PAUL SELING

Varianta în limba română

Nu după mult timp după ce am plecat din clubul sportiv de cățărare Treger, cel care funcționa la demisolul Sălii Sportului (actuala „Lascăr Pană”), a apărut în loc una dintre primele săli de fitness din Baia Mare.

Era o mică afacere condusă de soții Szabo, d-na Maria și soțul ei. Despre d-na Maria știam cu toții că era o mare campioană națională și se vedea lucrul acesta. O admiram nespus pentru forma fizică perfectă, zâmbetul cald, bonomia și spiritul veșnic pozitiv. Toate acestea arătau că în spatele unei forme fizice perfecte stă multă muncă, dar făcută cu știință, pricepere și perseverență.

La sală mai venea și o altă d-ră, d-na Anamaria Peride, de care trebuie să recunosc că îmi plăcea tare mult. Numai văzând-o făcând tracțiuni la bară lejer, discutând între timp cu băieții, mă topeam de admirație. Nu cred că eram singurul care o plăcea; era o tânără smart, ambițioasă și un alt exemplar cu corp perfect.

(Am auzit în ultimii ani despre „mema urbană” lansată de undeva din spațiul mediatic, probabil, „că vei peri de” – jargon maramureșean – așa că trebuie să mă dezic de folosirea acesteia. Abia când am început să înțeleg că uneori videoclipurile la care ne uitam pe MTV au un subtext subliminal în limba română „mi-a picat fisa” că acest joc de cuvinte a fost probabil exploatat de unii. Și dacă n-a fost creat cu intenție de muzicieni sau videografi, el a fost probabil inventat de mințile „strălucite” ale românilor. În special cântăreața americană Katy Perry va fi fost, până la urmă, investită la un moment dat, prin „word of mouth”, cu acest rol dificil, mă gândesc. Dar da, totul rămâne la nivel de speculație.)

Aveam vreo 17 ani, cred, și eram slab ca un pai. Oricât încercam să pun masă musculară nu reușeam, din cauza metabolismului tipic de ectomorf. D-na Szabo îmi făcea câte un shake proteic după fiecare antrenament, dar fără rezultate vizibile.

Abia după intrarea la Mincu, în București, odată cu încetinirea arderilor, am început să devin mai masiv. Dar asta a fost și un avertisment din vreme că metabolismul începe să își reducă din intensitate destul de repede. Aveam deci înainte o viață de muncă împotriva îngrășării, care, decadă după decadă, devine tot mai greu de combătut. După ani și ani de sport, aproape toți practicanții au această problemă.

În 13 septembrie 2004, Eric Prydz lansa fabulosul videoclip la piesa „Call on Me”. Am rămas șocat de explicitul imaginilor, iar antrenoarea blondă m-a dus imediat cu gândul la patroana sălii de la demisolul Sălii „Lascăr Pană”. Normal – poate sau, mai mult ca sigur, era vorba doar de o proiecție personală.

Dar nu asta mi-a atras de fapt atenția, ci sample-ul vocal din piesa „Valerie” a lui Steve Winwood, lansată în 1982. Sunt sigur că n-am fost singurul care a ascultat micul fragment din original care, în noul remake, suna nițel a „paulaseling”. Am fost șocat să aud un asemenea mesaj subliminal. Nu puteai ști dacă a fost cu intenție manipulat digital de către remixer sau a fost pur și simplu o întâmplare.

Nici astăzi nu îmi dau seama care dintre variante este corectă. Dar știu clar că, în momentul în care am ascultat piesa, am crezut că e un fel de „îndemn” adresat tuturor celor care frecventează sălile – mai întâi din România și apoi din lume – să caute care vor fi fost conexiunile cu Paula Seling. Și Paula frecventase împreună cu mine sala de la demisol, deci conexiunea cu d-na Szabo a fost iminentă. Bineînțeles, natura unui mesaj abia audibil – subliminal – nu poate fi dovedită, știută sau admisă, deci probabil nu vom ști niciodată dacă a fost „un hack” sau nu. Putem doar să speculăm de pe margine. Eu relatez lucrurile din perspectiva propriei percepții și a propriilor proiecții, pentru a clarifica puțin cum am văzut eu derularea evenimentelor.

