Varianta în limba română
Șamanismul: Cea mai veche formă de spiritualitate
Șamanismul este probabil cea mai veche formă de spiritualitate cunoscută omenirii. Este o tradiție care traversează continente și secoluri, întâlnindu-se în Siberia, Mongolia, Amazon, Africa, Coreea, Japonia sau Carpați. Spre deosebire de religiile organizate, șamanismul reprezintă un sistem de practici spirituale în care șamanul servește drept intermediar între lumea fizică și cea spirituală, intrând în stări extinse de conștiință prin dans, tobe, respirație, izolare, post sau plante sacre.
Rolul său este complex: vindecarea bolnavilor, transmiterea mesajelor din lumea spiritelor, ghidarea sufletelor morților și restabilirea echilibrului între om și natură. Această practică se bazează pe experiență directă și transformare interioară, mai mult decât pe dogmă sau ritual rigid.
Origine și etimologie
Cuvântul „șaman” provine din limba tungusă, šamán, și înseamnă „cel care știe” sau „cel inspirat”. Primele urme ale șamanismului apar încă din paleolitic, acum peste 30.000 de ani, sub forma măștilor, tobelor sau picturilor rupestre. Celebrele peșteri de la Lascaux, Altamira sau Chauvet conțin reprezentări ale oamenilor-animal, semn clar al transei și viziunilor șamanice.
Șamanismul s-a dezvoltat independent în diverse culturi, dar structurile fundamentale rămân similare: transe extatice, călătorii spirituale, spirite protectoare și vindecarea corpului și a sufletului.
Șamanismul în diferite culturi
Siberia și Asia Centrală: aici șamanii folosesc tobe din piele de ren, dans circular și simbolul Axului Lumii, un copac cosmic ce leagă cerul, pământul și lumea de jos. Călătoria lor spirituală traversează trei lumi: lumea de sus (spirite divine și strămoși), lumea de mijloc (lumea oamenilor) și lumea de jos (spirite ale morții și energii brute ale pământului).
Mongolia: tengerism se concentrează pe venerarea Cerului Veșnic (Tengri). Costume cu clopoței, pene și măști simbolizează spiritele totemice; chiar Chinggis Han era protejat de șamani.
America de Nord și Amazon: spirite animale, dansuri rituale, fumul sacru al salviei sau ayahuasca sunt folosite pentru vindecare și viziune. Spiritele plantelor sunt văzute ca profesori divini.
Coreea și Japonia: în Coreea, mudang practică dansuri extatice; în Japonia, șintoismul are rădăcini șamanice. Împărăteasa Himiko era o regină-șamană.
Africa: șamanii africani, vindecători sau grioti, invocă spiritele strămoșilor prin tobe și dans. Practici asemănătoare au evoluat în vodun sau santería în Caraibe.
Europa: înainte de creștinism, celții practică druidism, scandinavii se ocupă de seiðr, iar în Carpați tradițiile vracilor și descântătoarelor păstrează elemente șamanice.
Elemente comune ale șamanismului
În toate culturile, șamanismul include:
- Transe extatice pentru modificarea conștiinței
- Călătorii spirituale în lumi invizibile
- Animale totemice ca spirite protectoare
- Simbolismul tobei, care reprezintă universul și mijlocul călătoriei
- Vindecare și restabilirea armoniei dintre corp, suflet și natură
- Inițiere prin boală sau criză mistică care „alege” șamanul
Viziunea șamanică asupra lumii
Pentru șamani, totul este viu: pietre, râuri, vânt, animale, plante. Universul este o rețea interconectată de energii; boala sau nefericirea apar atunci când legătura dintre acestea se rupe. Ritualurile șamanice urmăresc restabilirea armoniei cosmice, atât la nivel individual, cât și colectiv.
Șamanismul modern
În secolul XX, interesul pentru șamanism a renăscut datorită cercetătorilor precum Mircea Eliade, Carlos Castaneda și Michael Harner. Astăzi există școli și cercuri de practică șamanică în întreaga lume, axate pe reconectarea cu natura, inconștientul și sinele profund.
Paralele și influențe
Șamanismul a influențat și alte tradiții:
- În hinduism, ideea de atman și unitatea cu natura reflectă experiențele șamanice.
