PAUL SELING

Varianta în limba română

Trăim într-o lume în care adevărul pur, simplu, nealterat este puțin sau aproape deloc cunoscut. Învățăm să mințim din copilărie, fie învățați de părinți, fie deprinzând „meșteșugul” pe parcurs, aflând că asta ne aduce beneficii și ne ajută să ne atingem scopurile. Cei mai naivi sau mai inabili cad victime, cei versați reușesc în final, evoluând, să se coaguleze în rețele de corupție care devin tot mai abile la a falsifica, în final, chiar realitatea: cea umană, cea construită, cea vorbită, cea auzită pe canale mediatice.

Bineînțeles, după cum e de așteptat, a spune o minciună albă e una („nu, dragă, arăți bine în rochița asta, nu te-ai îngrășat”) și a falsifica conștiința comună locală sau chiar a unei întregi națiuni e total altceva. Un fals lansat în eter trebuie susținut cu altele, prin manipularea continuă a opiniei publice și/sau a unor targeturi punctuale.

Confuzia, frica și paranoia sunt unele din principalele metode de a „masca” adevărul și a ține în funcțiune rețelele de corupție. Mascarea – după cum am denumit-o eu – încearcă să suprapună sau să asocieze, prin diverse mijloace, o identitate falsă peste un target ce ar putea scoate la iveală adevărul.

1) Mascarea numelui.

Această mascare este o formă de „demonstrație”, făcută publică, deci este vizibilă fie întregii comunități, fie unor grupuri restrânse.

Când o persoană publică, un politician, un artist ș.a.m.d. își face apariția sau este „instalat(ă)” ca pion într-o rețea formală (administrație publică, spațiu mediatic, spațiu public ș.a.m.d.), avem de-a face cu o asemenea demonstrație: persoana a cărei opinie sau imagine are „greutate” în mentalul colectiv atrage în acest fel atenția asupra targetului, garantând cu propria prezență în sistem că cele afirmate de el sunt adevărate. Ea poate mai departe, în funcție de noi directive trasate de diverse interese sau axe de forță, să-și modifice mesajul sau imaginea, să „dialogheze” sau chiar să inverseze rolurile cu targetul, să își predea poziția altor pioni, vizibili sau invizibili.

Există și metode de masking mai puțin aparente: controlate sau nu din rețeaua vizibilă, pot apărea noi poziții în sistemul social de care pionii nu sunt conștienți. Am mai arătat asta într-o postare precedentă: putem întâlni la barul de la colțul blocului, în vecini sau la cafeneaua din centru personaje care poartă numele unor cunoscuți, ale unor membri din familie, ale unor foste iubite.

În acest caz, managerul, parte din rețeaua de putere, folosește demonstrativ acești pioni – pentru alți membri ai rețelei, mai puțin informați sau conștienți. Ei devin o variantă soft a unor „paravane umane”: poziția lor este, nu-i așa, periclitată de asocierea nedorită cu targetul pe care, iată, angajatorul a fost nevoit s-o facă pentru a-și menține intactă imaginea publică, prestanța, renumele.

În funcție de imaginea publică a targetului – care de obicei este un… „pericol” pentru integritatea, bunăstarea, confortul sau imaginea comunității – aceste „paravane umane” pot fi manipulate, informate sau nu despre „pericol”, în timp ce comunitatea urmărește – cu interes sau nu, conștient sau nu – acest „display of power”.

Bineînțeles, e de la sine înțeles, și „imaginea publică” a targetului trebuie să fie alterată în timp, uneori chiar de „managerii” rețelei, inclusiv de angajatori, administrație, persoane publice ș.a.m.d. Poate că aceștia doresc la un moment dat să renunțe la „jocul social” sau doar să-i schimbe sensul, dinamica; poate alți actori doresc să intre în joc, așa că va fi neapărat nevoie ca mișcările lor să concorde cu cele afirmate de rețeaua mai largă din care fac parte. Deci, targetul sau măcar imaginea sa publică va fi mai mult ca sigur manipulat(ă), de obicei fără știrea sau posibilitatea acestuia de a replica, pentru a concorda cu noile… directive / realități / direcții de dezvoltare / ramificare.

