PAUL SELING

Varianta în limba română

Undeva la început de mai 2010 ieșeam la Mogoșa cu amicul Călin C. Pe Călin l-am cunoscut prin Rada P., care pleca uneori în mici escapade pe munte cu grupul lor de rugăciune (penticostali). Era pe-acolo și talentatul Dan Leș (cu care ulterior am lucrat la un proiect interesant – se găsește în portofoliul meu online). Cu Călin am jucat ani de zile basket în curtea liceului Șincai. Deși n-am fost niciodată interesat să ader la grupurile creștinilor penticostali, i-am găsit pe acești oameni ca pe o plăcută companie. Inteligenți, amuzanți, spirituali și extrem de empatici și prietenoși.

Când am oprit, la ideea lui Călin, pe strada Ralucăi M., nu mă așteptam să urce în mașină o asemenea frumusețe. M-a lovit instant fulgerul. Mi-am spus în mintea mea că iată, soarta voia să experimentez și eu „le coup de foudre”. Eram complet topit.

Grupul nostru a adăstat nițel pe pontoanele lacului, în timp ce Raluca și cu mine ne apucaserăm de povestit. Țin minte cum am vrut să mă grozăvesc nițel, sărind în apa rece a lacului de munte și dârdâind viguros în timp ce încercam să ajung din nou la mal. A fost o prostioară pe care n-aș mai repeta-o vreodată.

Mi-a plăcut enorm de Raluca M. Talentată, atipică și excentrică în același timp, i-am admirat lucrările de grafică și mâna extrem de abilă la desen. Rămăsese în urmă cu proiectul de master, așa că n-am apucat amândoi să lucrăm împreună la predare. Au fost zile frumoase când am realizat, brusc, că de-acum înainte urma / trebuia să mă văd doar cu „artiste”. Descopeream brusc că, dacă fac asta, șansele ca relația să dureze pe termen nelimitat sunt mult mai mari. Faptul că exista acest „layer” paralel în care puteam să schimbăm informație, să experimentăm și, de ce nu, să ne bucurăm de talentul celuilalt… făcea toți banii. Raluca a luat cu brio examenul și m-am bucurat în sinea mea că încheia cu bine un îndelungat și anevoios capitol.

Am tot călătorit împreună ici-colo. Cum se întâmpla deja de o bună bucată de vreme, au intervenit urbea, adulții, bârfitorii, ș.a.m.d. Încrederea Ralucăi și probabil și sentimentele ei pentru mine au început să se dizolve sub presiunea comunității. Începea să aibă îndoieli în privința relației și a început să mă respingă tot mai des.

Eram disperat. În sfârșit găsisem o femeie cu care aș fi vrut să rămân pentru totdeauna, să avem copii, să lucrăm împreună și toate cele pe care le visează orice om care a găsit-o pe „The One”. Dar nu, Raluca nu mai era „acolo”, în relație. Sufeream, neputându-mi explica de ce un om atât de talentat și instruit pleca urechea la ale te miri cui influențe. Nu le știam, dar le știam deja din experiențele anterioare.

Spre toamnă – cred că era toamnă, pentru că îmi aduc aminte de ploaia măruntă din acea seară – Raluca m-a rugat să o ajut cu muzica și vizualurile pentru prezentarea ei de modă. Nu mai rețin cine organizase o paradă a modei cu mai mulți participanți într-o sală de sport a unui liceu din oraș, dar m-a încântat provocarea. (Cred că e vorba de celebrele săli de sport ctitorite de cunoscutul politician.)

Am vizitat mai întâi sala ca să înțeleg spațiul, am măsurat din ochi dimensiunile și am ascultat ecoul. M-am întors acasă dumirit și am pus la cale cele două „layere”: muzica și imaginile. Pentru că la acea dată nu făceam video „de la zero”, am folosit fragmente puse la dispoziție întregii Planete de creativi de celebrul artist vizual american Beeple. Muzica însă am creat-o în Sony Acid.

Nu mi-a plăcut prezentarea Ralucăi. Mi s-a părut superficială și insuficient aprofundată tema aleasă, dacă ea a existat într-adevăr. În ce mă privește, sunt încă mândru de ce-am lucrat pentru prezentare, pentru că mi-am pus toată energia și însuflețirea în content, ca totul să iasă perfect. M-am enervat că organizatorii n-au lăsat să „curgă” până la capăt mesajul meu audio-video.

