PAUL SELING

Versiunea în limba română

L-am cunoscut pe dr. psih. Cristian Andrei prin anul 2000 în biroul prietenului Paulei de atunci – Valeriu Rus – care era director la Radio 21. Eram de câteva săptămâni într-o relație deja toxică – cu „celebra” D. Negulescu, care avea să confirme atât de urât asta, devenind peste noapte starletă la „Vara Ispitelor”, doar câteva săptămâni mai târziu.

Eram jigărit rău, deprimat și slab ca un pai. Cristian Andrei m-a interogat nițel curios, parcă puțin îngrijorat. M-a chemat la el la câteva ședințe de terapie, să mă cunoască mai bine – m-am gândit eu atunci. Îi ascultam deja sporadic emisiunea de „educație sexuală”, serile, și mi se părea interesant tonul calm, cald al vocii. Știu că am râs nițel imaginându-mi că probabil „prelucra” – el sau cei din studio – vocea, punând accent pe bass și comprimând-o nițel, să pară mai matură, mai masculină. Lol.

Am tot mers sporadic la întâlniri, încă vreo 2 ani. Cum eram în activitate continuă (adică distracție, clubbing ș.a.m.d.) reușeam cu greu să sun în intervalul de 1 oră, lunea, când telefonul de programări era deschis. Uitam aproape tot timpul.
Era un personaj extrem de interesant pentru mine. Nu reușeam deloc să „pătrund” în mintea lui, nu-i puteam ghici gândurile din spatele cuvintelor nicicum. Avea un ascendent special asupra mea – aveam 22–23 de ani și el vreo 40+ parcă. Era într-un fel o figură paternă, lucru pe care i l-am spus. La asta mi-a replicat că e ceva normal. Și el îl avea ca sfătuitor pe celebrul Bălăceanu Stolnici, pe care îl admiram la rândul meu, ca pe un bunic venerabil, veritabil. Mai târziu parcă îmi aduc aminte ce șoc am avut la „mazilirea” acestuia în presă, ca posibil fost colaborator al Securității dinainte de 1989. (Am auzit știrea razant, n-am studiat problema prea mult. Mi-am spus că sigur era o făcătură a cuiva.)

În mai 2002 eram într-o stare extremă de anxietate. Simțeam că ceva extrem de urât urma să se întâmple, dar nu înțelegeam ce. O panică adâncă mă absorbea tot mai mult, asa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe C. Andrei. La cabinet el mi-a explicat că am deja simptome de schizofrenie, paranoia.
Habar n-aveam ce înseamnă astea. Auzisem vag de oamenii nebuni și de termenii ăștia de specialitate, dar m-am dus acasă repede, izbucnind în plâns când, căutând pe net, am văzut ce mă așteaptă. Părea că totul se confirmă și urma să o iau razna „ca la carte”.

Când mi-a explodat capu’ la începutul lui mai 2002 am mai mers la câteva ședințe cu medicul psihiatru. Deja eram într-o altă dimensiune, între paranoia extremă și panică totală. Acumulasem deja vreo 12 ședințe și la final, incapabil să mă mai concentrez la ceva, l-am trimis pe tata să-i ducă toți banii pe care i-i datoram până atunci. La începutul îndelungatei sesiuni care a durat 2 ani, C. Andrei îmi spusese că nu trebuie să-i plătesc nimic. Dar n-am vrut să rămân dator, așa că am cumpărat o frumoasă carte de anatomie pentru artiști și am băgat banii acolo, rugându-l pe tata să-i dea cadoul.

La acea ultimă întrevedere medicul mi-a sugerat să continui terapia cu o femeie psihiatru. Doar 2–3 ani mai târziu – prin 2005 – prietena de atunci – Rada Pavel – m-a prezentat d-nei Sorina Bârle și așa a început îndelungata perioadă de mai bine de 20 de ani de când o vizitez. Tot sporadic, că e totuși scump acest proces, lol. Încă mă întreb de ce m-a îndreptat spre o femeie. Încă n-am găsit o explicație satisfăcătoare.

În anii trecuți l-am mai urmărit din când în când pe net. Am văzut ce rețea solidă și-a creat pe Patreon, am văzut IRU și activitățile cu copiii din licee, ba i-am cumpărat și o carte. Nesatisfăcător, mi-am spus citind-o, mă așteptam la mai mult de la el decât la o sumară inventariere a câtorva tipologii de femei „toxice”, „periculoase” pentru bărbatul tânăr. Și până la urmă, lol, le știam deja parcă din proprie experiență. Când am văzut ce tarife grase are la psihoterapie – vreo 100 euro / ședință – mi-am luat gândul de a relua terapia – la 20 de ani după – și a „închide cercul” deschis la final de mai 2002. Dar, m-am gândit eu, măcar îl pot urmări în reel-urile de Facebook.

