PAUL SELING

Varianta în limba română

Despre Adi B. am mai povestit într-o însemnare anterioară, și despre talentul lui excepțional la pian; despre faptul că desenam pentru el și alți colegi tot soiul de caricaturi cu tentă sexuală, prin clasa a cincea sau a șasea.

Există o anecdotă amuzantă despre băieți. Încep prin a spune că majoritatea erau extrem de fascinați de sexualitatea adulților. Am mai povestit asta, unul dintre colegi a adus într-o zi la școală o revistă porno și cu toții s-au înghesuit, claie peste grămadă, în toaletă, aproape rupând paginile „publicației” în încercarea de a vedea cât mai în detaliu imaginile extrem de explicite. Am aruncat și eu un ochi, de undeva din spatele tuturor, doar ca să fiu instant siderat și să plec scârbit după ce văzusem de ce erau în stare oameni în toată firea. Lol.

Altă dată Cici R. a adus în clasă un set întreg de prezervative și băieții au „umflat baloane” toată ziua.

Dar povestioara de care spun acum a fost probabil/posibil și oarecum ilustrată într-un clip video. Dacă chiar așa este, rămâne la latitudinea cititorului să studieze în amănunțime. A existat o ieșire „cu clasa”, pusă la cale de învățătoarea U. undeva la o cabană, la care am lipsit; nu îmi mai aduc aminte din ce motiv. Cert e că băieții au ieșit afară din incintă și au găsit cu ingeniozitate o cale de a privi, probabil printr-un orificiu din perete – sau ceva asemănător – în baia fetelor în timp ce acestea făceau duș. Am aflat luni la școală o serie de detalii, întrebându-mă dacă, participând totuși la excursie, aș fi fost și eu în stare de această indiscreție. Băieții erau la prima investigare a anatomiei intime a colegelor, se pare.

Am mai scris și că eram îndrăgostit de Sandra P., sentiment neîmpărtășit, între competiția pentru premiul I, postul de comandant de detașament sau cel de vedetă al audițiilor trimestriale cu public.

Adi B., cu personalitatea lui atipică și talentul la pian, era un băiat popular, respectat fără putință de tăgadă de oricare dintre colegi și de profesori. Răzvan P. era un altul, la fel de cunoscut și iubit de multe dintre fete pentru fizionomia plăcută și umorul relaxant.

Cei trei erau deseori văzuți împreună, alături de alți colegi de clasă sau de la arte plastice. Deja de printr-a 7-a începuseră să organizeze petreceri și să socializeze ca niște adolescenți sadea. În ce mă privește, încă mă mai uitam la desene animate, fascinat de producțiile difuzate pe Canal 7, SAT 1, PRO 7, RTL, șamd, aveam la dispoziție atâtea canale printre care browsam zilnic în căutare de content pentru tineret.

Atunci când am descoperit clipul trupei Army of Lovers, „Crucified”, parte din albumul “Massive Luxury Overdose” – lansat în mai 1991, eram deci în clasa a 7-a – am avut strania senzație că cei trei protagoniști sunt niște variante mature, caricaturizate, ale colegilor mei Sandra, Adi și Răzvan. Se potrivea oarecum, mi-am spus atunci: blondul cânta la pian, ca Adi, cel brunet la vioară – ca Răzvan – iar fata, cu acel ciudat trandafir fixat chiar peste zona intimă – o formă de „interdicție”, m-am gândit eu pe loc – m-a dus instant cu gândul la Sandra. Dacă mai căutai indicii în restul imaginilor găseai și alte trimiteri la situații particulare specifice celor întâmplate prin clasa noastră.

Dacă portretul de pe perete care – citesc acum pe Wikipedia – era al regelui Suediei, Carl XVI Gustaf, poartă vreo subtilă asemănare cu un cunoscut politician român de stânga, nu aveam cum să știu la acea dată. Astăzi rămân nițel pe gânduri.

Alt indiciu de care am aflat destul de târziu a fost „înfrățirea” orașului nostru natal, Baia Mare, cu orașul „Hollywood”. Abia din acel moment am început o nouă etapă de „reversed engineering” înspre anii de după revoluție.

Este interesant faptul că Adi B. și Cici R. au migrat rapid spre sistemul media românesc. Cici a fost activ o vreme și în politica românească, în timp ce Adi a fondat mai multe proiecte, alături de alt băimărean, fost coleg la Școala de Artă – Dutzu – care cânta binișor la flaut.

Proiectul lui Adi și Dutzu, Paranoia, cu un videoclip care m-a intrigat la acea vreme, a putut fi văzut deseori la Atomic TV. Adi a mai creat și proiectul „Endless Zone” cu una din piesele mele românești favorite de la acea dată, „Pleacă”. Alături de Dutzu a mai luat naștere și trupa „Mamelino”, cu populara lor piesă „Scoate limba”. Nu pot să spun că îmi plăceau decât pentru caracterul insolit, dar nota lor criptică mi-a atras atenția.

Din câte am aflat prin urbe, Adi și Dutzu au căzut încă din anii petrecuți în București pradă consumului de substanțe, trecând prin perioade de experiment intensiv. Jocul ăsta cu fragilul echilibru al minții și al neurotransmițătorilor s-a soldat cu efecte grave. Ambii sunt acum într-o formă sau alta de dezechilibru.

Pe Adi îl văd deseori stând la câte o terasă, cu căștile pe urechi, comentând singur muzica pe care o ascultă. Cu Dutzu mă întâlnesc câteodată la Centrul de Sănătate Mintală, atunci când merg la psihoterapie sau îmi ridic rețeta pentru antipsihotic. Ambii par să se fi refugiat în „lumile lor”, mai mult sau mai puțin prezenți în conversația pe care încerc în zadar s-o provoc, de fiecare dată.

