Versiunea în limba română
Sunt deja 4 luni de când am revenit la vegetarianism. Acum aproape 10 ani încheiam o perioadă de aproape 5 în care am mai experimentat cu genul ăsta de „regim”. Bineînțeles, este mai mult de atât, este o mentalitate și un stil de viață.
Obișnuiam să recunosc persoanele vegane sau vegetariene, atunci când eram și eu în aceea stare. Există o formă de energie și vitalitate specifică pe care o poți detecta cu ușurință. La baza regimului a stat, cel puțin la mine, compasiunea pentru animale dar și dorința de a experimenta cu „vibrația” energetică pe care ar fi putut-o aduce.
Cred cu tărie că veganismul ne extrage dintr-un ciclu al cruzimii în care suntem cu toții incluși fără știrea noastră. Faptul că „închidem ochii” la suferința animalelor sacrificate pentru hrană – asta pentru că abatoarele sunt departe de ochii noștri – crează, după părerea mea, o formă de… disonanță în mentalul nostru colectiv. Și mai cred că este extrem de greu să te poți sustrage acestei stări de lucruri. Deci da, nu acuz pe cei care mănâncă carne de această cruzime pentru că știu din proprie experiență cât e de dificilă evoluarea spre veganism. Când am renunțat prima dată, după cei 5 ani, la veganism, a fost din cauza unui hot-dog banal. După care mi-am mai permis încă un hamburger și tot așa am făcut compromis după compromis până când am uitat de ce …„ieșisem din sistem”.
Probabil că postul religios are și el rolul lui inițiatic, secret. Cel puțin așa gândeam mai demult. Sunt aproape convins că abținerea de la carne în aceste perioade scurte nu face altceva decât să ne pregătească pentru una de durată, care poate să vină odată cu îmbătrânirea și… „înțelepțirea”.
Nu îmi place să ader la mentalitatea veganismului mainstream pentru că mi se pare declamativă și aproape isterică uneori. Chestiunea asta ține de o formă de lucru cu sine în care orice influență exterioară, rigidă, poate fi dăunătoare. Nu poți crea empatie în cineva începând cu acuze și insistențe. Cu toate acestea, faptul că, datorită grupurilor vegane, avem acces la informații despre nutriția alternativă e un lucru extrem de bun, așa că despre vegani… „numai de bine”.
Mai cred că există și aici nivele de energie mentală mai înaltă la care ai acces an după an, pe măsură ce avansezi în acest post perpetuu. Mă bucur, de exemplu, de faptul că nu mai am fluctuații de tonus mental sau fizic acum că încerc din nou vegetarianismul. Sunt la același nivel de când mă trezesc până adorm.
Mai am de lucrat încă mult la alte toxine: junk food (chipsuri, înghețată etc.) sau, rareori, alcool. Încă nu am renunțat nici la lactate sau ouă pentru că sunt nesigur de natura suplimentelor pe care ar trebui s-o iau. Dar asta e, m-am obișnuit să lucrez cu pași mici și perseverența dă și aici, până la urmă, rezultate.
English version
It’s already been 4 months since I returned to vegetarianism. Almost 10 years ago I was ending a period of nearly 5 years during which I experimented with this kind of “diet.” Of course, it’s more than that, it’s a mindset and a lifestyle.
I used to recognize vegan or vegetarian people when I was in that state myself. There is a kind of specific energy and vitality that you can easily detect. At the root of the diet was, at least for me, compassion for animals but also the desire to experiment with the energetic “vibration” it might bring.
I strongly believe that veganism pulls us out of a cycle of cruelty in which we are all included without our knowledge. The fact that we “close our eyes” to the suffering of animals sacrificed for food – because slaughterhouses are far from our sight – creates, in my opinion, a form of… dissonance in our collective mind. And I also believe it’s extremely difficult to withdraw from this state of things. So yes, I don’t accuse those who eat meat of this cruelty because I know from my own experience how difficult it is to evolve toward veganism. The first time I gave up veganism, after those 5 years, it was because of a simple hot dog. Then I allowed myself another hamburger, and so on, making compromise after compromise until… I forgot why I had “left the system.”
Religious fasting probably has its own initiatory, secret role. At least that’s how I used to think. I am almost convinced that abstaining from meat during these short periods does nothing but prepare us for a longer one, which may come with aging and… “gaining wisdom.”
I don’t like to adhere to the mainstream vegan mentality because it sometimes feels declamatory and almost hysterical. This matter is about a form of working with oneself, where any rigid outside influence can be harmful. You can’t create empathy in someone starting with accusations and insistence. Still, the fact that thanks to vegan groups we now have access to information about alternative nutrition is extremely positive, so about vegans… “only good things.”
I also believe there are higher levels of mental energy you gain access to year after year, as you advance in this perpetual fasting. I enjoy, for example, the fact that I no longer experience fluctuations of mental or physical tone now that I’m trying vegetarianism again. I am at the same level from the moment I wake up until I fall asleep.
I still have a lot to work on with other toxins: junk food (chips, ice cream, etc.) or, more rarely, alcohol. I haven’t given up dairy or eggs either, because I am uncertain about the supplements I would need to take. But that’s fine, I’ve gotten used to working in small steps, and persistence brings results here too, in the end.
PAUL SELING 
Leave a comment