La doar 3 re-postări distanță – l-am distribuit de câteva ori în profil – bam! A lovit și scandalul de care vorbește acum lumea. Nu mi-a venit să cred – în prima fază – pentru că-l credeam a fi un om complet integru. Apoi, când au mai venit alte mărturii, parcă am început să mă îndoiesc și eu. În mod clar nu-l vedeam în postura de „prădător sexual” defel. Iar când am citit și extrase din sms-urile către femeile-pacient, m-am amuzat de stilul ușor desuet și parcă prea inabil. Așa a căzut în mintea mea un (fals?) „idol”, lol.

Acuma, trebuie să recunosc că dacă aș fi fost psiholog n-aș băga mâna în foc că nu m-aș fi putut îndrăgosti și eu de-o clientă mai frumoasă și deșteaptă (contratransfer, nu?). Dar cu siguranță nu m-aș fi cuplat cu ea încălcând principiile deontologiei. Aș fi întrerupt terapia și aș fi ieșit la un suc, o cafea, o savarină. De fapt mi-e milă de C. Andrei în continuare și de întorsătura urâtă pe care au luat-o lucrurile.

Ce m-a deranjat totuși a fost o chestie ciudată. În zilele de final de terapie din mai 2002, C. Andrei le-a spus mamei și surorii mele Paula că problema mea vine din faptul că aș fi „gay” și că aș reprima acest lucru până la nivelul la care mi-a „explodat” capu’. Faptul că a făcut acest lucru și că l-am aflat abia în urmă cu vreo jumătate de an – de la Paula, care mă ruga insistent să nu îl mai contactez pe medic – mă disperă de-a dreptul. Nu cred că este principial să faci așa ceva, mai ales „pe la spatele clientului”. A fost și rămâne o… autoritate în materie și dacă a reușit să creeze îndoiala în familia mea vis-a-vis de sexualitatea mea, lucrul ăsta mi-a dăunat pe extrem de lung termen.

Dar nu, nu sunt și n-am fost niciodată atras de sexul masculin. Îmi place „veverița” dintotdeauna, jur pe cravata mea de pionier.

Și îmi mai aduc aminte de o chestie. La întrebarea lui C. Andrei despre cum văd eu existența mea în societate și viața mea din viitor, am răspuns cu aplomb că văd colaborare, progres, inovație. Urma să îmi „aduc aportul”, abia ieșit de pe băncile facultății, la reconstrucția țării și a societății. Eram pentru el un idealist, un ciudat, în mod clar. A fost nemulțumit de atitudinea asta a mea, pe care a considerat-o – mă gândesc eu – extrem de naivă. Dar eu am mers înainte bazându-mă pe aceleași principii umaniste după care m-am ghidat și atunci, și acum.

Experiența nefastă a dr. Cristian Andrei e tristă și mi se pare nițel disproporționat tot scandalul relativ la ceea ce a făcut. Rămâne în continuare pentru mine un personaj misterios și sunt sigur că adevărul rămâne, ca de obicei, undeva la mijloc. Dacă cineva a avut o răfuială cu el, metodele abordate sunt vizibile, specifice minților diabolice ale celor din mass-media. Dar mnah, odată intrat în troacă, probabil că te atacă nițel animalele.

---

English version

I met Dr. Cristian Andrei, psychologist, around the year 2000, in the office of Paula’s then-friend – Valeriu Rus – who was the director at Radio 21. I had been for a few weeks in an already toxic relationship – with the “famous” Dalia Negulescu, who would soon prove just how bad that was, becoming overnight a starlet on “Temptation Island” only a few weeks later.

I was drained, depressed and thin as a straw. Cristian Andrei questioned me a little, curious, maybe even slightly worried. He invited me to a few therapy sessions, to get to know me better – or so I thought at the time. I was already listening from time to time to his “sexual education” radio show in the evenings, and I found the calm, warm tone of his voice interesting. I remember laughing a bit imagining that he – or someone in the studio – probably “processed” the voice, boosting the bass and compressing it a little, to make it sound more mature, more masculine. Lol.

I kept going sporadically to those meetings for about two more years. Since I was constantly “active” (meaning partying, clubbing etc.), I could barely manage to call during the one-hour window on Mondays when the appointment line was open. I forgot almost every time.

