Varianta în limba română
După o săptămână de „focus”, am finalizat și un mic EP alcătuit din 3 piese, sub pseudonimul meu orientat spre techno experimental, „Aniak”. Mă bucur, după mai bine de 20 de ani, să mă întorc la scrisul muzicii „cu ochii închiși”, așa cum mă amuz uneori denumind procesul.
După redeschiderea procesului de producție audio, la început de 2019, și după 7 ani de „training”, am intrat, de mai bine de jumătate de an, într-o nouă etapă: aceea în care scriu din nou muzică bazându-mă pe inspirația de moment, pe instinct. Mi-a fost extrem de ușor o vreme să recurg la „vizual” atunci când compuneam o piesă. Știam deja bine structurile narative tipice pentru majoritatea genurilor abordate, foloseam deseori aranjamente simplificate pentru a mă obișnui mai întâi cu cantitatea de plug-in-uri și software pe care le-am tot cumpărat, an după an.
Cum dețin acum o bancă de timbre de câteva zeci de mii de sunete, plus câteva sute de giga de audio samples, mi-a fost necesar să îmi creez „shortcut-uri” între minte (subconștient) și interfața grafică, VST-uri sau efecte; asta pentru a scurta cât de mult timpii de căutare și tatonare și pentru a ușura acel „channeling” de care tot vorbeam în însemnările precedente.
Acum, după ce am experimentat în special cu texturi sonore și lăsasem „ruperea ritmului” puțin la o parte, m-am reîntors la a scrie prin a-mi consulta „forul interior”, așa cum făceam la final de ani ’90, când mă găseam în fața sequencer-ului din Korg Trinity. În mod cert, trecerea la DAW – pe atunci Sony Acid – a fost un pas important, dar unul care a mutat creația într-un layer vizual mult prea seducător și poate prea confortabil. Pierdeam „emoția întâlnirii” cu inspirația pură, nedefinită, în favoarea certitudinii.
Începând cu proiectul „Phantomaas” (jazz-fusion, broken beat, nu jazz), am revenit timid către acest prim mod de a compune; încep să fiu tot mai mulțumit de faptul că acum nu doar alegerea timbrelor este inedită, ci și structura pieselor.
Revenind la „Undulations”, EP-ul despre care scriam la începutul însemnării, acesta a fost creat într-o săptămână, lăsându-mă dus complet de inspirația fiecărei zile, fără a gândi sau a premedita un „sound unitar” căruia să-i subordonez dinainte fiecare piesă. Cum se întâmplă de obicei – sunt obișnuit deja – piesele se „închid” frumos, de la sine; la fel și „vibe-ul general” al EP-ului.
„Undulations” rămâne un EP de care sunt, ca de obicei, mândru; și este un pas înainte spre noi limite de împins mai departe, noi frontiere sonore de descoperit. Aveți atașat link-ul de Bandcamp, până pe data de 7 februarie, când îl veți putea asculta pe platformele muzicale.
https://aniak.bandcamp.com/album/undulations-ep
English version
After a week of intense focus, I also completed a small EP made up of three tracks, under my experimental techno-oriented pseudonym, “Aniak.” After more than 20 years, I’m happy to return to writing music “with my eyes closed,” as I sometimes jokingly call the process.
After reopening the audio production process in early 2019, and following seven years of “training,” I have entered—more than half a year ago now—a new phase: one in which I once again write music based on momentary inspiration and instinct. For a while, it was extremely easy for me to rely on the “visual” aspect when composing a track. I already knew the typical narrative structures of most of the genres I was working in, and I often used simplified arrangements just to first get used to the sheer amount of plug-ins and software I had been buying, year after year.
Since I now own a sound bank of several tens of thousands of timbres, plus a few hundred gigabytes of audio samples, it became necessary to create “shortcuts” between my mind (the subconscious) and the graphical interface, VSTs, or effects—this in order to shorten as much as possible the time spent searching and probing, and to ease that “channeling” process I mentioned in previous notes.
Now, after experimenting mainly with sound textures and leaving rhythmic fragmentation somewhat aside, I returned to composing by consulting my “inner forum,” just as I did in the late ’90s, when I found myself in front of the sequencer of a Korg Trinity. The transition to a DAW—Sony Acid at the time—was certainly an important step, but one that shifted creation into a visual layer that was far too seductive and perhaps too comfortable. I was losing the “emotion of the encounter” with pure, undefined inspiration, in favor of certainty.
Starting with the “Phantomaas” project (jazz-fusion, broken beat, not jazz), I timidly returned to this original way of composing; I’m increasingly satisfied with the fact that now not only the choice of timbres is original, but the structure of the tracks as well.
Returning to “Undulations,” the EP I mentioned at the beginning of this entry, it was created in one week, allowing myself to be fully carried by the inspiration of each day, without thinking about or premeditating a “unified sound” to which I would subordinate each track in advance. As usually happens—and I’m already used to it—the tracks “close” nicely on their own; the same goes for the EP’s overall vibe.
“Undulations” remains an EP I am, as usual, proud of; and it represents a step forward toward new limits to be pushed, new sonic frontiers to be discovered. You’ll find the Bandcamp link attached, available until February 7, when it will also be accessible on music platforms.
PAUL SELING 
Leave a comment