”. Cătălin Cherecheș stătea în fața intrării, l-am salutat și el m-a invitat să-l vizitez în primărie. I-am mulțumit de invitație și i-am răspuns că nu doresc să intru în vreun fel de relație cu el. Nu am avut vreodată alt schimb de replici sau de informație cu acest om și nu voi avea vreodată cu un membru PSD.

Nu mi-a plăcut niciodată „stânga” social-democrată și nici nu am votat vreodată PSD – fondat în 2001. Atunci când am văzut sigla partidului m-am înfiorat profund. În primul rând că am văzut „trandafirii” care m-au trimis cu gândul la „Flori, florini, florici etc.”. Cum am și eu o mătușă cu numele Florica (Fonai), m-am… îngrijorat pe moment. De asemenea, numele PSD m-a trimis cu gândul la formatul în care salvează Adobe Photoshop. Dacă acest simbolism este gândit sau a fost speculat pe căi informale sau invizibile ochiului public, este de aflat de către cei în măsură s-o facă.

Voi încerca să speculez într-o viitoare însemnare pe marginea influenței politicienilor din PSD asupra mediului social și în special al celui artistic din România.

---

English version

Before the public “actionism,” Viennese-inspired, in May 2016 – I no longer remember whether it was 2013 or 2014 – I made my first attempt to interrogate the collective consciousness, but secretly – in a way.

In my head, informed by my “voices,” I had a series of aggression patterns that someone – I didn’t know exactly who – was intending or was already putting into practice against me, or my family, or my acquaintances. If I exposed them in advance, it might have been possible that the aggressors – imaginary at that time – would either have avoided them or might even have been identified by public opinion.

I did not have much logic, admittedly. I only remember a series of small markings, made with red spray paint. What comes most vividly to mind is a game of “X and 0” in which someone had won, so a line of Xs or 0s was crossed with a line. There was also another sign placed under a window of the “Mental Health Center.”

At that time I was frequently in contact with Bianca P., the sister of my former girlfriend, Rada P. Since entering the psychiatric system, I constantly sought the presence of the “crazy people” in town, trying to find common patterns, to exchange information about how psychosis affected them as well.

The most interesting thing was learning, from Dan Les for example, that Romeo V. had ideas that my voices had also invoked to me. For example, “bisexuals are the most dangerous people,” an idea that intrigued me, because I too had encountered this idea in the ideation of my voices. As far as I learned, Romeo had splashed blood in the room where he was staying at Dan Les’s guesthouse.

Returning to Bianca, she had a deep attraction toward the mayor at the time, Cătălin Cherecheș. She never stopped telling me how handsome, intelligent, cultured and “well endowed” he was, lol. About Cherecheș, a taxi driver also told me how indebted he was to certain people in town due to a narcotics addiction. Whether this information is true or not, I have no way of knowing, but the driver is not the only one who claims this publicly.

I amused myself by making a “poll” with the red spray paint on the façade of the exhibition space in the Old Town where the “Vida Geza” sculpture collection is hosted today. As far as I noticed, Mrs. Vera V. takes care of it – a coincidence that sends my thoughts to my former university colleague Vera S., from Mincu.

This poll consisted of about four parallel lines, each of different dimensions, showing the size of the “genital organ” of famous characters: Superman, King Kong (the line was huge), The Invisible Man (the line was missing, no information available), and the mayor at the time, Cherecheș. Anyway, I don’t remember what exact number Bianca had told me, I improvised. Maybe she didn’t know either. I had fun at the time, thinking that those who would find the markings the next day would also be somewhat amused.

On the other hand, the manipulation technique is well known whereby a public aggression is sometimes “masked” – targeting certain social environments – with humor (coarse or not). In this way, the target’s chance to justify or defend themselves is neutralized through the ridicule to which they are subjected.

In the following days there was a show on a local television station where the “mysterious aggressor” was discussed. Mayor Cherecheș said that “it is already known who it is,” that he was filmed by urban cameras. It is possible that he did not yet know in fact, but I had told Bianca P. that I had been the author and she confessed to me just a few hours later that she had already informed the mayor by SMS that she had “found the culprit,” it was “frateleluipaulaseling.”

I neither got angry nor scolded her. Although I did not expect such promptness, I knew she was “faint-hearted” and that her “consuming” passion would have unwanted effects.

Only 2 or 3 days later, the mayor called Paula, my sister, who took a plane to the city and appeared at the door with the ambulance and the local Police. We went together to Cluj where I entered the Psychiatry ward for the next 3 weeks. As far as I remember, the first week was in the closed ward and the rest in the open ward.

The matter was covered up. I was not upset with anyone; it was only perhaps an unsuccessful attempt to explode into the public space a piece of information that I needed to verify for myself and which, at that time, made no sense. Paula was caught between “hammer and anvil,” the Police were not aggressive and Bianca did not remain unsatisfied either. Lol. Clearly, that red spray externalized a strange sensation, like the sharp smell of an insecticide. Whether anyone “caught” the subtext, the sensation, I do not know.

I was surprised to learn from Rada P., even a few years later, that the blame had been thrown onto someone from the local administration or even from the artistic environment (I do not remember exactly). I would have liked to apologize personally and clarify the situation, but I am doing so now, through those who read this information and who will… certainly disperse it into the public environment.

Today I realize, once again, that this type of “public interrogation” does not yield results, at least within communities in Romania. People either do not pay attention or are not capable of deciphering or searching for clues, connections, links. Moreover, the status or label of “mentally ill” does not help at all. And that of “artist” is not, in this type of “statements,” invocable, it seems.

My suspicion is that the “act” was later diverted from its initial purpose; namely to make explicit in public a “modus operandi” through metaphorical and symbolic language.

Returning to Mayor Cătălin Cherecheș, I know him from the period spent at Șincai High School. He very rarely attended classes and people used to laugh that “when you smelled expensive perfumes in the hallways, you knew Cherecheș had come to school.” Later I understood that he pursued higher studies in Vienna, but I do not know details. I was never interested in knowing him, but his connections, through the inheritance left by his father – a former member of the Romsilva administration – existed and probably still exist. Since my father frequented the headquarters during the forestry exploitation years (the ’90–’00 period), he probably had contact with Cherecheș’s father as well.

Sometime around 2015, probably, on the way to Log Out, together with Rada P.’s current boyfriend – Johnny “Rasta” – we passed in front of the “Butoiașul cu bere” bar. Cătălin Cherecheș was standing at the entrance; I greeted him and he invited me to visit him at City Hall. I thanked him for the invitation and replied that I did not wish to enter into any kind of relationship with him. I have never had any other exchange of words or information with this man and I never will with a PSD member.

I have never liked the social-democratic “left” and I have never voted PSD – founded in 2001. When I saw the party’s logo I shuddered deeply. First of all, I saw the “roses,” which sent my thoughts to “Flori, florini, florici, etc.” Since I also have an aunt named Florica (Fonai), I became… concerned for a moment. Likewise, the name PSD sent my thoughts to the format in which Adobe Photoshop saves files. Whether this symbolism is intentional or has been speculated through informal or invisible channels, that is for those entitled to investigate.

I will attempt to speculate in a future note on the influence of PSD politicians on the social environment and especially the artistic one in Romania.