He was an extremely interesting character to me. I simply couldn’t “penetrate” his mind at all; I couldn’t guess the thoughts behind his words in any way. He had a sort of special authority over me – I was 22–23 and he was around 40+. He was, in a way, a father figure, something I told him. He replied that it was perfectly normal. He himself had the famous Bălăceanu Stolnici as advisor, whom I admired as well, like a venerable, genuine grandfather. Later, I remember being shocked when he was “taken down” in the press as a supposed former collaborator of the pre-1989 Securitate. (I only heard the news in passing; I didn’t look into it much. I told myself it must have been someone’s fabrication.)

In May 2002 I was in an extreme state of anxiety. I felt that something very ugly was about to happen, but I couldn’t understand what. A deep panic was absorbing me more and more, so I grabbed the phone and called C. Andrei. At his office he explained that I already had symptoms of schizophrenia, paranoia.
I had no idea what those meant. I had vaguely heard about “crazy people” and those specialist terms, but I went home quickly and burst into tears when, searching online, I saw what was supposedly awaiting me. Everything seemed to be confirmed, and I was about to lose my mind “by the book”.

When my head “exploded” at the beginning of May 2002, I went to a few more sessions with the psychiatrist. I was already in another dimension, somewhere between extreme paranoia and total panic. I had already accumulated about 12 sessions, and at the end, unable to focus on anything anymore, I sent my dad to take him all the money I owed. At the beginning of that long two-year therapy process, C. Andrei had told me I didn’t have to pay him anything. But I didn’t want to remain in debt, so I bought a beautiful anatomy book for artists and hid the money inside, asking my father to give it to him as a gift.

At that final meeting, the doctor suggested that I continue therapy with a female psychiatrist. Only 2–3 years later – around 2005 – my girlfriend at the time, Rada Pavel, introduced me to Mrs. Sorina Bârle, and that marked the start of the long period of more than 20 years that I’ve been seeing her. Still sporadically, because this process is expensive, lol. I still wonder why he directed me toward a woman. I still haven’t found a satisfying explanation.

Over the years I followed him occasionally online. I saw the solid network he built on Patreon, I saw IRU and his activities with high-school kids, and I even bought one of his books. Unsatisfying, I said to myself while reading it; I expected more from him than just a brief inventory of a few types of “toxic”, “dangerous” women for young men. And in the end, lol, I already knew most of that from my own experience. When I saw the hefty fee he charged for psychotherapy – about 100 euros per session – I gave up on the idea of resuming therapy – 20 years later – and “closing the circle” opened at the end of May 2002. But, I thought, at least I can follow him in Facebook reels.

Just three re-shares later – I had shared him a few times on my profile – bam! The scandal that everyone is now talking about erupted. I couldn’t believe it at first, because I thought he was a completely integral man. Then, as more testimonies appeared, I began to doubt as well. I clearly could not see him as a “sexual predator” at all. And when I read excerpts from the texts he sent to those women-patients, I was amused by the slightly old-fashioned and rather clumsy style. That’s how a (false?) “idol” fell in my mind, lol.

Now, I have to admit that if I were a psychologist, I couldn’t swear I wouldn’t have fallen in love with a beautiful and smart client myself (counter-transference, right?). But surely I would not have gotten involved with her by violating ethical principles. I would have stopped the therapy and gone out for a juice, a coffee, a pastry. In fact, I still pity C. Andrei for the ugly turn things took.

What bothered me, though, was something strange. During the last days of therapy in May 2002, C. Andrei told my mother and my sister Paula that my problem came from the fact that I was supposedly “gay” and that I repressed this so deeply that my head “exploded”. The fact that he did this, and that I learned about it only about half a year ago – from Paula, who insisted that I should not contact him anymore – drives me mad. I don’t think it’s ethical to do something like that, especially “behind the client’s back”. He was and still is an authority in the field, and if he managed to plant doubt in my family about my sexuality, that harmed me over a very long term.

But no, I am not and have never been attracted to men. I’ve liked the “little squirrel” since forever, I swear on my pioneer tie.

And I remember another thing. When he asked me how I saw my existence in society and my future life, I answered proudly that I saw collaboration, progress, innovation. I was going to “contribute”, fresh out of university, to the reconstruction of the country and society. To him I was an idealist, a weirdo, clearly. He was dissatisfied with this attitude, which he considered – I think – extremely naïve. But I went forward relying on the same humanistic principles that guided me then and guide me now.

The unfortunate experience with Dr. Cristian Andrei is sad, and the whole scandal seems a bit disproportionate to me relative to what he did. He remains, for me, a mysterious figure, and I’m sure the truth, as always, lies somewhere in the middle. If someone had a score to settle with him, the methods used are visible, typical of the diabolical minds in mass-media. But well, once you fall into the pigsty, the animals will eventually attack you a bit.