Versiunea în limba română
Ieri, 11 octombrie 2025, am dat click pe butonul de randare din Vegas Pro pentru primul meu film scurt de animație, așa, făcut mai serios, cum s-ar zice. Am tot încercat LUT-uri până m-am oprit la clasicul, dar foarte drag mie, Fuji Eterna. De colorizat n-am mai colorizat pentru că am dibuit mood-ul fiecărei scene încă din timpul randărilor animațiilor, în D5 Render.
Folosesc deja de vreo 3 ani acest software – made in China – de care m-am îndrăgostit din prima clipă. Sunt încă șocat de posibilitățile pe care mi le-a deschis și cu fiecare update lucrurile par să devină tot mai bune. Timpii de randare sunt extraordinar de mici și cu RTX-ul 4060 pe care-l am (16 Gb VRAM) am randat fiecare fragment din film în câteva minute, la rezoluție 4K. N-am cuvinte să laud echipa care stă în spatele muncii gigantice la această bijuterie de software.
Tot ca premieră, scenele sunt pregătite în Blender 3D. Altă unealtă fabuloasă de care m-am ferit multă vreme. Acum, că softurile 3D sunt scumpe ca dracu’, am revenit la vechiul meu interes pentru open source. Îmi promit ca pe viitor să donez și eu măcar câteva zeci de dolari, pentru că Blender 3D e o altă minunație a tehnicii moderne.
Mi-am propus ca acest proiect video – denumit spre final „Journey” – să fie un test drive de compatibilitate între Blender și D5 Render, așa că nu m-am stresat prea mult de la început. Cum fac deseori, am folosit aceeași tehnică pe care o practic de zeci de ani deja: un fel de channeling al subconștientului prin unealta digitală, nemijlocit, până în produsul final. Efectiv am început cu o primă idee – sau viziune, sau intuiție în imagini – și am pus mâna pe mouse, în Blender, schițând câte ceva. Ideile curg una din alta, înlănțuindu-se armonios, spre uimirea mea, zi după zi.
Ca să urgentez procesul și pentru că încă nu stăpânesc Blender suficient de bine, am căutat pe CG Trader unele dintre modelele 3D folosite în scenă. La început voiam să folosesc varianta gratuită (licența la D5 Render costă 40 $ / lună), dar la un moment dat am simțit nevoia unei prezențe umane, așa că asset-ul masculin care apare de la jumătatea filmului încolo a trebuit folosit.
Despre simbolistica elementelor e poate mult de spus. Plăcerea mea de a „merge” înainte doar prin viziune și intuiție are și un efect secundar: întotdeauna meditez, după ce termin o lucrare, eu însumi la ce am vrut să spun, să afirm. E felul meu de a mă bucura de un pic de aleator și de libertate de mișcare, de creație.
Toată munca a durat vreo 4 zile, cu câte 8-10 ore de lucru pe zi. În ultima dimineață m-am pus și în Ableton pe coloana sonoră. Din cauza că n-am decât varianta lui „basic” nu pot importa/vizualiza fișierul video, așa că am muncit din nou „la șansă”, invocând subconștientul să-mi dea, din nou, o mână de ajutor. Eram și înfrigurat și curios cum se va suprapune muzica pe imagine la montaj și pot să spun că a picat la fix. Am încercat să rămân cât de minimalist posibil, sunt maxim 10 layere acolo, dar asta m-a ajutat să condensez totul în textură și progresie armonică, ca să las spațiu video-ului… Am folosit din nou, pentru o parte din texturi, frumosul Labs de la Spitfire Audio care e, din nou, free of charge. Și pentru prima dată am comprimat pe o singură bandă, bucurându-mă de o nouă inaugurare: compresorul UAD Silver Teletronix LA-2A, replica digitală a mașinii vintage din anii ’60. A dat un pic de culoare și a închegat totul într-un mod armonios, aș zice eu.
Trebuie să mărturisesc că, dintr-un motiv obscur, am băut aproape tot timpul ăsta. 1-2 sticle de vin pe zi, 4-5 beri. Am simțit cumva nevoia să îmi calmez gândurile care alergau de la scenă la scenă, de la simbol la simbol, de la imagine la imagine. Stările astea extreme de anxietate mă introduc întotdeauna într-o transă creativă care se cere neapărat manifestată în ceva palpabil, concret. M-am oprit din băut când am terminat proiectul, ca și cum muzele mi-ar fi cerut să refac parcursul personajului din film așa cum fusese el la vremea aceea: amețit, beat, bâjbâind prin întuneric.
Aș putea să amintesc că personajul am fost cândva eu, sau mai sunt poate, dar pot să spun cu certitudine că nu sunt singurul care poate să se identifice cu el. Spectatorul devine, la rândul lui, un participant în acest îndelungat proces pe care l-am putut ilustra, minimal, în filmul meu de scurtmetraj animat, „Journey”.