Din câte mi-a spus d-na Szabo, am înțeles că și copiii dânsei au avut probleme cu drogurile și cu legea, iar unele conexiuni par acum mai evidente. În mod clar, comunitățile sălilor de fitness din întreaga lume se vor fi sesizat la un moment dat; informațiile au curs, cercetările subterane se vor fi făcut. Cine o fi tras sfori eu personal nu știu și nici n-am legături cu aceste medii. Observ cât de des doamnele din „protipendadă” mă chestionează dacă „mai merg la sală”, lol.

În mod clar, cei care fac fitness azi sunt diferiți de cei care făceau asta în anii ’90-’00. Că există bârfe, cleveteli și culegători de informații e evident – ca în orice mediu. Nu știu câți dintre cei care practică acest sport au cunoștințe muzicale sau de producție audio/video și sunt convins că sunt o masă ușor de manipulat, în numele multor cauze. La fel, această comunitate necunoscută „protipendadei” devine deseori o „gaură neagră” pentru presupuneri, teorii ale conspirației și, bineînțeles, paranoia.

Cum până recent am crezut că sunt doar în psihoză și confuzie, frecventarea secțiilor de psihiatrie sau a psihologilor m-a făcut să-mi adâncesc confuzia și credința că doar „mi se pare”, așa că am continuat să tac și să investighez an după an, până când „indiciile” deveneau tot mai vizibile.

M-am luminat mai bine în 2014 când, după expoziția mea din septembrie, denumită „O instalație multimedium” (la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”), am văzut o formă de răspuns în clipul piesei „Chained to the Rhythm” al artistei Katy Perry. Voi detalia în altă postare despre modul în care am înțeles eu simbolismul lor și cât de mirat am fost să văd că intenția mea fusese recepționată în așa de scurt timp.

Tot la scurt timp a apărut și Röyksopp feat. Robyn – „Monument (The Inevitable End Version)” cu alt clip sugestiv (30 septembrie 2014).

Când am intrat sub tratament și memoria mi-a fost – a câta oară – voalată, iar m-am îndoit și am luat-o de la capăt. Abia începând să-mi cumpăr „audio samples” de pe platforma Loopmasters am auzit primele secvențe care păreau a fi în română. Folosindu-le în cântecele mele, ele au devenit probabil, în scurt timp, subiect de discuție pentru cei care „stăteau la pândă” pe conturile mele sau pe platformele de distribuție.

Cum s-ar spune, unii „participanți” la traficul de informație „pretind” că m-aș referi la ei atunci când apar nume proprii (exemplu: „Edy”, din piesa „Don’t Get Wise Son”, scrisă de mine acum doi ani, trecută sub pseudonimul „Phantomaas”). Cunosc deja 2-3 Edy în oraș și probabil că măcar unul dintre ei, dacă nu toți, se vor fi „simțit atacați”.

Nu este vorba de asta; pur și simplu, la acest nivel de manipulare a opiniei publice – local, național și internațional – se speculează absolut orice. Unii caută „pricină” de scandal, agresiune și manipulare din orice detaliu: din grafica coperților, un sample, un concept teoretic. Variațiunile sunt infinite.

Aș mai menționa aici trupa Classixx, care m-a luminat, după părerea mea, în cel mai elegant și rapid mod, prin clipul la remixul lor pentru „You Can’t Run from My Love”, al Munk & Peaches (lansat în 3 mai 2014). Deja ascultam canale alternative mediatice și mainstreamul îmi părea mult prea agresiv.

Cine privește cu atenție videoclipul vede cât de succintă și minimalistă este „imagistica”, în limbaj grafic, simbolism simplificator. Am rămas șocat de fragmentul cu inima bătând (imediat m-am gândit la boli de inimă, infarct și apoi la trafic de organe) și de cel cu 3D-ul reprezentând un bloc. 3D care se mișcă înainte și înapoi. Am înțeles că – proiecția mea de moment – era un „dead-end”, că acolo lucrurile nu se pot spune decât „cu dus și întors”. Dacă asta a fost intenția, nu voi ști niciodată.