Dar nu mai eram nici așa în grațiile fetei. Mi-am luat „papucii” a câta oară, mi-am spus, și m-am dus necăjit acasă. La nici jumătate de oră a dat buzna peste mine un fost „love interest” (de pe la mijloc de ani 2000), Melania M., plângând necontrolat. Nu mi-am explicat ieșirea ei aproape isterică, dar am încercat s-o potolesc – fără prea mare succes.

Ca în cea mai tâmpită telenovelă a intrat peste noi Raluca M. – îi dădusem cheia de la apartament din start. Probabil că venise fie să avem o discuție, fie să ne împăcăm. N-am mai reușit să aflu, pentru că totul a degenerat în scandal. Eram siderat de întorsătura pe care o luau lucrurile, dar n-am reușit să nu mă amuz în sinea mea de felul în care soarta îmi juca renghi după renghi, ca în cea mai neagră comedie.

Așa s-au încheiat câteva luni începute minunat, în care trecusem de la fericire și exaltare extremă la cinism și necaz maxim. Nici astăzi nu pot comunica decent cu Raluca – abia dacă îmi răspunde, când vrea doar, la salut – și îmi pare extrem de rău de felul în care s-a încheiat ceea ce putea fi, fără intervenția atâtor „binevoitori”, o frumoasă poveste.

Între timp, Raluca a activat pentru scurt timp și la un post media local. Nu sunt sigur dacă era locul ei acolo, n-am urmărit emisiunea deloc. De când o știu pe sora-mea în „star-system”, evit aceste medii și personalitățile care le populează. Dacă prezența ei acolo a fost și ea „orchestrată” sau nu, nu voi ști probabil niciodată.

Revenind la „fenomenul” în care se pare că sunt prins de atâția ani de zile, am găsit după o vreme și „copiile” Ralucăi în media internațională.

În clipul „Best Be Believing” al trupei AlunaGeorge e posibil să găsim „sosiile” Ralucăi M., Melania M. și Alina S. (I), toate trei foste iubite. Ilustrativă este prezența lor ca paciente într-o secție de psihiatrie.

În clipul „We Are All We Need” al trupei Above & Beyond există ceea ce pare a fi o altă „copie” a Ralucăi M.

Dacă în clipul piesei „Derezzed” al trupei Daft Punk personajul feminin trimite tot la Raluca M. mi-e încă neclar, dar cred totuși că da. M-am tot întrebat cine e personajul „de sus” care urmărește „înfruntarea” din arena virtuală. Rămâne de studiat, de văzut, de gândit.

De ani buni, Raluca M. a devenit Raluca M.G., căsătorindu-se cu un sportiv, dând naștere unor copii drăguți. Am urmărit-o sporadic pe Instagram, în special ca să îi văd desenele și evoluția artistică. Nu am fost prea impresionat de unele dintre alegerile ei, poate prea comerciale și prea facile. Dar da, life goes on.

---

English version

Sometime in early May 2010 I was going up to Mogoșa with my friend Călin C. I met Călin through Rada P., who would sometimes go on small mountain getaways with their prayer group (Pentecostals). Talented Dan Leș was also around back then (with whom I later worked on an interesting project – it can be found in my online portfolio). Călin and I played basketball for years in the courtyard of Șincai High School. Although I was never interested in joining Pentecostal Christian groups, I found these people to be pleasant company. Intelligent, funny, spiritual, and extremely empathetic and friendly.

When we stopped, at Călin’s suggestion, on Raluca M.’s street, I did not expect such a beauty to get into the car. I was struck instantly, like lightning. I told myself that here it was—fate wanted me to experience “le coup de foudre” as well. I was completely melted.

Our group lingered for a while on the lake’s pontoons, while Raluca and I started talking. I remember how I wanted to show off a bit, jumping into the cold mountain lake and shivering violently as I tried to reach the shore again. It was a silly thing I would never repeat.

