PAUL SELING

Varianta în limba română

Am ascultat zilele trecute din nou albumul “Homework” al trupei franceze Daft Punk. Cred că e pentru prima dată când realizez totuși ce bine sună și cât de minuțios s-a lucrat la el.

Am pus mâinile pe casetă (originală) atunci când a apărut, în București. L-am ascultat și la “boombox”, și la căști. Cred că văzusem inițial clipul la “Around the World”, pe MTV, clip ce mi-a atras atenția. Era clar ceva special acolo, dar n-am știut să-l descifrez. Evident, mi-au plăcut jocurile de lumină din fundal, care trimiteau și spre era disco, și spre un soi de proto-display digital sau analogic, scalat la mari dimensiuni.

Băi, sincer să fiu, mi-a plăcut și nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut pentru că nu am găsit nicio structură narativ-epică în niciuna din piese. Parcă băieții nu știau exact ce vor să spună. Sau poate, nu voiau să transmită ceva prin acest tip de canal de informație.

Am simpatizat cu ei pentru energia aproape paroxistică cu care manipulau sunetul. Părea că au “transpirat” îngrozitor în timpul producției, lol. Ai fi zis că atinseseră acel “ceiling” peste care nu se mai putea “urca”; fie că e vorba de un “tavan” tehnologic sau doar de barierele unui gen muzical anume, în limitele căruia aveau nevoie să se mențină.

Am pus de-o parte albumul și nu l-am mai ascultat. M-am uitat totuși cu atenție la grafica albumului. Coperta îmi amintea de una din acele haine din material sintetic pe care mulți tineri români o purtau la mijloc de ani ’90 prin Baia Mare. Dar logo-ul părea a fi lucrarea unei bunici grijulii, care-l cususe pe spatele jachetei cu multă minuțiozitate și atenție.

La interior, găsim acel mix de referințe culturale de care eu, personal, nu prea aveam mare habar. M-am uitat la chipul copilașului din poză, care îmi pare nițel familiar. În mod clar, culorile vii, calitatea și varietatea “recuzitei” sugerau faptul că acel puștan ducea o viață colorată, îndestulată. Pe de altă parte, trebuia și el să învețe și să-și facă temele, la o școală normală, nu?

Și da, m-am gândit la lumea francezilor, care conținea la ora aia o sumedenie de influențe culturale din toată lumea, și probabil cele mai puternice veneau din Statele Unite. I-am și compătimit pentru imposibilitatea de a se demarca de acestea. Până la urmă, îi știam deja din vizita din ’96. Aveau și ei în public partea lor de “cool hunters” și snobi.

Pe de altă parte, i-am invidiat pentru ușurința cu care puteau, folosind aceste influențe, să acceadă și să se promoveze în rețeaua internațională a entertainmentului. Noi, românii, aveam mult de muncit și de învățat ca să-i putem nu doar ajunge din urmă, ci și “concura”.

Ca o mențiune secundară, mi-a plăcut totuși piesa “Fresh” pentru sound și atmosferă.

Cu ceva ani în urmă, am citit în sfârșit pe net că în “Homework” folosiseră o sumedenie de samples din piese celebre ale anilor ’70–’80. Normal, te gândești la munca celor doi în a deturna, atât din punct de vedere tehnic, cât și dintr-unul simbolic, sensul originalelor și a le face să “funcționeze” în noul context. Din păcate, neavând o cultură sau un istoric comun cu occidentalii, și în special cu francezii, n-am știut să fac reverse engineering până la a putea analiza întreaga structură simbolică a conceptului “Homework”. Așa că am renunțat la a mai asculta Daft Punk on purpose.

Tot în ultimii ani am reușit să văd pe net cum arată cei doi, și am fost amuzat de carisma lor. Thomas Bangalter cel tânăr mi s-a părut că aduce bine de tot cu un personaj de anime.

Am mai găsit la un moment dat pe YouTube niște coveruri la “Homework”, făcute de trupa Pomplamoose, care mi-au plăcut tare mult. O abordare mai relaxată, poate chiar ironică și autoironică. Adevărați hipsteri ai muzicii acustic-electronice.

______________________________________________________________________________________

English version

A few days ago, I listened again to “Homework”, the album by the French band Daft Punk. I think it’s the first time I truly realize how good it sounds and how meticulously it was crafted.

I got my hands on the (original) cassette when it was released, in Bucharest. I listened to it on a boombox and with headphones. I think I had first seen the “Around the World” video on MTV — a video that immediately caught my attention. It was clearly something special, but I didn’t know how to decipher it. Obviously, I liked the background light effects, which hinted both at the disco era and at a sort of proto-digital or analog display, scaled up to massive dimensions.

Honestly, I both liked it and didn’t like it. I didn’t like it because I couldn’t find any narrative or epic structure in any of the tracks. It felt like the guys didn’t really know what they wanted to say. Or maybe they simply didn’t want to communicate anything through this type of information channel.

I sympathized with them for the almost frenzied energy with which they manipulated sound. It seemed like they had “sweated” terribly during production, lol. You’d say they had reached a kind of “ceiling” beyond which there was no way up — whether it was a technological ceiling or just the boundaries of a specific musical genre they felt the need to remain within.

I set the album aside and didn’t listen to it again. Still, I carefully examined the album artwork. The cover reminded me of one of those synthetic jackets that many young Romanians wore around the mid-90s in Baia Mare. But the logo looked like the work of a caring grandmother, embroidered onto the back of the jacket with great patience and precision.

Inside, we find that mix of cultural references that, personally, I didn’t really know much about. I looked at the face of the little boy in the photo — he seemed vaguely familiar. Clearly, the vivid colors, the quality, and variety of the props suggested that the kid lived a vibrant, abundant life. On the other hand, he still had to study and do his homework at a regular school, right?

And yes, I thought about the French world at that time, which included a multitude of cultural influences from all over the globe — and probably the strongest came from the United States. I even pitied them for not being able to break free from those. After all, I had already seen them during my visit in ’96. They too had their share of “cool hunters” and snobs in the audience.

On the other hand, I envied them for how easily they could — using those influences — access and promote themselves within the global entertainment network. We, as Romanians, still had a lot to work and learn before we could not only catch up but also “compete.”

As a side note, I did enjoy the track “Fresh” for its sound and atmosphere.

Some years ago, I finally read online that “Homework” used a ton of samples from famous tracks from the ’70s and ’80s. Naturally, you think about the effort of the two in subverting — both technically and symbolically — the original meanings and making them “work” in the new context. Unfortunately, not sharing a common culture or history with Westerners, especially with the French, I couldn’t do the reverse engineering necessary to analyze the symbolic structure behind the “Homework” concept. So I gave up on purposefully listening to Daft Punk.

Also in recent years, I finally saw online what the two looked like, and I was amused by their charisma. Young Thomas Bangalter really reminded me of an anime character.

At some point, I also found some Homework covers on YouTube, done by the band Pomplamoose, which I really liked. A more relaxed approach — maybe even ironic and self-ironic. True hipsters of acoustic-electronic music.