PAUL SELING

Varianta în limba română

Mult am meditat nu numai la mentalitatea unor popoare – în special a celor pe care le-am putut vizita – cât și la cea a românilor și apoi, în particular, a micii comunități băimărene.

Cred că este acum vizibil „cu ochiul liber” că românii nu au încă exercițiul muncii într-un sistem economic, social și politic care să le permită evoluția spre „înavuțire” (ridicare în societate) într-un mod, dacă nu liber, măcar decent. Mă tot gândeam la americani, spre exemplu, unde se pare că cei de condiție medie au aceste facilități și oportunități „la o întindere de mână”. Din observații indirecte am putut intui faptul că, de la anumite niveluri de îmbogățire, marii patroni încep să funcționeze într-un alt sistem de gândire și de valori.

În tot cazul, micul instalator, micul reparator de acoperișuri sau micul designer este posibil să nu realizeze prea repede că mașinăria economică americană nu este în întregime omogenă și că gradele lor de libertate pot fi uneori îngrădite. Nefuncționând defel în acest tip de orânduire, nu mă pot pronunța cu adevărat asupra realității; doar speculez. Din filme am văzut cum marii bogați ai Americii sunt conectați la o varietate de alte medii sociale, pot fi corupți sau nu, pot intra în politică sau chiar în structurile complicate, mai puțin vizibile, ale puterii.

O concluzie parțială este faptul că, dacă nu funcționezi, nu interacționezi, nu tragi foloase sau nu îți asumi riscuri în aceste medii, nu ai cum să cunoști cu adevărat care este mentalitatea actorilor din sistem, indiferent de natura lui. Poate că analiza de la distanță a unor cadre largi, vederi panoramice, și observarea dinamicii sistemelor globale îți poate oferi mici intuiții, pe care le poți uneori detalia studiind sociologie, psihologie, economie, legislație etc.

În ceea ce îi privește pe români, am fost profund mirat de influxul de capital „nerambursabil” introdus de Uniunea Europeană încă de la primele „mișcări”. Mă întrebam de ce, peste o mentalitate puțin obișnuită cu munca cinstită și valorile capitaliste – așa cum ne-au lăsat cei 45 de ani de comunism – era nevoie de o injecție de bani folosiți tot de structuri cu acest tip de mentalități. Știm cu toții că mari rețele de corupție au absorbit acești bani, au tras marile foloase și, în final, au corupt la rândul lor – acum cu putere înzecită – capitalul uman disponibil. Desigur, m-am gândit și la micii întreprinzători care au știut să atragă acest tip de fonduri, dar, în comparație cu marii corupți, nu știu dacă au fost vreodată capabili să opună rezistență, statistic vorbind, sau dacă au fost la rândul lor copleșiți; ori, pur și simplu, toată lumea tace, își mănâncă „sandvișul” și închide ochii, sperând la un mâine mai bun.

(Apropo de situația „sandvișului”, folosesc această imagine amintindu-mi de un film în care un adolescent vrea să cumpere favoruri sexuale de la o prostituată; văzând cât de puțini bani are, doamna îi răspunde sarcastic că, „la banii lui, o poate eventual urmări mâncând un sandviș”. Lol.)

Studiind eu nițică economie pe YouTube, dar fără exercițiul „funcțiunii”, m-am tot gândit la acești bani „făcuți din pix”. Înțeleg parțial fenomenul inflației – nu doar la nivel financiar, ci și economic și apoi social, până la nivelul mentalității indivizilor, care profită fiecare, în felul său, în funcție de nișa în care se află. În mod clar, banii „nemunciți” nu doar că vor corupe rețeaua socială, dar vor transforma și conștiința individuală într-o „groapă fără fund” a lăcomiei, mereu în căutare de subterfugii, corupând la rândul ei tot ce o înconjoară.

Ca mică observație, sunt convins că munca nu este doar, așa cum o cere Biblia, o necesitate pentru a câștiga favorul lui Dumnezeu „prin sudoarea frunții”, ci și o formă de stimulare și de construire a unui ego mai echilibrat, raportat la ceilalți. Corupția este, după mine, apanajul ego-urilor „fără limite”, suport al lăcomiei și, de ce nu, al prostului gust, al lipsei de educație etc.; toate acestea „exportabile” rapid către cei din jur, care văd aici un „exemplu” mult mai facil de urmat. Iar când fenomenul devine masiv, avem de-a face cu anihilarea oricărei intenții constructive, a oricărei forme de idealism sau umanism, până în punctul în care „muncitorul” devine un martor incomod și trebuie, pur și simplu, eliminat.

