PAUL SELING

Varianta în limba română

Vreau în postarea asta să detaliez puțin colaborarea mea cu Paula. Dacă la prima piesă (Promit) eram plini de entuziasm, energie și inspirație, la ultimele (Serile verii sau Aripi) sfârșeam complet secătuit; de absolut orice: speranță, optimism sau vlagă. Începusem să mă întreb dacă am cu adevărat ceva de spus în muzică. Nu mai găseam armonii suficient de bogate, echipamentul pe care-l aveam mi se părea insuficient. Bani pentru altceva nu mai aveam. Piratam tot mai multe softuri și plugin-uri, încercam fără succes să fac rost de mai multe CD-uri cu samples. În același timp în care mă vedeam în fața a tot mai multe opțiuni, mă găseam tot mai inabil și tot mai neputincios.

Până anul trecut n-am putut asculta piesele create în acea perioadă. Mi-a fost extrem de jenă de modul precar în care fuseseră produse, deși astăzi încerc să găsesc circumstanțe atenuante mie și tuturor celor care au fost implicați. Adevărul e că majoritatea erau în stadiul de schiță de idee sau doar research personal. Un drăcușor intern m-a pus, după fiecare concept pus pe note, să le arăt Paulei, care mi le cerea înspre „ajustare” și apoi promovare.

Eram în dubiu. Direcția mea era clar una înspre underground. Aș fi vrut să încep să fac french house, funky house, poate trance sau chiar techno. Nu îmi găseam încă vocea, stilul, personalitatea. Mă exersam însă. Mă imaginam în câțiva ani în Ibiza, punând muzică pentru public specializat. Visam la avioane, bagaje minimale, fane dedicate venind la hotel pentru autografe și nu numai. Dar colaborarea cu Paula mă împingea parcă exact în direcția opusă.

De fiecare dată când am terminat o orchestrație, am dat-o ei în prima audiție, descriindu-i un succint concept vizual și titlu care s-o reprezinte. Paula accepta provocarea și crea versurile. Poate am mai scris asta, rămâneam uimit de modul complex și ingenios în care erau puse cap la cap cuvintele ei misterioase. Descopeream la sora mea un talent nebănuit, pe care eu nu-l aveam. Cuvintele mele erau plate, terne, fără imaginație.

Piesa „Promit”

„Promit” are, după cum scriam în însemnarea precedentă, ca punct de pornire albumul Madonnei – „Ray of light”. Simțeam că aveam de spus ceva la acel „You see” cu care începe „Drowned World / Substitute for love”.

Nesiguranța mea de începător m-a făcut să mă imaginez în sala mică, din școala de muzică, alături de profesoara de pian, d-na T. De fapt, sincer să fiu, am încercat un inabil tur de forță demonstrativ. Iată-mă în altă lume, voiam eu să transmit, una a echipamentelor hi-tech, în care îmi puteam lua rămas bun de la lumea veche, conservatoare, a muzicii clasice, și puteam intra într-o nouă eră și, de ce nu, o nouă viață. Și cu ocazia asta, dădeam și o lecție tuturor celor care mă subestimaseră până atunci.

Există acolo o chitară electronică ce își trage originea din cea a lui ATB, din piesa „Until I come”. Îmi plăcea mult vocea care, aveam să aflu mai târziu, era un „sample” dintr-un film porno. Astăzi îmi reproșez că tonul din Korg a sunat mult prea rece, mult prea metalic, prea asemănător cu originalul lui ATB.

O altă influență e piesa Emiliei – „Big Big World”, de la care m-am inspirat cu partea ritmică și acel micro slap de bass. Bineînțeles, am folosit tonurile din Korg care nu au nimic de-a face cu un set acustic, bine înregistrat într-un studio, cântat de un toboșar cu experiență. Finalul trimite la un ambient a la Vangelis, prin care vizualizam o spirală ascendentă spre cer.

Deși plină de greșelile unui începător, piesa conține totuși un set de simboluri, citate culturale (pop și nu numai) și o structură gândită, asumată. Plus acea „modulare” în altă gamă de care am fost tare mândru c-o scosesem așa simplu și „elegant” la capăt.

Când am scris versurile, am avut – nu mai știu din ce motiv – și o casetă cu trupa „En Vogue” la dispoziție. Nu-mi amintesc clar dacă și cum piesele lor ne-au inspirat, dar parcă simt în „backing vocals” și acum ceva din modul lor de a armoniza.

Am înregistrat vocea în studioul d-lui Adrian Ordean, sfătuind-o pe Paula să păstreze și respirațiile între cuvinte, spre nemulțumirea inginerului care își abținea vizibil replica. Voiam și prin asta să facem nițică paradă de curajul nostru ( meu ) de a experimenta.