La o zi după ce am uploadat pe YouTube clipul, am început un nou proiect. Am observat că, atunci când am o temă concretă, procesul de învățare – de data asta Blender 3D – este mult mai rapid. Acum, cu ajutorul răspunsurilor AI-ului integrat în Google, nu mai e nevoie să stau zeci de minute în fața unor tutoriale, răspunsurile sunt clare și la obiect.
P.S.: probabil că în viitorul apropiat voi face și un scurt „making of”, dar acum sunt prea prins cu noua idee pe care musai vreau s-o pun în imagini cât mai repede. Am trimis scurtmetrajul câtorva festivaluri de profil, doar din curiozitatea de a vedea dacă micul meu experiment va avea parte de feedback.
English version
Yesterday, October 11th, 2025, I clicked the render button in Vegas Pro for my first short animated film — done a bit more seriously this time, so to speak. I kept trying different LUTs until I settled on my all-time favorite, the classic Fuji Eterna. I didn’t bother color grading because I had already defined the mood of each scene during the animation rendering process in D5 Render.
I’ve been using this software — made in China — for about three years now, and I fell in love with it from the very first moment. I’m still amazed by the possibilities it opened up for me, and with every update, things just keep getting better. Rendering times are incredibly short, and with my RTX 4060 (16 GB VRAM), I rendered each segment of the film in just a few minutes, at 4K resolution. I have no words to praise the team behind this gigantic work — a true software gem.
Also for the first time, the scenes were prepared in Blender 3D — another fabulous tool I had avoided for a long time. Now that 3D software has become insanely expensive, I’ve gone back to my old interest in open source. I’m promising myself to donate at least a few dozen dollars in the future, because Blender 3D is truly another marvel of modern technology.
I set out for this video project — eventually titled “Journey” — to be a compatibility test drive between Blender and D5 Render, so I didn’t stress much at first. As I often do, I used the same technique I’ve been practicing for decades: a kind of subconscious channelling through the digital tool, directly into the final product. I started simply with a first idea — or vision, or image-based intuition — and put my hand on the mouse, sketching something in Blender. The ideas flowed one into another, chaining together harmoniously, to my own surprise, day after day.
To speed up the process, and because I still don’t master Blender very well, I looked on CG Trader for some of the 3D models used in the scenes. At first I wanted to use only the free version (since a D5 Render license costs $40/month), but at one point I felt the need for a human presence — so the male asset that appears halfway through the film had to be used.
There’s probably a lot to be said about the symbolism of the elements. My pleasure of moving forward guided only by vision and intuition has a side effect: I always meditate, after finishing a work, on what I actually wanted to say or express. It’s my way of enjoying a bit of randomness and freedom of movement, of creation.
The whole work took about four days, with 8–10 hours of work each day. On the last morning, I sat down in Ableton to work on the soundtrack. Since I only have the basic version, I couldn’t import or preview the video file, so once again I worked “by chance,” calling upon the subconscious to lend me a hand. I was both chilled and curious to see how the music would align with the image during editing — and I can say it matched perfectly. I tried to stay as minimalist as possible — there are at most ten layers there — but that helped me condense everything into texture and harmonic progression, leaving room for the visuals. I used again, for some of the textures, the beautiful Labs by Spitfire Audio, which is, again, free of charge. And for the first time I compressed everything on a single channel, enjoying a new little premiere: the UAD Silver Teletronix LA-2A compressor, a digital replica of the vintage unit from the ’60s. It added a bit of color and glued everything together beautifully, I’d say.
I must confess that, for some obscure reason, I drank almost the whole time. One or two bottles of wine per day, four or five beers. I somehow felt the need to calm down my thoughts, which were racing from scene to scene, from symbol to symbol, from image to image. These extreme states of anxiety always draw me into a creative trance that demands to be manifested into something tangible, concrete. I stopped drinking as soon as I finished the project — as if the muses themselves had asked me to retrace the journey of the character in the film, just as he was back then: dizzy, drunk, stumbling through the dark.
I could mention that the character was once me — or maybe still is — but I can say for sure that I’m not the only one who can identify with him. The viewer becomes, in turn, a participant in this long process that I’ve managed to illustrate, minimally, in my animated short film, Journey.
A day after uploading the clip to YouTube, I started a new project. I noticed that when I have a concrete theme, the learning process — this time, Blender 3D — becomes much faster. Now, with the help of the AI responses integrated into Google, I no longer have to spend tens of minutes watching tutorials; the answers are clear and to the point.
P.S.: Probably, in the near future, I’ll also make a short “making of,” but for now I’m too absorbed in the new idea I want to bring to life as soon as possible. I’ve sent the short film to a few animation festivals, just out of curiosity — to see if my little experiment will receive any feedback.
PAUL SELING 
Leave a comment