PAUL SELING

Varianta in limba română:

După ce am finalizat primul meu film de animație așa, făcut mai pe serioasele — “Journey”, lucrat în urmă cu vreo 3 săptămâni, am vrut musai să mai fac unul. nu de alta dar cumpărasem licența la D5 Render pe o lună, așa că voiam să profit de asta și să o utilizez la maxim.

Nu știu exact cum mi-a venit ideea celui de-al doilea short — “The Chair”. În mod cert a fost, din nou, una din muzele mele care mi-a șoptit-o. Am acceptat provocarea, urma să povestesc despre memoria îndepărtată a bunicilor din Curtuiușul Mare, părinții lui tata. Scrisesem deja o însemnare pe blog despre ei, așa că am simțit cumva nevoia să n-o “suprascriu”. Trebuia să găsesc un “unghi” nou pentru vizual.

Nu am vrut să cad în melodramă, am vrut să fiu cât de obiectiv și de detașat aș fi putut. Nu sunt singurii oameni de la țară care au suferit în timpul comunismului, comunism care le-a confiscat averile, pământurile și uneltele, lăsându-i să-și câștige existența cu mâinile aproape goale. Filmul vorbește poate despre situația multora dintre ei și, de ce nu, nu doar despre comunism ci poate și despre alte regimuri politice.

Am încă în memorie aproape fidel cele două camere pe care le-am recreat în Blender 3D: odaia principală din casă, cu cele 3 paturi în care dormeam cu toții — bunica, străbunicul și noi doi, copiii — și atelierul de tâmplărie al bunicului, lipit de șură. A fost o reală plăcere să tot caut prin CGTrader obiecte care să se potrivească cât mai fidel perioadei și atmosferei, și să contribuie la recrearea stărilor, așa cum mai trăiesc poate doar în mintea mea.

Prima săptămână am petrecut-o exclusiv cu tableta grafică în mâini. Am găsit pe Pexels câteva filme cu oameni muncind, pe care le-am descompus în Vegas Pro în fotograme — 8 frames / secundă și apoi am desenat peste, încercând să păstrez ceva din caracterul mișcării dar și să le dau ceva din amprenta mea ( in Inkscape ). Cum s-ar zice, vreo 7 zile de muncă pentru vreo 8 secunde de animație. Mi-am luat aer în piept și m-am apucat, pur și simplu, înarmându-mă cu toată răbdarea pe care o am la dispoziție. Animația 2D a avut în final scopul de a încălzi nițel tenta rece a celei 3D, chestie pe care o anticipasem de la început.

A doua săptămână am dedicat-o modelării spațiilor 3D, o combinație de Archicad, Blender și D5 Render. Am randat de 2-3 ori, tot timpul găsind chestii de îmbunătățit, mici erori sau doar pur și simplu încercând să fac totul mai bine, mai aproape de realitatea mentală a copilului care își dorea atât de mult să evadeze din închisoarea metaforică a copilăriei sub comunism.

În ultima zi — adică ieri — m-am apucat și de sunet. Am scris acel text de povestit peste imagine destul de repede, încercând să simplific totul și să nu cad în patetism, știind că trebuie să las loc și sunetului de ambianță și muzicii. Tradus cu ChatGpt în engleză, textul a devenit exact ceea ce îmi doream.

Apoi am sintetizat vocea prin engine-ul “Resemble AI”. Îl auzisem la lucru în filmul biografic despre Andy Warhol, de pe Netflix, și mi-a plăcut enorm modul în care a putut să cloneze vocea artistului. Aveam deja o înregistrare a vocii mele din anii trecuți, recitând una din poeziile vechi scrise prin 2015, altfel n-aș fi putut finaliza: această a doua săptămână a fost marcată de o răceală îngrozitoare peste fumatul excesiv așa că vocea îmi era absolut praf.

Resemble AI a făcut o treabă bună și în cazul meu. M-a costat 10 $ toată tărășenia, consider că m-am scos destul de ieftin, lol. Acum că am deja o clonă după vocea mea, probabil că o voi folosi și în alte viitoare proiecte.

Pentru partea de sunet, am folosit înregistrări ambientale — foley — făcute tot de mine în urmă cu 2-3 ani, când umblam cu iubita de atunci, Sonia, prin păduri, parcuri sau terase și străzi, ziua sau noaptea, cu device-ul dedicat (un Zoom recorder foarte fain). Deci am avut totul la dispoziție. Apropos, aceste înregistrări — vreo 4Gb — se pot downloada gratuit din magazinul meu online.