I liked Raluca M. enormously. Talented, atypical, and eccentric at the same time, I admired her graphic works and her extremely skilled hand at drawing. She had fallen behind with her master’s project, so we didn’t get the chance to work together on the submission. Those were beautiful days when I suddenly realized that from then on I would / should only be with “artists.” I was suddenly discovering that if I did this, the chances of the relationship lasting indefinitely were much higher. The fact that there was this parallel “layer” in which we could exchange information, experiment, and—why not—enjoy each other’s talent… was priceless. Raluca passed her exam brilliantly, and I was quietly glad that she was closing a long and arduous chapter on a positive note.

We traveled together here and there. As had already been happening for quite some time, the city, the adults, the gossips, etc., intervened. Raluca’s trust, and probably her feelings for me as well, began to dissolve under community pressure. She started having doubts about the relationship and began rejecting me more and more often.

I was desperate. At last I had found a woman with whom I wanted to stay forever, have children, work together, and all the things dreamed of by anyone who has found “The One.” But no—Raluca was no longer “there” in the relationship. I suffered, unable to explain to myself why such a talented and educated person would lend an ear to all sorts of influences. I didn’t know them, yet I already knew them from previous experiences.

Toward autumn—I think it was autumn, because I remember the light rain that evening—Raluca asked me to help her with the music and visuals for her fashion presentation. I no longer remember who organized the fashion show with multiple participants in a high school gym in the city, but I was excited by the challenge. (I believe it was one of the famous gym halls built by the well-known politician.)

I first visited the hall to understand the space, estimated the dimensions by eye, and listened to the echo. I returned home puzzled and set up the two “layers”: music and images. Since at that time I wasn’t creating video “from scratch,” I used fragments made available to the entire Planet of creatives by the famous American visual artist Beeple. The music, however, I created in Sony Acid.

I didn’t like Raluca’s presentation. It seemed superficial to me, and the chosen theme insufficiently developed—if it truly existed at all. As for me, I am still proud of what I worked on for the presentation, because I put all my energy and passion into the content so that everything would come out perfectly. I was annoyed that the organizers didn’t allow my audio-video message to “flow” all the way to the end.

But I was no longer in the girl’s good graces anyway. I got “dumped” yet again, I told myself, and went home upset. Less than half an hour later, a former “love interest” (from the mid-2000s), Melania M., burst in on me, crying uncontrollably. I couldn’t explain her almost hysterical outburst, but I tried to calm her down—with little success.

Like in the dumbest telenovela imaginable, Raluca M. walked in on us—I had given her the apartment key from the start. She probably came either to talk or to make up. I never found out, because everything escalated into a scandal. I was stunned by the turn things were taking, yet I couldn’t help but be amused inwardly by the way fate was playing trick after trick on me, like in the darkest comedy.

Thus ended a few months that had begun wonderfully, during which I had gone from extreme happiness and exaltation to cynicism and maximum distress. Even today I cannot communicate decently with Raluca—she barely replies, only when she feels like it, even to a greeting—and I deeply regret the way something that could have been, without the intervention of so many “well-wishers,” a beautiful story, came to an end.

In the meantime, Raluca was active for a short time at a local media outlet. I’m not sure it was the right place for her; I didn’t follow the show at all. Ever since my sister entered the “star system,” I’ve avoided these environments and the personalities that populate them. Whether her presence there was also “orchestrated” or not, I will probably never know.

Returning to the “phenomenon” in which I seem to have been caught for so many years, after a while I also found Raluca’s “copies” in international media.

In the video “Best Be Believing” by AlunaGeorge, it’s possible to find the “look-alikes” of Raluca M., Melania M., and Alina S. (I), all three former lovers. Illustrative is their presence as patients in a psychiatric ward.

In the video “We Are All We Need” by Above & Beyond, there is what appears to be another “copy” of Raluca M.

Whether the female character in Daft Punk’s “Derezzed” also points to Raluca M. is still unclear to me, but I tend to think so. I’ve often wondered who the “upper” character is who watches the “confrontation” in the virtual arena. It remains to be studied, observed, and thought through.

For many years now, Raluca M. has become Raluca M.G., having married an athlete and given birth to some lovely children. I followed her sporadically on Instagram, mainly to see her drawings and artistic evolution. I wasn’t too impressed by some of her choices—perhaps too commercial and too facile. But yes, life goes on.