Am studiat puțin și modurile în care diferite popoare ale lumii se raportează la muncă. Poate voi reveni cu o însemnare de detaliu, inspirată din „Etica protestantă” (Max Weber). Am înțeles cum diferite moduri de raportare la sistemul de gândire religios au format în timp mintea colectivă a unor națiuni seculare și dinamica schimburilor dintre indivizi: de la germani la anglo-saxoni, de la americani la spațiul răsăritean. Multă vreme se pare că am fost tributari – cel puțin la nivelul claselor medii – unor ideologii specifice, locale. La noi, ortodoxia pare să fi avut și să aibă încă o influență puternică, la fel cum în spațiul occidental munca este, pentru mai mulți decât la noi, un mod de a fi, un mod de viață, chiar un deziderat natural.

Poate că „inflația” de „bani făcuți din pix” este totuși un fenomen mult prea masiv astăzi. Sincer, m-am uitat la situația în care noile generații par să aibă mai puțin de lucru, oportunități mai reduse de evoluție, dezvoltare și câștig – lucru pe care l-am pus pe seama creșterii accelerate a masei populației. Migrarea unora către social media – unde oricine își poate monetiza prezența după cât se pricepe sau după câtă carismă are – mi-a părut de la început tot o formă de „escapism” favorizat de noile tehnologii. Pe de altă parte, progresul tehnologic, ca și revoluția industrială, are atât părți pozitive, cât și părți negative, pe care probabil generațiile viitoare le vor analiza mai atent.

În mod cert, noile generații de „staruri din social media” au o bună înțelegere a limbajelor vizuale, a tehnicii, uneori chiar a actoriei, dezvoltându-și aceste abilități prin efort individual – care este, până la urmă, tot o formă de muncă. Nu orice muncă „cu valoare pentru societate” se desfășoară pe câmp sau într-o fabrică. Există și promotori, advertising, design – ramificații importante în jurul „produsului tangibil”, fără de care astăzi se pare că nimic nu mai poate fi vândut (decât, poate, la colțul străzii, și nici acolo fără autorizație, lol).

Fiecare națiune are, fără îndoială, o viteză proprie a schimbului de bunuri, bani și informație. Dacă cea americană este poate una dintre cele mai dinamice – de la infrastructură la „circuitul hârtiilor” și până la mentalitatea individuală – în România se pare că încă ne târâm între tarele comunismului, lipsa de viziune și, de ce să nu recunoaștem, lipsa de speranță într-un viitor mai bun.

Se pare că, „la noi”, gândirea speculativă este principala „scurtătură” spre corupție, adevărata forță gravitațională care, absorbind orice și pe oricine ar dori să-și ducă viața fără compromisuri, face aproape imposibilă conștientizarea, dacă nu a locului comunității românești în lume, măcar a valorii individului în raport cu principiile umaniste.

Ca notă de final, am înțeles totuși că jocurile financiare prin intermediul cărora marile puteri ale lumii se confruntă – cu metode care încep cu inflația și se pot termina chiar cu crize economice controlate – fac parte dintr-un război de durată. Un război pe care, la scară globală, este posibil să îl poată „vedea” și înțelege doar cei educați și experimentați în economie. Din păcate, acestor războaie le cad victime nu doar indivizi, ci și întregi pături sociale de pe întreaga suprafață a globului, cu o multitudine de ramificații și jocuri de putere secundare, terțiare etc.

English version

I have spent a long time reflecting not only on the mentality of various peoples—especially those I have had the chance to visit—but also on the Romanian mindset, and more specifically on the small community of Baia Mare.

It has become fairly obvious that Romanians still lack the habit of functioning within an economic, social, and political system that would allow upward mobility in a way that is, if not free, at least dignified. I often compare this with the United States, where people of average means seem to have opportunities within easy reach. From what I can observe from a distance, once a certain level of wealth is reached, major business owners begin to operate according to a different set of values and patterns of thought.

