Varianta în limba română
În anii dinainte de Revoluție se auzea deja tot mai des de tehnica de vârf care pătrundea prin contrabandă de „dincolo”. Nu degeaba s-a isterizat Ceaușescu în anii 80 cu acel faimos „Să se termine odată cu vidourile și cu parabelicele !”.
S., colegul meu de clasă, mi-a zis într-o zi că acum se pot schimba canalele TV din butoanele unei cutiuțe, de la distanță. L-am ironizat, făcând pe deșteptul, că așa ceva nu era posibil. Știam eu de la fizică prea bine. Nu mulți ani mai târziu am văzut și eu ce e aia o telecomandă.
Deja băieții din clasă povesteau de filme văzute pe VHS. Mi-am tot ros unghiile multă vreme, în speranța c-o să prind și eu un film cu Bruce Lee. N-a trecut mult și minunea s-a întâmplat.
Unchiul V., marinar de profesie, avea acces la toate minunățiile astea, în îndelungatele lui curse pe oceanele lumii. La el am ascultat prima dată Santana, de exemplu. N-am înțeles atunci cum putea să-i placă trupa asta care mie-mi suna dezlânat și imprecis. Câțiva ani mai târziu am început și eu să apreciez oarecum genul ăsta de rock. Dar abia în ultima vreme am pus urechea, pe Spotify, la ce însemna în anii 1970 Santana. Astăzi pot să zic că sunt un mare admirator.
Revenind la video-playere, V. avea bineînțeles unul, alături de un vraf de casete cu tot soiul de filme. Când venea cu familia în vizită la Baia Mare aveam în sfârșit ocazia să vedem și noi ce se produce „dincolo”. Cu vocea inconfundabilei Irina Margareta Nistor pe post de subtitrare am putut urmări „Făclii în furtună” (un film cu Patrick Swayze despre războiul american de secesiune), „Pasărea spin” (cu Richard Chamberlain) și încă ceva filme de acțiune din care îmi amintesc doar de „Action Jackson”, care m-a impresionat oarecum. Cum V. stătea doar câteva zile în oraș, făceam adevărate maratoane care durau 5-6 ore. Încă am în memoria olfactivă mirosul inconfundabil al angrenajelor aparatului sau al casetelor și, bineînțeles, în cea auditivă zgomotele lui. Ca să nu mai vorbesc de modul în care, după atâta uzură, coloana sonoră era ușor modulată. Combinând sunetul ăsta cu imaginea low-resolution obții astăzi un excelent punct de plecare pentru o piesă în stil synthwave.
Revenind la Bruce Lee, în sfârșit am văzut și eu un film grozav: „Enter The Dragon”. Mai am încă în minte fabuloasa scenă din camera oglinzilor. Am rămas șocat de scenele de luptă, mai ales de modul în care crudul său oponent rupea coloana vertebrală a unui combatant, trântindu-și-l de genunchi.
Grozav film, mi-am zis. Luni dimineață, la discuția din pauză, de pe hol, m-am apropiat de băieți și le-am spus ce văzusem în weekend. Băieții au răspuns într-o doară, plictisiți. Unii îl văzuseră deja, alții poate nu, dar oricum „era vechi filmul”.
Când m-am apucat de produs muzică apropiată de genul synthwave m-am amuzat nițel rememorând în ea câte ceva din informația care zăcea latent pe „hard-diskul” meu intern. Cred că, în timpul procesului destul de îndelungat de „revizitare” a acestor amintiri, am reușit să impregnez cu câte ceva fiecare din piesele produse. M-am mirat și să aflu că și producătorii de muzică ce crescuseră în anii ’80 în Occident au avut același tip de atașament față de tehnica/universul VHS (și nu numai). Cumva am găsit acolo un teren comun și un punct de intersecție între civilizația vestică și cea est-europeană. Când e vorba de nostalgie se pare că cu toții suntem… „vulnerabili”.
English version
In the years before the Revolution, you could already hear more and more about cutting-edge technology that slipped in through smuggling from “over there.” It was no wonder Ceaușescu became hysterical in the 1980s with that famous line: “Let’s put an end once and for all to the videos and satellite dishes!”
S., my classmate, told me one day that now you could change TV channels from the buttons of a little box, from a distance. I mocked him, acting smart, saying such a thing wasn’t possible. I knew too much physics for that. Not many years later, I saw for myself what a remote control was.
By then, the boys in class were already talking about movies they had seen on VHS. I chewed my nails for a long time, hoping I’d also get to watch a Bruce Lee movie. It didn’t take long before the miracle happened.
My uncle V., a sailor by profession, had access to all these wonders during his long voyages across the world’s oceans. It was at his place that I first listened to Santana, for example. I didn’t understand at the time how he could like that band, which to me sounded loose and imprecise. A few years later, I began to somewhat appreciate this kind of rock. But only recently have I really listened, on Spotify, to what Santana meant in the 1970s. Today, I can say I am a big admirer.
Back to video players — V. of course had one, along with a pile of tapes with all kinds of films. When he came with his family to visit Baia Mare, I finally had the chance to see what was being produced “over there.” With the unmistakable voice of Irina Margareta Nistor serving as the “subtitles,” I got to watch North and South (a film with Patrick Swayze about the American Civil War), The Thorn Birds (with Richard Chamberlain), and some other action movies, of which I only remember Action Jackson, which impressed me somewhat. Since V. stayed only a few days in town, we would have real marathons that lasted 5–6 hours. I still have in my scent memory the unmistakable smell of the device’s gears or the tapes themselves, and, of course, in my auditory memory, its noises. Not to mention the way the soundtrack, after so much wear, became slightly modulated. Combine that sound with a low-resolution image and today you have an excellent starting point for a synthwave track.
Coming back to Bruce Lee — I finally saw a great movie: Enter The Dragon. I still remember the fabulous mirror room scene. I was shocked by the fight scenes, especially the way his cruel opponent broke a combatant’s spine by slamming him over his knee.
“Great movie,” I told myself. Monday morning, during the hallway break, I went up to the boys and told them what I’d seen over the weekend. They answered offhandedly, bored. Some had already seen it, others maybe not, but in any case, “the movie was old” already.
When I started producing music close to the synthwave genre, I amused myself by recalling in it some of the information lying dormant on my internal “hard drive.” I believe that during the rather long process of “revisiting” these memories, I managed to infuse each of the tracks I produced with a bit of it. I was also surprised to find that music producers who had grown up in the ’80s in the West had the same kind of attachment to VHS technology and universe (and not only that). Somehow I found there a common ground and a point of intersection between Western and Eastern European civilization. When it comes to nostalgia, it seems we are all… “vulnerable.”
PAUL SELING 
Leave a comment