Varianta în limba română
Vara lui 2001
Paderborn
În fiecare zi a săptămânii mă întorc după programul de lucru, și după sesiunea de înot la piscină, la pensiunea care mă găzduiește. În acest sat, după ora 16 nu mai vezi țipenie de om pe stradă. Pur și simplu nu e nimic de făcut acolo. Îmi petrec fiecare după-amiază chinuindu-mă să dorm, ca să îmi treacă timpul mai repede.
Vinerea însă e cea mai frumoasă zi. Iau trenul până în Paderborn, oras universitar din apropiere, unde noul meu prieten R., originar tot din Baia Mare, își face studiile. R. e integrat într-un program special pentru studenți est-europeni, și în grupul lui mai găsești polonezi, cehi, ș.a.m.d.
Facem nițel shopping prin Mall. Îmi bag nasul în cât mai multe magazine, ca să îmi dau seama ce trenduri vin sezonul ăsta în Germania. R. nu pare prea interesat de subiect, dar mă însoțește totuși, de fiecare dată, extrem de plictisit.
Seara ieșim cu colegii lui la bere. Sunt oameni plăcuți, veseli. Prietenul lui cel mai bun e neamț, un tip extrem de jovial, cu un umor pe care l-ai asocia mai degrabă cu Baia Mare decât cu Paderborn. Îmi spun că aici tinerii sunt la fel ca noi, românii, și că doar odată cu înaintarea în vârstă și integrarea în mecanismele de funcționare a rețelisticii sociale germane devin acei tipici „teutoni” de care vorbește tot mapamondul.
Aflu, de exemplu, că aici doar vârstnicii conduc mașini scumpe. E de prost gust ca un tânăr să-și ia un BMW sau un Mercedes, astea sunt fie jucării, fie simboluri de statut rezervate celor în etate. Tineretul circulă în Opel Corsa sau Volkswagen Polo. Până și un Golf IV ar părea un exces, zic ei.
Berlin
Bineînțeles, trebuia să mergem să văd și eu Berlinul. Ne-am urcat în Corsa și R. a apăsat pedala de accelerație până la capăt, făcând mașina să troncănească din încheieturi, până ne-am oprit în centrul orașului.
Îl târăsc pe R. în Tresor, de care am dat aproape la întâmplare. E deja seară și DJ-ii au început o sesiune de techno extrem de agresiv, twisted și elegant. Artă, artă, îmi spun în gând. Mă bucur în sfârșit de muzică cu adevărat bună, curajoasă, edgy. În subsolul clubului nu prea vezi mare lucru, dar muzica îmi e îndeajuns.
Ieșim obosiți și ne găsim culcuș pe banchetele mașinii, în amuzamentul câtorva trecători. Normal, pentru berlinezi suntem o bizarerie. Ce fel de om să fii să n-ai un loc unde să dormi nopțile?
Berlinul mi s-a părut la data aceea un oraș extrem de elegant și de aerisit. Am fost uimit de moștenirea arhitecturală a părții de est, fost comuniste. Nu mă așteptam ca statul să fi investit atât de mult în design și planificare. Prin comparație, Bucureștiul mi s-a părut brusc trist, tern și extrem de haotic…
Am adus acasă câteva CD-uri pe care mi le-am cumpărat de prin magazinele de muzică. Acum nu mai știu din ce oraș le-am luat, dar am putut să ascult, odată ajuns, niște deep house pe care le-am asociat o vreme după aceea cu Germania și cerul ei veșnic întunecat.
English Version
Summer of 2001
Paderborn
Every weekday I return, after work and after my swim session at the pool, to the guesthouse where I’m staying. In this village, after 4 PM, you won’t see a soul on the street. There’s simply nothing to do there. I spend each afternoon trying to sleep, just to make time pass faster.
Fridays, however, are the best. I take the train to Bielefeld, the nearby university town, where my new friend R.—also from Baia Mare—is studying. R. is enrolled in a special program for Eastern European students, and in his group you’ll also find Poles, Czechs, and so on.
We do a bit of shopping at the mall. I poke my nose into as many stores as I can to get a sense of what trends are coming this season in Germany. R. doesn’t seem too interested in the subject, but he tags along anyway, always extremely bored.
In the evening we go out for beers with his colleagues. They’re pleasant, cheerful people. His best friend is German—a very jovial guy with a sense of humor you’d associate more with Baia Mare than with Bielefeld. I tell myself that here, young people are just like us Romanians, and only as they age and integrate into the functioning mechanisms of German social networking do they become those typical “Teutons” the world talks about.
I find out, for instance, that here only the elderly drive expensive cars. It’s considered tacky for a young person to get a BMW or a Mercedes—these are toys or status symbols reserved for the older generation. Young people drive Opel Corsas or Volkswagen Polos. Even a Golf IV would seem excessive, they say.
Berlin
Of course, we had to go see Berlin. We got into the Corsa, and R. floored the gas pedal, making the car rattle at its joints until we finally reached the city center.
I dragged R. into Tresor, which I found almost by accident. It was already evening and the DJs had begun a session of extremely aggressive, twisted, and elegant techno. Art, pure art, I thought to myself. At last, I was enjoying truly good, bold, edgy music. In the club’s basement you can’t really see much, but the music is enough for me.
We came out exhausted and curled up on the car seats for the night, to the amusement of a few passersby. Naturally, for Berliners we must have seemed bizarre. What kind of person doesn’t have a place to sleep at night?
Back then, Berlin struck me as an extremely elegant and spacious city. I was amazed by the architectural heritage of the former communist East. I hadn’t expected the state to have invested so much in design and urban planning. In comparison, Bucharest suddenly seemed sad, drab, and extremely chaotic…
I brought home a few CDs I bought from some music shops. I can’t remember which city I bought them in, but once I arrived, I was able to listen to some deep house tracks that, for a while after, I associated with Germany and its eternally overcast sky.
PAUL SELING 
Leave a comment