PAUL SELING

Varianta în limba română

Pe la vreo 14-15 ani aveam deja o istorie îndelungată printre cărțile de pseudoștiință și ezoterie. Poate e cam dur să spun „pseudoștiință”, deși mulți ani mi-am reprimat nevoia de a găsi alte realități în afara celei concrete, palpabile, bazate strict pe judecata rațională.

Chiar anul trecut, prin 2024, după ce în feedul Facebook a început să-mi apară reclama la platforma http://www.gaia.com, mă gândeam să-mi fac abonament. Doar ca să mă pot pierde în tot contentul acela ilogic, cu iz de paranormal. Pur și simplu mă săturasem de atâta judecat la rece, de zecile sau sutele de ore de analiză a documentarelor de pe Youtube.

Dar, n-am făcut-o. Tot sper să găsesc explicații raționale la absolut orice mi se întâmplă și mă înconjoară, și chiar cred că e posibil și de dorit să facem eforturi cu toții în privința asta. Sunt sigur că asta e singura cale de a merge înainte și a face progrese înspre viitor. Iar acum că AI-ul ne stă la dispoziție, ar trebui ca procesul ăsta să devină…„floare la ureche”.

Dar. La 14 ani devoram Pavel Coruț, cumpăram săptămânal 1-2 volume SF de la Nemira. In­tram nițel și prin literatura lui Carlos Castaneda și apoi mi-a căzut în mâini o cărticică de yoga.

O broșurică mică, din câte îmi aduc aminte. Dacă nu mă înșel, posturile erau chiar desenate. Am început cu o asană care conținea în numele ei cuvântul „șarpe” sau „cobră”.

Stăteam pe înserat, în liniște, pe parchet, cu fața în jos, și îmi ridicam torsoul și capul în sus, sprijinindu-mă ușor în palme. Mențineam postura câteva zeci de secunde, cu spatele arcuit, apoi mă relaxam. Chiar mi-a plăcut „figura” și cred că am executat-o destul de corect.

Am încercat mai multe asemenea asane, uitându-mă atent la desene. Singura de care am fost nesigur a fost cea în care încercam să stau în cap, sprijinit în palme, cu picioarele rezemate de perete. Asta o făceam pe salteaua patului, și probabil că faptul că nu aveam ca bază o suprafață solidă nu a fost prea bine.

După o vreme am renunțat. Niște chestii ciudate au început să se întâmple în jur și mintea mea de adolescent, nesigură, neexperimentată, a început să facă conexiuni bizare.

Dacă intrasem incorect într-un „câmp informațional” superior, care îți cerea o anumită rigurozitate pentru a accede? Dacă de fapt aceste zone de energie mentală mai înaltă erau populate de entități care îmi refuzau în modul ăsta intrarea?

N-am știut să răspund. M-am speriat de genul ăsta de coincidențe. De atunci am mai încercat mici sesiuni de relaxare, cea pe care o faci de fapt înainte sau după meditație, dar cam atât. Adorm de fiecare dată buștean înainte să pot trage o concluzie.

____________________________________________________________________________________

English version

Around the age of 14 or 15, I already had a long history with books on pseudoscience and esotericism. Maybe it’s a bit harsh to call it “pseudoscience,” although for many years I repressed my need to find realities beyond the concrete, palpable one, strictly based on rational thinking.

Just last year, in 2024, after ads for the http://www.gaia.com platform started showing up in my Facebook feed, I was thinking of getting a subscription. Just so I could lose myself in all that illogical, paranormal-tinged content. I had simply grown tired of cold reasoning, of the dozens or even hundreds of hours spent analyzing documentaries on YouTube.

But I didn’t go through with it. I still hope to find rational explanations for everything that happens to me and surrounds me, and I genuinely believe it’s both possible and desirable that we all make efforts in this direction. I’m convinced it’s the only way to move forward and make progress toward the future. And now that AI is at our disposal, this process should really become…a walk in the park.

But. At 14, I devoured Pavel Coruț, I used to buy 1-2 sci-fi books weekly from Nemira. I also dipped a little into Carlos Castaneda’s literature, and then a small yoga booklet fell into my hands.

A little brochure, as far as I remember. If I’m not mistaken, the postures were even drawn. I started with an asana that had the word “snake” or “cobra” in its name.

In the evenings, I would lie quietly on the wooden floor, face down, and lift my torso and head up, supporting myself lightly on my palms. I held the pose for several dozen seconds, back arched, then relaxed. I actually liked the “move” and I think I did it pretty correctly.

I tried several other such asanas, carefully following the drawings. The only one I was unsure about was the one where I tried to stand on my head, supported by my hands, with my legs resting against the wall. I did this on my bed mattress, and probably the lack of a solid surface wasn’t ideal.

After a while, I gave it up. Some strange things started happening around me, and my teenage mind—uncertain, inexperienced—began making odd connections.

What if I had entered incorrectly into some higher “informational field” that required a certain kind of rigor to access? What if these higher mental energy zones were actually populated by entities who were denying me entry in this way?

I didn’t know how to answer. I got scared by that kind of coincidence. Since then, I’ve occasionally tried short relaxation sessions—the kind you do before or after meditation—but that’s about it. I fall asleep like a log every time before I can reach any conclusion.