Din Baia Mare s-a mai „plecat” spre spațiul media bucureștean și cu alți exponenți: Paul Panait – acum stabilit în Canada, Adi Sână – fost coleg al Paulei, sora-mea, la mijloc de ani ’90 la Radio Contact Baia Mare și membru fondator al trupei Akcent. AMI este o altă celebritate, pornită tot din micul oraș minier, trecută și ea o vreme prin „mâinile” formatoare ale Paulei (din câte știu a cântat ca backing vocal pentru ea, la începutul carierei în capitală).

Revenind la „Army of Lovers”, am mai descoperit din întâmplare, mult mai târziu, și clipul la „Signed on My Tattoo”, feat. Gravitonas. Am descoperit cât de schimbați sunt muzicienii după câteva decenii de la lansarea lui „Crucified”.

---

English version

About Adi B. I have already talked in a previous note, and about his exceptional talent at the piano; about the fact that I used to draw for him and other colleagues all sorts of sexually‑tinged caricatures, around fifth or sixth grade.

There is a funny anecdote about the boys. I begin by saying that most of them were extremely fascinated by adult sexuality. I’ve mentioned this before, one of the classmates brought one day to school a porn magazine and everyone crowded, piled on top of each other, in the bathroom, almost tearing the pages of the “publication” in their attempt to see in as much detail as possible the extremely explicit images. I also took a look, from somewhere behind everyone, only to be instantly shocked and to leave disgusted after seeing what grown people were capable of. Lol.

Another time Cici R. brought to class an entire set of condoms and the boys “blew balloons” all day long.

But the little story I’m telling now was probably/possibly also somewhat illustrated in a video clip. If that’s really the case, it remains at the reader’s discretion to study it in detail. There was a class trip, arranged by teacher U., somewhere at a cabin, which I missed; I no longer remember for what reason. What’s certain is that the boys went outside the building and ingeniously found a way to look, probably through a hole in the wall – or something similar – into the girls’ bathroom while they were showering. I found out on Monday at school a series of details, asking myself whether, had I participated in the trip, I would have been capable of such an indiscretion. The boys were apparently at their first investigation of the intimate anatomy of the girls.

I also wrote that I was in love with Sandra P., an unshared feeling, between the competition for first prize, the position of detachment commander or that of star of the quarterly public auditions.

Adi B., with his atypical personality and piano talent, was a popular boy, respected without question by any of the classmates and by the teachers. Răzvan P. was another one, just as well‑known and loved by many of the girls for his pleasant features and relaxed humor.

The three were often seen together, along with other classmates or students from the fine arts section. Already by seventh grade they had begun organizing parties and socializing like proper teenagers. As for me, I was still watching cartoons, fascinated by the productions broadcast on Canal 7, SAT 1, PRO 7, RTL, etc., I had so many channels at my disposal through which I browsed daily in search of youth content.

When I discovered the Army of Lovers video “Crucified”, part of the album “Massive Luxury Overdose” – released in May 1991, so I was in seventh grade – I had the strange feeling that the three protagonists were mature, caricatured versions of my classmates Sandra, Adi and Răzvan. It fit somewhat, I told myself then: the blond played the piano, like Adi, the dark‑haired one played the violin – like Răzvan – and the girl, with that strange rose placed right over the intimate area – a form of “forbidden”, I thought instantly – made me think of Sandra. If you looked for clues in the rest of the images you could find other references to particular situations specific to what had happened in our class.

If the portrait on the wall which – I read now on Wikipedia – was of the king of Sweden, Carl XVI Gustaf, bears any subtle resemblance to a well‑known Romanian left‑wing politician, I had no way of knowing at that time. Today I remain a bit thoughtful.

Another clue I found out about quite late was the “twinning” of our hometown, Baia Mare, with the city of “Hollywood”. Only from that moment did I begin a new stage of “reversed engineering” toward the years after the revolution.

It is interesting that Adi B. and Cici R. migrated quickly toward the Romanian media system. Cici was active for a while also in Romanian politics, while Adi founded several projects together with another man from Baia Mare, a former colleague at the Art School – Dutzu – who played the flute fairly well.

Adi and Dutzu’s project, Paranoia, with a video that intrigued me at that time, could often be seen on Atomic TV. Adi also created the project “Endless Zone” with one of my favorite Romanian songs from that period, “Pleacă”. Together with Dutzu, the band “Mamelino” also came into being, with their popular song “Scoate limba”. I can’t say I liked them except for their unusual character, but their cryptic tone caught my attention.

From what I found out around town, Adi and Dutzu fell, already during the years spent in Bucharest, prey to substance use, going through periods of intensive experimentation. This game with the fragile balance of the mind and neurotransmitters resulted in serious effects. Both are now in one form or another of imbalance.

I often see Adi sitting at some terrace, with headphones on, commenting to himself on the music he’s listening to. I meet Dutzu sometimes at the Mental Health Center, when I go to psychotherapy or pick up my prescription for antipsychotic medication. Both seem to have taken refuge in “their worlds”, more or less present in the conversation I try in vain to start, every time.

From Baia Mare others also “left” toward the Bucharest media space: Paul Panait – now settled in Canada, Adi Sână – my sister Paula’s former colleague in the mid‑’90s at Radio Contact Baia Mare and founding member of the band Akcent. AMI is another celebrity, also from the small mining town, who also passed for a while through Paula’s formative “hands” (as far as I know she sang as a backing vocalist for her at the beginning of her career in the capital).

Returning to “Army of Lovers”, I later discovered by chance the video for “Signed on My Tattoo”, feat. Gravitonas. I discovered how changed the musicians are after a few decades since the release of “Crucified”.