That said, the small plumber, roofer, or independent designer may not immediately realize that the American economic engine is far from uniform, and that personal freedom within it can be subtly restricted. Since I do not personally function inside such a system, I can only speculate. What I have seen—mostly through films and cultural portrayals—is that America’s wealthy elites are connected to multiple social spheres, can be corrupted or remain intact, may enter politics, or even access complex and largely invisible structures of power.

One tentative conclusion is that unless you actively participate in these environments—unless you interact, take risks, or benefit from them—you cannot truly understand the mindset of the actors within any system. Observing from afar, analyzing broad patterns and global dynamics, may offer limited insight, which can later be refined through the study of sociology, psychology, economics, or law.

As for Romania, I was deeply surprised by the massive influx of so-called “non-refundable” European Union funds from the very beginning. I often wondered why a society still shaped by decades of communism—unaccustomed to honest labor and capitalist values—was suddenly injected with large sums of money that inevitably ended up in the hands of structures shaped by the same old mentalities. It is no secret that vast corruption networks absorbed much of this capital, extracting major benefits and, in turn, further corrupting the available human capital. Of course, there were also small entrepreneurs who managed to access these funds legitimately, but statistically speaking, it is hard to say whether they were ever able to resist the pressure of large-scale corruption—or whether they were eventually overwhelmed. Or perhaps everyone simply keeps quiet, eats their “sandwich,” and looks away, hoping for a better tomorrow.

(As for the “sandwich” metaphor, it reminds me of a film in which a teenage boy tries to buy sexual favors from a prostitute. Seeing how little money he has, she sarcastically tells him that, at best, he can watch her while eating a sandwich. Lol.)

Having learned a bit of economics from YouTube—without any real hands-on experience—I kept thinking about this idea of “money created out of thin air.” I understand inflation not only as a financial phenomenon, but also as an economic and social one, shaping mentalities. Unearned money tends to corrode social networks and turns individual consciousness into a bottomless pit of greed, always searching for loopholes and shortcuts, contaminating everything around it.

I am convinced that work is not merely a biblical requirement—earning one’s bread by the sweat of one’s brow—but also a way of shaping a more balanced ego in relation to others. Corruption, in my view, is the domain of unchecked egos, fueled by greed, bad taste, and lack of education—traits that spread easily and become tempting examples to follow. When this phenomenon becomes widespread, it erases any constructive intention, any trace of idealism or humanism, to the point where the honest worker becomes an inconvenient witness who must be removed.

I have also looked into how different cultures relate to work, and I may return to this topic in more detail, inspired by Max Weber’s The Protestant Ethic. Different religious worldviews have shaped collective mentalities and social exchanges—from German and Anglo-Saxon cultures to American and Eastern European ones. In Romania, Orthodoxy still plays a significant role, whereas in much of the Western world, work itself has become a way of being, a lifestyle, almost a natural calling.

Perhaps today’s massive inflation of “paper money” is simply too overwhelming. It often feels as though younger generations face fewer opportunities for growth and prosperity—something I attribute partly to rapid population growth. The migration toward social media, where anyone can monetize their presence according to skill or charisma, struck me early on as another form of technologically enabled escapism. Still, technological progress, like the Industrial Revolution before it, comes with both benefits and costs that future generations will have to assess more clearly.

There is no doubt that today’s social media “stars” possess real skills—visual literacy, technical know-how, even a form of acting—developed through individual effort, which is ultimately still work. Not all socially valuable labor happens in factories or fields. Advertising, design, promotion—all these orbit around the tangible product and have become essential for anything to be sold at all.

Every nation has its own rhythm in the circulation of goods, money, and information. If the American system is among the most dynamic—from infrastructure to bureaucracy to individual mindset—Romania still seems trapped between the remnants of communism, lack of vision, and, admittedly, a shortage of hope.

Here, speculative thinking appears to be the main shortcut to corruption—a gravitational force that absorbs anyone trying to live without compromise, making it nearly impossible to recognize not only Romania’s place in the world, but even the value of the individual in humanistic terms.

In the end, I have come to see global financial games—ranging from inflation to controlled economic crises—as part of a long-term war waged by major powers. On a global scale, perhaps only those educated and experienced in economics can truly perceive and understand it. Unfortunately, these wars claim not only individual victims, but entire social classes across the world, with countless secondary and tertiary power struggles branching out from them.