PAUL SELING

Versiunea în limba română

Undeva la mijloc de ani 2000 am pus, probabil browsând pe net, mâna pe o traducere în engleză a cărții „Dao De Jing” (un pdf gratuit). Eram într-o perioadă extrem de dificilă – mergeam săptămânal de 2-3 ori la fabrica lui tata din Sighet. Problemele mă copleșeau și simțeam că nu mai am resurse să continui. Mi-era extrem de greu.

Am citit cu aviditate câteva din cele 81 de versete ale cărții și din acel moment asta a devenit refugiul meu în perioadele de criză majoră. Este ceva acolo, amestecul de poezie și filosofie orientală care te face să te detașezi complet de orice formă de atașament. Măcar pentru moment.

Mi-a plăcut mult conceptul „Dao”, acea energie fără formă, care nu poate fi identificată sau denumită prin nicio reprezentare omenească. Cumva, intuiam deja că există o asemenea „curgere” a energiei vitale a lumii, o energie care, în același timp în care nu „ține partea nimănui”, conține totuși tot ceea ce există.

Să te împotrivești lui „Dao” este o cale sigură spre moarte, distrugere, neființă. Să curgi – pe cât este posibil – prin curentul (sau curentele) ei (sau lui) este singura modalitate de a supraviețui. Și, de ce nu, a trăi elegant.

În anii următori am mai meditat la asta. Era oare „Dao De Jing” o carte abil scrisă de puterea politică chineză, mână în mână cu clerul, așa cum poate a fost scrisă Biblia? Era doar o încercare de a „conține” sufletele pribege de vicisitudinile vieții într-un sistem filosofic creat din poezie și metafore, doar pentru a-i putea controla mai departe? Parcă nu-mi venea să cred. Și mi-am spus că, dacă totuși e așa, modul în care a fost concepută e atât de frumos, de simplu, de clar, încât acea „putere” merită toată admirația.

Auzisem vag de „Dao” încă din tinerețe, când îmi cumpărasem niște bile metalice pentru meditație. Erau tare la modă la început de ani ’90, le găseai prin toate magazinele din cartier aproape. Bineînțeles, le-am învârtit de 2-3 ori în palmă și le-am abandonat. Eram prea mic, poate, ca să înțeleg ideea de „meditație”. Dar simbolul Yin-Yang mi s-a întipărit în minte pentru mulți ani după aceea. M-am tot întrebat dacă reprezentarea lumii poate fi redusă la ceva atât de simplu, și încă nu am un răspuns la asta. Oricum, ideea că în orice parte negativă există o urmă de pozitiv, și viceversa, mi se pare în continuare interesantă.

Mai târziu am disociat simbolul de daoism, gândindu-mă că, pur și simplu, „Calea” nu are formă și deci nu poate fi văzută și cu atât mai mult reprezentată grafic. În plus, m-am gândit că el aparține mai degrabă simbolisticii budiste decât daoismului. Dar acum citesc pe Google că nu e așa și că, de fapt, simbolul îi aparține totuși. Deci iată o temă de gândire pentru viitor.

Revenind la carte, o mai citesc încă și astăzi și o fac cadou de fiecare dată când găsesc oameni pe care îi cred capabili s-o aprecieze. Sper să nu se epuizeze stocurile prea curând, lol.

---

English version :

Somewhere in the mid-2000s, probably while browsing the internet, I got my hands on an English translation of the “Dao De Jing” (a free PDF). I was going through an extremely difficult time – I used to go two or three times a week to my father’s factory in Sighet. The problems were overwhelming me, and I felt I no longer had the resources to go on. It was extremely hard for me.

I eagerly read a few of the book’s 81 verses, and from that moment on, it became my refuge in times of major crisis. There is something there, a mix of poetry and Eastern philosophy that makes you completely detach from any form of attachment — at least for the moment.

I really liked the concept of “Dao” — that formless energy that cannot be identified or named through any human representation. Somehow, I already sensed that there was such a “flow” of the world’s vital energy, an energy that, while “taking no one’s side,” still contains everything that exists.

To go against “Dao” is a sure path toward death, destruction, and nonexistence. To flow — as much as possible — along its current (or currents) is the only way to survive. And, why not, to live elegantly.

In the following years, I thought about this more. Was “Dao De Jing” a book cleverly written by Chinese political power, hand in hand with the clergy, in the same way the Bible might have been written? Was it merely an attempt to “contain” the souls wandering through life’s hardships within a philosophical system built from poetry and metaphors, just to be able to control them further? I almost didn’t want to believe it. And I told myself that if it was indeed so, the way it was conceived was so beautiful, so simple, so clear, that such “power” would deserve full admiration.

I had vaguely heard of “Dao” since my young years, when I had bought some metal balls for meditation. They were all the rage in the early ’90s, and you could find them in almost every neighborhood store. Of course, I spun them two or three times in my palm and then abandoned them. I was probably too young to understand the idea of “meditation.” But the Yin-Yang symbol stayed imprinted in my mind for many years afterward. I kept wondering whether the representation of the world could be reduced to something so simple, and I still don’t have an answer to that. In any case, the idea that in every negative there is a trace of positive, and vice versa, still seems interesting to me.

Later, I dissociated the symbol from Daoism, thinking that, simply put, the “Way” has no form and therefore cannot be seen — much less graphically represented. Furthermore, I thought it belonged more to Buddhist symbolism than to Daoism. But now I read on Google that this is not the case and that, in fact, the symbol does belong to it. So here is a topic for future reflection.

Coming back to the book, I still read it today, and I give it as a gift whenever I find people whom I believe capable of appreciating it. I hope the stock doesn’t run out anytime soon, lol.