În final iar m-am îmbătat pentru muzică, lol. Dacă pentru “Journey” am simțit nevoia să beau non stop, pentru “The Chair” am fost treaz tot timpul. Doar ultimele accente — muzica minimalistă, meditativă, ușor repetitivă, au cerut, tot la ideea muzelor mele, 2-3 pahare de vin alb. După ce m-am trezit am revizuit nițel mix/masterul doar ca să îi dau un plus de căldură (pseudo)analogică și asta a fost tot.

Am montat totul în Vegas Pro, am tratat cu un pic de granulație de film și un LUT nou: Polaroid, care s-a potrivit de minune cu mood-ul general pe care îl căutam. Pe final am randat din nou scena de final, lungind-o cu 2 secunde. Daca tot faci o treabă, mai Paule, hai s-o faci bine până la capăt, mi-am zis.
Cred că o să trimit și acest short unor festivaluri, să vedem ce iese.

_____________________________________________________________________________________

English translation:

After I finished my first animation film, more serious this time — “Journey”, completed about three weeks ago — I absolutely wanted to make another one. Not least because I had bought a one-month license for D5 Render, so I wanted to make the most of it.

I don’t know exactly how the idea for the second short — “The Chair” — came to me. Certainly it was, again, one of my muses whispering it. I accepted the challenge: I was going to tell a story about the distant memory of my grandparents from Curtuiușul Mare, my father’s parents. I had already written a note about them on my blog, so I felt I somehow needed not to “overwrite” it. I had to find a new “angle” for the visuals.

I didn’t want to fall into melodrama; I wanted to be as objective and detached as I could. They are not the only rural people who suffered during communism — a regime that confiscated their wealth, lands and tools, leaving them to earn a living with almost empty hands. The film perhaps speaks about the situation of many of them and, why not, not only about communism but maybe about other political regimes too.

I still have almost exact memories of the two rooms I recreated in Blender 3D: the main room of the house, with the three beds where we all slept — grandmother, great-grandfather and the two of us, the children — and my grandfather’s carpentry workshop, attached to the barn. It was a real pleasure to search CGTrader for objects that would fit the period and the atmosphere as faithfully as possible, and contribute to recreating the moods that perhaps live only in my mind.

I spent the first week exclusively with the graphics tablet in my hands. I found some clips of people working on Pexels, which I decomposed in Vegas Pro into frames — 8 frames per second — and then I drew over them, trying to preserve some of the character of the motion while also adding some of my own imprint ( in Inkscape ). As they say, about seven days of work for roughly eight seconds of animation. I took a deep breath and simply began, arming myself with all the patience I had. The 2D animation ultimately had the purpose of warming a little the cold tone of the 3D, something I had anticipated from the start.

The second week I dedicated to modeling the 3D spaces, a combination of ArchiCad, Blender and D5 Render. I rendered 2–3 times, always finding things to improve, small errors or simply trying to make everything better, closer to the mental reality of the child who so much wanted to escape the metaphorical prison of childhood under communism.

On the last day — that is, yesterday — I started working on the sound. I wrote the narration to go over the images fairly quickly, trying to simplify everything and avoid pathos, knowing I had to leave space for ambient sound and music.

Translated into English with ChatGPT, the text became exactly what I wanted.
Then I synthesized the voice using the Resemble AI engine. I had heard it in use in the Andy Warhol biopic on Netflix, and I really liked how it could clone the artist’s voice. I already had a recording of my voice from past years, reciting one of the old poems I wrote around 2015 — otherwise I couldn’t have finished: that second week was marked by a terrible cold on top of excessive smoking, so my voice was absolutely wrecked.

Resemble AI did a good job for me too. The whole thing cost me $10; I think I got off pretty cheap, lol. Now that I have a clone of my voice, I’ll probably use it in future projects as well.

For the sound part, I used ambient recordings — foley — made by me 2–3 years ago, when I used to go with my then-girlfriend Sonia through forests, parks, terraces and streets, day or night, with a dedicated device (a very nice Zoom recorder). So I had everything at hand. By the way, those recordings — about 4 GB — can be downloaded for free from my online store.

In the end I drank again for the music, lol. If for “Journey” I felt the need to drink non-stop, for “The Chair” I stayed sober the whole time. Only the final touches — minimalist, meditative, slightly repetitive music — demanded, again at the prompting of my muses, 2–3 glasses of white wine. After I sobered up I tweaked the mix/master a little to add some (pseudo)analog warmth and that was it.

I assembled everything in Vegas Pro, applied a bit of film grain and a new LUT: Polaroid, which fit perfectly the general mood I was after. At the end I re-rendered the final scene, lengthening it by 2 seconds. If you’re going to do a job, Paul, do it well until the end, I told myself.

I think I’ll send this short to some festivals too — let’s see what comes of it.