PAUL SELING

Varianta în limba română

Am terminat de 5 minute releveul la fațada clădirii familiei U. Doamna U.D. m-a rugat să propun o schiță pentru renovarea (sau refațadizarea) casei lor de pe Str. Șincai 8. Mă bucur de oportunitate, mai ales că poate deveni o lucrare de referință pentru un posibil portofoliu în proiectare. Si e și taman în centru, deci foarte vizibilă.

Mă îndepărtez de casă, cu spatele, lăsând Hotel Minerul în dreapta, ca să fac niște fotografii. Deodată, din scara blocului „Adam” (bloc în stil modernist, construit probabil în perioada interbelică), aud un „Pssst, psst!”

Mă uit, curios să aflu cine poate fi atât de „insolent”. Un tip, rezemat cu spatele de perete, retras în penumbră, mă privește lung.

– Cum te cheamă?! mă întreabă el direct.

– …Paul… răspund cu neîncredere, șovăind.

– Cât de mare o ai? continuă tipul, fără ezitare.

Tac, bâlbâindu-mă apoi, cu o scuză că nu pot răspunde la o asemenea întrebare.

– Hai că nu-i așa mare! îmi replică scurt bărbatul.

Tipul mă invită direct la un sex oral în scara blocului. „Haide că se termină rapid, promit”, spune el cu siguranță de sine.

Am mulțumit de invitație, amuzat. Între timp terminasem de făcut pozele, așa că m-am retras încet către casă, gândindu-mă la curajul de care e nevoie ca să faci o asemenea propunere. Sincer să fiu, l-am admirat pe moment pentru nerv și îndrăzneală.

După câteva zile am predat o schiță 3D minimalistă, cu un concept pentru refațadizare. Îl randasem sumar, în Cinema 4D, dar imaginea ilustra suficient ideea mea. Ce-i drept, maniera în care lucrasem era inspirată oarecum din stilul firmei băimărene „9 Opțiune”. Fațada urma să fie finisată cu plăci din material compozit, ușor rugoase (poate bej deschis sau gri, urma să hotărăsc împreună cu clientul). Golurile – ferestrele – erau tăiate „curat” în această fațadă, care ar fi fost la rândul ei segmentată fin prin niște rosturi de separare. La baza ferestrelor, în exterior, poate o protecție din fier forjat – din nou, de negociat cu clientul și cu executantul.

Eram mulțumit, dacă începea construcția aș fi putut cu ușurință controla detaliile, care acum erau doar la nivel de „schiță de schiță”. Din motive necunoscute mie, d-na U.D. a avut nevoie de o a doua propunere. Cum n-am înțeles exact de ce, am lucrat cu mai puțin entuziasm, recomandând ca proiectul să fie finalizat de altcineva.

Ca și efect secundar, am fost invitat la „9 Opțiune” pentru un interviu. D-na M. m-a primit cu căldura specifică și am avut o discuție amicală. Dar, ce să vezi, ca efect al recentului episod psihotic prin care treceam, m-am îndopat cu antipsihotic (Risperidonă).

Iată-mă în fața unui computer, la sediul firmei, într-un fel de test. Am de lucrat la un sediu al Romsilva (sau poate altă instituție care se ocupă de administrarea pădurilor, am uitat). Cum se întâmplă când sunt sub medicație, n-am inspirație, creierul e complet în ceață. Frec mausul o oră, în tăcere, dându-mi seama că nu am nicio șansă să încep măcar proiectul, d-apoi să vin cu ceva original sau să-l duc la un capăt.

Îmi cer scuze de la d-na M. și mă retrag din nou, spre casă, deziluzionat. După câteva zile – sau poate 2-3 săptămâni – renunț iar la medicație, cum făceam de obicei în acea perioadă.