Mai sunt acolo poate trimiteri către grafica artistului maghiaro-francez Victor Vasarely și poate una către coloanele Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, către personajul romanului lui Mircea Cărtărescu – Mendebilul (cel puțin la asta m-am gândit văzând copilul „cu cap mare”, lol) și alte referințe spre desene animate – „Looney Tunes” (?). Chiar recomand tuturor să „lectureze” nițel acest videoclip.

Trebuie să recunosc că m-a flatat nițel acest video pentru că avea, într-adevăr, o viteză de „redare a informației” extrem de apropiată de nivelul meu de percepție și atenție. L-am parcurs cap-coadă fără să fie nevoie să-l mai studiez din nou. Cine l-o fi făcut – echipa „Brainstormclub” – își va fi făcut bine temele.

În final, aș vrea să spun că videoclipurile mainstream, cu masivitatea informației, m-au atras mai puțin decât cele de nișă, mai inteligent făcute și mai puțin „isterice” ca atitudine și probabil și ca efect. Dacă artiștii underground sau „indie” sunt de fapt afiliați celor mainstream sau dacă doar videografii schimbă informații unii cu alții nu am aflat nici până azi.

---

English version

Not long after I left the Treger climbing sports club, which operated in the basement of the Sports Hall (today’s “Lascăr Pană”), one of the first fitness gyms in Baia Mare appeared in its place.

It was a small business run by the Szabo couple, Mrs. Maria and her husband. We all knew that Mrs. Maria had been a great national champion, and that was visible. I admired her immensely for her perfect physical shape, warm smile, kindness, and eternally positive spirit. All of this showed that behind a perfect physique lies a great deal of work, but work done with knowledge, skill, and perseverance.

Another young lady also used to come to the gym, Mrs. Anamaria Peride, whom I must admit I liked very much. Just seeing her casually doing pull-ups while chatting with the guys made me melt with admiration. I don’t think I was the only one who liked her; she was a smart, ambitious young woman and another specimen with a perfect body.

(In recent years I heard about the “urban meme” launched somewhere from the media space, probably, “că vei peri de” – a Maramureș slang expression – so I must distance myself from using it. Only when I began to understand that sometimes the music videos we watched on MTV carried a subliminal subtext in Romanian did “the penny drop” for me that this wordplay had probably been exploited by some. And if it wasn’t intentionally created by musicians or videographers, it was probably invented by the “brilliant” minds of Romanians. In particular, the American singer Katy Perry may ultimately have been invested, at some point, through word of mouth, with this difficult role, I think. But yes, everything remains at the level of speculation.)

I was about 17 years old, I think, and thin as a reed. No matter how hard I tried to gain muscle mass, I couldn’t, because of my typical ectomorph metabolism. Mrs. Szabo would make me a protein shake after every workout, but without visible results.

Only after enrolling at Mincu, in Bucharest, once my metabolic burn slowed down, did I begin to become more solid. But that was also an early warning that metabolism begins to reduce its intensity rather quickly. So ahead of me lay a lifetime of fighting against weight gain, which, decade after decade, becomes harder to combat. After years and years of sports, almost all practitioners face this problem.

On September 13, 2004, Eric Prydz released the fabulous music video for “Call on Me.” I was shocked by the explicit imagery, and the blonde instructor immediately made me think of the owner of the basement gym at “Lascăr Pană.” Naturally—perhaps, or more than likely—it was just a personal projection.

But that wasn’t actually what caught my attention; it was the vocal sample from Steve Winwood’s 1982 song “Valerie.” I’m sure I wasn’t the only one who listened to the small fragment from the original which, in the new remake, sounded a bit like “paulaseling.” I was shocked to hear such a subliminal message. You couldn’t know whether it had been intentionally digitally manipulated by the remixer or whether it was simply a coincidence.

Even today I cannot determine which version is correct. But I know clearly that when I heard the track, I believed it was some kind of “call” addressed to all those who attend gyms—first in Romania and then worldwide—to search for what the connections with Paula Seling might have been. And Paula had attended the basement gym together with me, so the connection with Mrs. Szabo felt inevitable. Of course, the nature of a barely audible—subliminal—message cannot be proven, known, or admitted, so we will probably never know whether it was “a hack” or not. We can only speculate from the sidelines. I am recounting things from the perspective of my own perception and projections, in order to clarify somewhat how I saw the unfolding of events.