Cum nu aveam la dispoziție un mixer sau un sequencer software, a fost o provocare să mixez piesa. Am înregistrat layer după layer în Sound Forge, „lipindu-le” una peste alta pe parcurs. Asta a însemnat să estimez dinainte volumul parțial și final după fiecare „copy-paste”. Computerul, un Pentium II cu 64 Mega RAM, calcula încet. Mi-a luat probabil câteva ore bune din noapte să ajung la versiunea de pe album. Dacă e să mă gândesc la condițiile vremii, dotări tehnice (și lipsuri), plus lipsa de experiență, zic până la urmă că n-a fost așa groaznic rezultatul.

Eram cu O., prietena mea de atunci, când am auzit prima dată „Promit” la Radio 21, canal care se difuza în surdină în tramvaiul 5 (probabil). Eram mulțumit de faptul că „suna altfel” decât orice se auzea atunci. O. a părut nițel mirată și ceva mi-a spus că nu era prea mulțumită de ce se întâmpla, dar a tăcut complezent.

---

English version

I want to use this post to detail a bit my collaboration with Paula. If for the first song (Promit) we were full of enthusiasm, energy, and inspiration, for the last ones (Serile verii or Aripi), we ended up completely drained—of absolutely everything: hope, optimism, or vitality. I had started to wonder if I really had anything to say in music. I could no longer find harmonies rich enough, and the equipment I had seemed insufficient. I had no money for anything else. I was pirating more and more software and plugins, unsuccessfully trying to get more CDs with samples. At the same time, while I was facing more and more options, I found myself increasingly clumsy and powerless.

Until last year, I couldn’t listen to the songs created in that period. I was extremely embarrassed by the poor way they had been produced, although today I try to find mitigating circumstances for myself and for everyone who was involved. The truth is that most of them were in the idea sketch stage or just personal research. An inner little devil pushed me, after each concept was put into notes, to show them to Paula, who would ask for them for “adjustment” and then promotion.

I was torn. My direction was clearly towards the underground. I would have liked to start making French house, funky house, maybe trance or even techno. I still hadn’t found my voice, style, or personality. I was practicing, though. I imagined myself in a few years in Ibiza, playing music for a specialized audience. I dreamed of airplanes, minimal luggage, dedicated fans coming to the hotel for autographs and more. But the collaboration with Paula seemed to push me exactly in the opposite direction.

Every time I finished an orchestration, I gave it to her for the first listen, describing a brief visual concept and a title to represent her. Paula accepted the challenge and wrote the lyrics. Maybe I’ve said this before, but I was always amazed at the complex and ingenious way her mysterious words were put together. I discovered in my sister an unsuspected talent that I didn’t have. My words were flat, dull, without imagination.

The song “Promit”

Promit has, as I wrote in the previous entry, its starting point in Madonna’s album Ray of Light. I felt I had something to say at that “You see” with which Drowned World / Substitute for Love begins.

My beginner’s insecurity made me picture myself in the small music school classroom, alongside my piano teacher, Mrs. T. In fact, to be honest, I attempted a rather clumsy demonstrative tour de force. Here I am in another world, I wanted to convey—one of hi-tech equipment, where I could say goodbye to the old, conservative world of classical music, and enter a new era and, why not, a new life. And with this occasion, I was also giving a lesson to all those who had underestimated me until then.

There is an electronic guitar there, whose origin comes from ATB’s one in the song Until I Come. I really liked the voice which, I later found out, was a sample from a porn movie. Today I reproach myself that the Korg tone sounded far too cold, too metallic, too similar to ATB’s original.

Another influence is Emilia’s Big Big World, from which I took inspiration for the rhythmic part and that micro bass slap. Of course, I used Korg tones that had nothing to do with an acoustic set, well recorded in a studio, played by an experienced drummer. The ending points to a Vangelis-like ambient, through which I visualized an ascending spiral towards the sky.

Although full of beginner’s mistakes, the song still contains a set of symbols, cultural references (pop and otherwise), and a thought-out, deliberate structure. Plus that modulation to another key, which I was very proud to have pulled off so simply and “elegantly” at the end.

When I wrote the lyrics, I had—though I can’t remember why—a cassette by the group En Vogue at hand. I don’t clearly recall if or how their songs inspired us, but even now I feel there’s something in the backing vocals that reflects their way of harmonizing.

We recorded the lyrics in Mr. Adrian Ordean’s studio, and I advised Paula to keep even the breaths between words, to the visible displeasure of the engineer, who was holding back his reaction. Through this, we also wanted to make a small display of our ( my ) courage to experiment.

Since I didn’t have a mixer or software sequencer at my disposal, mixing the song was a challenge. I recorded layer after layer in Sound Forge, “pasting” them over each other as I went. This meant estimating in advance the partial and final volume after each copy-paste. The computer—a Pentium II with 64 MB of RAM—processed slowly. It probably took me several good hours during the night to reach the version on the album. Considering the conditions of the time, the technical setup (and shortcomings), plus my lack of experience, I can say in the end that the result wasn’t so terrible.

I was with O., my girlfriend at the time, when I first heard Promit on Radio 21, a channel that was playing softly in tram no. 5 (probably). I was satisfied with the fact that “it sounded different” from anything else at the time. O. seemed a bit surprised, and something told me she wasn’t too happy about what was happening, but she politely stayed silent.