Varianta în limba română
Anii ’90 în Capitală au fost pentru mine extrem de întunecați. Cum frecventam împreună cu grupul de prieteni și fetele tot felul de cluburi, dădeam deseori nas în nas cu personaje dubioase.
O.D. și cu prietena ei L. obișnuiau să facă uneori autostopul prin București. Cum erau studente drăguțe, șic, bine îmbrăcate, aveau succes aproape de fiecare dată. O.D. mi-a povestit cum s-au băgat la un moment dat, din imprudența asta, în cea mai teribilă experiență.
Au intrat în mașina unor persoane de minoritate rromă care le-au răpit pentru 24 de ore. Duse cu forța în casa oamenilor, au trebuit să asiste la jocurile lor de noroc, în timp ce partenerele acestora încercau să le calmeze. Unul din domni i-a declarat lui O. că „nu dorește s-o violeze. Are ca scop să-i obțină chiar sufletul (!)”. O. spune că a doua zi au fost eliberate fără vreo zgârietură.
În ce mă privește, am trecut prin alte emoții. Într-o noapte am trecut cu Matizul meu, întorcându-mă din Club A, peste nu mai puțin de trei semafoare de culoare roșie. Am scăpat de fiecare dată înțelegându-mă cu polițiștii care mă opriseră. Eram complet iresponsabil, trebuie să recunosc.
Cea mai costisitoare zi a fost cea în care l-am luat pe C., prietenul meu cel mai bun, într-o excursie cu Audi-ul până la Barajul Vidraru. Îmi cumpărasem un dispozitiv anti-radar și-l montasem pe bord, dar am fost tras pe dreapta în 15 minute după aceea. În exact ziua aceea intrase în vigoare legea care le făcea interzise pentru folosire. Nu știam, așa că am încasat vreo 4.000.000 lei amendă.
Pe drumul spre Vidraru m-a mai oprit o patrulă. Luam încă o amendă pentru depășirea vitezei legale. Am simțit că o energie întunecată se lasă peste mintea mea, așa că, la întoarcere, am lăsat mașina în parcare. Pur și simplu simțeam că zeii nu sunt de partea mea în ziua aceea.
În cinci minute traversam pe culoarea roșie ca pieton. Am fost a treia oară oprit și-am mai încasat 2.500.000 lei amendă. A fost o zi fatidică ce m-a costat, din câte îmi aduc aminte, către 10.000.000 lei.
…
De-a lungul carierei mele de șofer vitezoman am tot luat amenzi pentru viteză. Conduceam agresiv, îmi plăcea să simt că împing mașinile la capacitatea lor maximă. Am renunțat să mă mai „înțeleg” cu polițiștii, plătind uneori trimestrial sume fabuloase. Mama m-a susținut întotdeauna cu o dojană, achitând taxele care se tot acumulau, lună după lună.
De când am renunțat la mașină am scăpat de un stres imens. Consider și azi că ar trebui să fim cu toții mai moderați în a le folosi. Mi-aș dori să văd mai mulți tineri pe trotinete, biciclete sau mergând pe jos. Până și Baia Mare, odinioară cu trafic aerisit și calm, suferă de blocaje insuportabile la orele de vârf. Cred, sper ca viitoarele generații să devină mai conștiente ecologic și să ne recucerim spațiile urbane ca pietoni și nu ca și conducători auto.
English version
The ’90s in the Capital were extremely dark for me. Since I used to go out with my group of friends and the girls to all sorts of clubs, I often ran into shady characters.
O.D. and her friend L. sometimes used to hitchhike through Bucharest. Since they were pretty, stylish, and well-dressed students, they almost always found a ride. O.D. told me how, at one point, this recklessness led them into the most terrible experience.
They got into the car of some Roma men who kidnapped them for 24 hours. Taken by force to their house, they had to watch them gambling while the men’s partners tried to calm them down. One of the men told O. that “he did not wish to rape her. His purpose was to take her very soul (!)”. O. says that the next day they were released without a single scratch.
As for me, I went through other kinds of emotions. One night, driving my Matiz back from Club A, I ran through no fewer than three red lights. I got away every time by coming to an “understanding” with the police officers who stopped me. I was completely irresponsible, I must admit.
The most costly day was when I took C., my best friend, on a trip with my Audi to the Vidraru Dam. I had bought an anti-radar device and mounted it on the dashboard, but I was pulled over just 15 minutes later. On that very day, a law had come into force that made them illegal to use. I didn’t know, so I got a fine of about 4,000,000 lei.
On the way to Vidraru, another patrol stopped me. I got another fine for speeding. I felt as if a dark energy had descended upon my mind, so on the way back, I left the car in the parking lot. I simply felt that the gods were not on my side that day.
Within five minutes I was crossing on red as a pedestrian. I was stopped for the third time and got another fine of 2,500,000 lei. It was a fateful day that cost me, as far as I remember, around 10,000,000 lei.
…
Throughout my career as a speed-loving driver I kept getting speeding tickets. I drove aggressively, I liked to feel that I was pushing cars to their maximum capacity. I gave up “understanding” with the police, sometimes paying fabulous amounts every quarter. My mother always supported me, with gentle scolding, paying the accumulating taxes month after month.
Since I gave up the car, I’ve escaped an immense source of stress. I still believe today that we should all be more moderate in using them. I would love to see more young people on scooters, bicycles, or simply walking. Even Baia Mare, once with light and calm traffic, now suffers from unbearable traffic jams during rush hours. I believe, I hope, that future generations will become more environmentally conscious and that we will reclaim our urban spaces as pedestrians rather than drivers.
PAUL SELING 
Leave a comment