După o vreme, refațadizarea clădirii de pe Șincai 8 s-a dus la bun sfârșit, dar nu știu sub bagheta cui. Mi se pare extrem de nereușit rezultatul final și, parafrazându-l pe bunul meu străbunic, aș lipi de fațadă o tăbliță inscripționată cu textul:

„– Clădirea asta n-am proiectat-o eu!” *

* Remarca asta a făcut-o bătrânul după o zi de muncă la strâns fânul. Nepoții lui, adică unchii și mătușile mele, au lucrat nițel cam neglijent, ridicând o căpiță scămoșată și asimetrică. Străbunicul le-a spus că simte nevoia să agațe de ea un carton pe care să lase scris: „Căpița asta n-am făcut-o eu!”

---

English version :

I finished the elevation survey for the façade of the U. family building just five minutes ago. Mrs. U.D. asked me to propose a sketch for the renovation (or re-façading) of their house on Șincai Street no. 8. I’m glad for the opportunity, especially since it could become a reference project for a potential design portfolio. Also, it’s right in the city center, therefore highly visible.

I back away from the house, leaving Hotel Minerul on my right, to take some photos. Suddenly, from the stairwell of the “Adam” building (a modernist block probably built in the interwar period), I hear a “Pssst, psst!”

I look over, curious to see who could be so insolent. A guy, leaning against the wall, hidden in the shadows, stares at me intensely.

– What’s your name?! he asks directly.

– …Paul… I reply, uncertain, hesitating.

– How big is it? the guy continues, without hesitation.

I stay silent, then mumble an excuse, saying I can’t answer such a question.

– Come on, it’s not that big! the man retorts bluntly.

The guy directly invites me to oral sex in the stairwell. “Come on, it’ll be over quickly, I promise,” he says with complete confidence.

I thanked him for the offer, amused. Meanwhile, I had finished taking the pictures, so I slowly walked back home, thinking about the kind of courage it takes to make such a proposition. To be honest, I admired him in the moment for his nerve and boldness.

A few days later I submitted a minimalist 3D sketch, a concept for re-façading. I had rendered it roughly in Cinema 4D, but the image illustrated my idea well enough. Truth be told, the approach I used was somewhat inspired by the style of the local firm “9 Opțiune” from Baia Mare. The façade was to be finished with slightly rough composite panels (maybe light beige or gray—we were to decide together with the client). The window openings were “cleanly” cut into this façade, which would also be subtly segmented with separation joints. At the base of the windows, on the outside, maybe some wrought iron protection—again, to be negotiated with the client and the contractor.

I was satisfied; if construction had started, I could have easily controlled the details, which were at this point only at the “sketch of a sketch” stage. For reasons unknown to me, Mrs. U.D. requested a second proposal. Since I didn’t understand exactly why, I worked with less enthusiasm and recommended that someone else finish the project.

As a side effect, I was invited to an interview at “9 Opțiune.” Mrs. M. greeted me warmly, and we had a friendly conversation. But, as it happened, I was going through a recent psychotic episode, so I had stuffed myself with antipsychotics (Risperidone).

There I was, sitting in front of a computer at the company headquarters, being tested. I had to work on the design for a Romsilva office (or maybe some other forestry institution—I forgot). As often happens when I’m medicated, I had no inspiration, my brain was in a total fog. I fiddled with the mouse for an hour, in silence, realizing I had no chance of even starting the project, let alone coming up with something original or seeing it through.

I apologized to Mrs. M. and withdrew once again, heading home, disheartened. A few days later—or maybe 2–3 weeks—I gave up the medication, as I usually did during that period.

Eventually, the re-façading of the building on Șincai 8 was completed, but I don’t know under whose direction. I find the final result extremely poorly done and, paraphrasing my dear great-grandfather, I would stick a plaque on the façade with the text:

“– I didn’t design this building!” *

*This remark was made by the old man after a day of working in the hayfield. His grandchildren — that is, my uncles and aunts — had worked a bit carelessly, building a shaggy and asymmetrical haystack. My great-grandfather told them he felt the need to hang a cardboard sign on it that said: “I didn’t make this haystack!”