- În creștinismul popular, descântecele, priveghiurile și sărbătorile solare păstrează elemente șamanice.
- Carl Jung considera șamanul o figură arhetipală: „vindecătorul rănit”.
Esența șamanismului
Pe scurt, șamanismul este arta de a trăi în echilibru cu lumea vizibilă și invizibilă. Este o cale a experienței directe, care trece prin natură, vise, suferință și iluminare, mai degrabă decât prin dogmă sau regulă strictă.
English Version
Shamanism: The Oldest Form of Spirituality
Shamanism is perhaps the oldest form of spirituality known to humanity. It is a tradition that spans continents and centuries, found in Siberia, Mongolia, the Amazon, Africa, Korea, Japan, and the Carpathians. Unlike organized religions, shamanism is a system of spiritual practices in which the shaman serves as an intermediary between the physical and spiritual worlds, entering altered states of consciousness through dance, drums, breathwork, isolation, fasting, or sacred plants.
The shaman’s role is multifaceted: healing the sick, transmitting messages from spirits, guiding the souls of the dead, and restoring balance between humans and nature. This practice emphasizes direct experience and inner transformation over dogma or rigid ritual.
Origins and Etymology
The word “shaman” comes from the Tungusic language, šamán, meaning “the one who knows” or “the inspired one.” The earliest traces of shamanism, including masks, drums, and cave paintings, date back over 30,000 years to the Paleolithic. Famous caves such as Lascaux, Altamira, and Chauvet contain depictions of human-animal figures, clear evidence of shamanic trance and vision practices.
Shamanism developed independently across cultures, yet its fundamental structures remain universal: ecstatic trances, spiritual journeys, protective spirits, and the healing of body and soul.
Shamanism Across Cultures
Siberia and Central Asia: Shamans use reindeer-skin drums, circular dances, and the symbol of the World Axis, a cosmic tree connecting heaven, earth, and the underworld. Their spiritual journey traverses three realms: the upper world (divine spirits and ancestors), the middle world (humans), and the lower world (spirits of death and raw earthly energies).
Mongolia: Tengerism focuses on the veneration of the Eternal Sky (Tengri). Costumes with bells, feathers, and masks symbolize totemic spirits; even Genghis Khan was considered protected by shamans.
North America and the Amazon: Animal spirits, ritual dances, sacred smoke, or ayahuasca are used for healing and visionary experiences. Plant spirits are regarded as divine teachers.
Korea and Japan: In Korea, mudang (female shamans) perform ecstatic dances; in Japan, Shinto traditions trace back to shamanic roots. Queen Himiko was a shamanic ruler.
Africa: African shamans, healers, or griots invoke ancestor spirits through drums and dance. Similar practices evolved into vodun or santería in the Caribbean.
Europe: Before Christianity, Celts practiced druidism, Scandinavians practiced seiðr, and in the Carpathians, the traditions of healers and “wolf men” retained shamanic elements.
Common Elements of Shamanism
Across cultures, shamanism includes:
- Ecstatic trances to alter consciousness
- Spiritual journeys to invisible worlds
- Totem animals as protective spirits
- Drums symbolizing the universe and the shaman’s journey
- Healing to restore harmony between body, soul, and nature
- Initiation through illness or mystical crisis that “chooses” the shaman
Shamanic Worldview
For shamans, everything is alive—stones, rivers, wind, animals, and plants. The universe is an interconnected web of energies; illness or misfortune arises when these energies are disrupted. Rituals aim to restore cosmic harmony, both individually and collectively.
Modern Shamanism
In the 20th century, interest in shamanism revived through the work of Mircea Eliade, Carlos Castaneda, and Michael Harner. Today, shamanic schools and circles exist worldwide, focused on reconnecting with nature, the unconscious, and the deep self.
Parallels and Influences
Shamanism has influenced other traditions:
- In Hinduism, the concept of atman and unity with nature reflects shamanic experiences.
- In folk Christianity, spells, vigils, and solar festivals preserve shamanic elements.
- Carl Jung viewed the shaman as an archetype: “the wounded healer.”
The Essence of Shamanism
In short, shamanism is the art of living in balance with the visible and invisible worlds. It is a path of direct experience, traversing nature, dreams, suffering, and enlightenment, rather than dogma or strict rules.
PAUL SELING 
Leave a comment