Această mascare prin „nume” este adresată unui public care consideră că statutul social, valoarea unui om este dată de sonoritatea numelui în comunitate. Asta ne arată, indirect, care este sistemul de valori la care aderă cei care manipulează, cei care vehiculează și cei care receptează mesajul. Poate e vorba de actori cu vechime în sistemul social / politic / economic, care își controlează și își întind influența generație după generație, atenți la imaginea publică – a lor sau a familiei – și la retelistica socială. Poate e vorba și de cei care vor să înceapă o asemenea… „dinastie” și se pregătesc temeinic pentru a-și transmite „moștenirea” pe firele unei genealogii bine îngrijite. Sau, pur și simplu, poate e vorba de „manageri ai rețelelor”, actori – angajați cu „normă întreagă” sau doar episodic – aflați în slujba acestora care, pentru diverse beneficii, aderă la aceste valori. Temporar sau pe termen lung.

(va urma)

---

English version

We live in a world in which pure, simple, unaltered truth is little known or almost not known at all. We learn to lie from childhood, either taught by our parents or by picking up the “craft” along the way, discovering that it brings us benefits and helps us achieve our goals. The most naïve or least capable fall victim; the seasoned ones eventually succeed, evolving to coagulate into networks of corruption that become increasingly adept at ultimately falsifying reality itself: human reality, constructed reality, spoken reality, reality heard through media channels.

Of course, as one would expect, telling a white lie is one thing (“no, darling, you look good in that dress, you haven’t gained weight”), and falsifying the shared consciousness of a local community or even of an entire nation is something entirely different. A falsehood released into the ether must be supported by others, through the continuous manipulation of public opinion and/or specific targets.

Confusion, fear, and paranoia are among the main methods of “masking” the truth and keeping networks of corruption operational. Masking—as I have named it—attempts to superimpose or associate, through various means, a false identity over a target that might bring the truth to light.

1) Masking the name.

This type of masking is a form of “demonstration,” made public, and therefore visible either to the entire community or to restricted groups.

When a public figure—a politician, an artist, etc.—appears or is “installed” as a pawn within a formal network (public administration, media space, public space, etc.), we are dealing with such a demonstration: the person whose opinion or image carries “weight” in the collective mindset thus draws attention to the target, guaranteeing through their own presence in the system that what they state is true. Depending on new directives set by various interests or axes of power, they may further modify their message or image, “dialogue” with or even reverse roles with the target, or hand over their position to other pawns, visible or invisible.

There are also less obvious methods of masking: whether controlled or not by the visible network, new positions may appear within the social system of which the pawns themselves are unaware. I have shown this before in a previous post: we may encounter, at the bar around the corner, among neighbors, or at a café downtown, characters who bear the names of acquaintances, family members, or former lovers.

In this case, the manager—part of the power network—demonstratively uses these pawns for other, less informed or less aware members of the network. They become a soft version of “human shields”: their position is, naturally, jeopardized by the unwanted association with the target, an association the employer was forced to make in order to keep their public image, stature, and reputation intact.

Depending on the public image of the target—which is usually perceived as a… “threat” to the integrity, well-being, comfort, or image of the community—these “human shields” can be manipulated, informed or not about the “danger,” while the community watches—interested or not, consciously or not—this “display of power.”

Naturally, it goes without saying that the “public image” of the target must also be altered over time, sometimes even by the network’s “managers” themselves, including employers, administration, public figures, etc. Perhaps at some point they wish to withdraw from the “social game” or merely change its direction and dynamics; perhaps other actors wish to enter the game, making it necessary that their moves align with those asserted by the broader network to which they belong. Thus, the target—or at least their public image—will almost certainly be manipulated, usually without their knowledge or ability to respond, in order to align with new… directives / realities / directions of development / branching.

This masking through “names” is aimed at an audience that believes social status and a person’s value are given by the resonance of their name within the community. This indirectly shows us the value system adhered to by those who manipulate, those who circulate, and those who receive the message. It may involve long-standing actors within the social / political / economic system who control and extend their influence generation after generation, attentive to public image—whether their own or their family’s—and to social networking. It may also involve those who wish to begin such a… “dynasty” and carefully prepare to pass on their “inheritance” along the threads of a well-tended genealogy. Or, quite simply, it may involve “network managers”—actors employed full-time or only episodically—who serve these networks and, for various benefits, adhere to these values, temporarily or long term.

(to be continued)