PAUL SELING

Varianta in limba romana

1987, poate

De ceva vreme, de când am pus mâna pe o carte de “magie”, m-am hotărât să devin scamator. E o carte groasă de două degete, plină de trucuri, explicate în detaliu. Mi-a picat la fix, aveam nevoie de un hobby care să uimească, să provoace și să mă facă în viitor chiar celebru.

Mă tot gândesc dacă aș putea îndura viața de la circ, veșnic pe drumuri, veșnic împachetând și despachetând.

În fiecare an, când vine circul, tremur de anticipare. O dată, mai demult, s-a adunat acolo jumătate de cartier și copiii au pus mâna cu toții la montatul cortului. Încă-l mai aud pe domnul care ne striga de sus, cu voce fermă, comenzile. Trăgeam împreună de funiile radiale care înălțau prelata până am izbucnit în urale la final. Construcția a fost gata în nici 20 de minute!

Am și fost de vreo două ori să văd elefanții, tigrul, leul sau alte animale exotice. Când am mai crescut, m-a năpădit mila pentru oamenii ăștia care în copilărie mi se păreau adevărați eroi. Cortul pe care-l percepeam înainte ca având dimensiuni gigantice mi s-a părut dintr-o dată sărăcăcios și trist.

Revenind la pasiunea mea pentru magie, învățasem câteva trucuri deja, dar n-aveam încă un public. Paula a asistat la câteva demonstrații doar ca să dea din cap plictisită. Mă știa prea bine, n-aveam cum s-o păcălesc…

În sfârșit, verii mei D. și C. ne-au făcut o vizită. În timp ce adulții stau la povești în bucătărie, îi chem în cameră să le demonstrez. Îi rog să se așeze pe canapea, la distanța cuvenită. Verii se foiesc plictisiți. Le promit o experiență fabuloasă.

Trucul a fost următorul: pe masă stă un borcan de sticlă gol. În spatele mesei, ascuns publicului, un sertar deschis, conținând un alt borcan. Am “palmată” într-o mână o monedă, iar cu cealaltă țin la vedere o altă monedă. Fac în aer un gest elegant, circular, și mă prefac că las să cadă moneda vizibilă în borcanul de pe masă, “palmand-o” de fapt. În același moment o las pe cea ascunsă să cadă cu zgomot în borcanul din sertar. Sincronie perfectă.

Ridic borcanul vizibil și îl întorc cu gura în jos. Nicio monedă.

Publicul, verii D. și C., plescăie plictisiți. C. pufnește nițel iritat, nimeni n-a înțeles nimic.

De a doua zi mă las de scamatorii.

---

English version:

1987, maybe

For some time now, ever since I got my hands on a book about “magic,” I’ve decided to become a magician. It’s a thick book, about two fingers wide, full of tricks explained in detail. It came at the perfect time — I needed a hobby that could amaze, challenge, and maybe even make me famous one day.

I keep wondering if I could endure circus life — always on the road, always packing and unpacking.

Every year, when the circus comes to town, I tremble with anticipation. Once, a long time ago, half the neighborhood gathered there, and all the kids helped set up the tent. I can still hear the man shouting down orders from above with a firm voice. We all pulled on the radial ropes to raise the canvas, and finally erupted in cheers when it was done. The whole structure was up in less than 20 minutes!

I also went a couple of times to see the elephants, the tiger, the lion, or other exotic animals. As I grew older, I started to feel pity for these people who once seemed like true heroes to me as a child. The tent, which I used to perceive as enormous, suddenly looked shabby and sad.

Back to my passion for magic — I had already learned a few tricks, but I didn’t have an audience yet. Paula witnessed a few demonstrations, but only nodded with boredom. She knew me too well — there was no way I could fool her…

Finally, my cousins D. and C. came to visit. While the adults were chatting in the kitchen, I called them into the room for a demonstration. I asked them to sit on the couch, at the proper distance. The cousins squirmed, visibly bored. I promised them a fabulous experience.

Here was the trick: on the table sat an empty glass jar. Behind the table, hidden from view, an open drawer with another jar inside. I had a coin palmed in one hand and held another coin visibly in the other. I made an elegant, circular motion in the air and pretended to drop the visible coin into the jar on the table — actually palming it. At the same time, I let the hidden coin fall noisily into the jar in the drawer. Perfect timing.

I lifted the visible jar and turned it upside down. No coin.

The audience — cousins D. and C. — smacked their lips, unimpressed. C. scoffed, slightly annoyed. No one understood anything.

The next day, I gave up on magic tricks.