From what Mrs. Szabo told me, I understood that her children also had problems with drugs and the law, and some connections now seem more evident. Clearly, gym communities worldwide must have taken notice at some point; information flowed, underground research must have been conducted. Who might have pulled the strings, I personally do not know, nor do I have ties to those environments. I notice how often ladies from the “high society” ask me whether I “still go to the gym,” lol.

Clearly, those who practice fitness today are different from those who did so in the ’90s–2000s. That there is gossip, backbiting, and information gathering is obvious—as in any environment. I don’t know how many who practice this sport have musical or audio/video production knowledge, and I am convinced they are an easily manipulated mass, in the name of many causes. Likewise, this community, unknown to the “elite,” often becomes a “black hole” for assumptions, conspiracy theories, and of course, paranoia.

Since until recently I believed I was merely in psychosis and confusion, attending psychiatric wards or psychologists deepened my confusion and the belief that it was all “just in my head,” so I continued to remain silent and investigate year after year, until the “clues” became increasingly visible.

I became more enlightened in 2014 when, after my September exhibition entitled “A Multimedia Installation” (at the “Petre Dulfu” County Library), I saw a form of response in the video for “Chained to the Rhythm” by Katy Perry. I will detail in another post how I interpreted their symbolism and how surprised I was to see that my intention had been received in such a short time.

Shortly afterward, Röyksopp feat. Robyn – “Monument (The Inevitable End Version)” appeared with another suggestive video (September 30, 2014).

When I went under treatment and my memory was—once again—blurred, I doubted myself again and started over. Only after beginning to purchase audio samples from the Loopmasters platform did I hear the first sequences that seemed to be in Romanian. Using them in my songs, they probably soon became subjects of discussion for those who were “lying in wait” on my accounts or distribution platforms.

So to speak, some “participants” in the information traffic “claim” that I am referring to them when proper names appear (example: “Edy,” from the track “Don’t Get Wise Son,” written by me two years ago under the pseudonym “Phantomaas”). I already know 2–3 Edys in town, and probably at least one of them, if not all, may have “felt attacked.”

That is not the case; simply, at this level of public opinion manipulation—local, national, and international—absolutely anything is speculated upon. Some look for grounds for scandal, aggression, and manipulation in any detail: cover artwork, a sample, a theoretical concept. The variations are infinite.

I would also mention the band Classixx, who enlightened me, in my opinion, in the most elegant and rapid way through their remix video for “You Can’t Run from My Love” by Munk & Peaches (released May 3, 2014). I was already listening to alternative media channels, and mainstream content seemed far too aggressive.

Anyone who watches the video carefully sees how succinct and minimalist the imagery is, in graphic language, simplified symbolism. I was shocked by the fragment with the beating heart (I immediately thought of heart disease, heart attack, and then organ trafficking) and by the 3D rendering of a block of flats moving back and forth. I understood that—my projection at the time—it was a “dead-end,” that things there can only be said “with a double meaning.” Whether that was the intention, I will never know.

There may also be references to the graphic work of the Hungarian-French artist Victor Vasarely, perhaps one to the columns of the “Ion Mincu” Institute of Architecture, to the character from the novel by Mircea Cărtărescu—Mendebilul (at least that’s what I thought when I saw the “big-headed” child, lol), and even references to cartoons—“Looney Tunes” (?). I truly recommend everyone to “read” this video a bit.

I must admit that this video flattered me somewhat because it had a speed of “information delivery” extremely close to my own level of perception and attention. I watched it from beginning to end without needing to reanalyze it. Whoever made it—the “Brainstormclub” team—must have done their homework well.

In the end, I would like to say that mainstream music videos, with their massive density of information, attracted me less than niche ones, more intelligently crafted and less “hysterical” in attitude and probably in effect. Whether underground or “indie” artists are in fact affiliated with mainstream ones, or whether videographers simply exchange information among themselves, I have not found out to this day.