Varianta in limba romana
Mergem, toată familia, spre Suceava, cu un tren lent, care se clatină agale printre câmpiile Moldovei. Paula va participa la un concurs de pian acolo, e bine pregătită și pare că n-are deloc emoții. Acum privește absentă pe geam, mâncând un sandviș cu șnițel pus de mama de acasă.
În compartiment avem un domn necunoscut, care schimbă câteva amabilități cu tata. Tata e mândru că citesc vrute și nevrute, așa că domnul se întoarce spre mine începând să mă chestioneze cu o voce caldă, afectuoasă.
Mă întreabă ce citesc zilele astea. Îi răspund că e vorba de Legendele Olimpului. Domnul se miră și mă întreabă ușor amuzat una-alta despre eroii mei favoriți.
Adevărul e că pentru mine cele două volume ale lui Alexandru Mitru despre panoplia de caractere grecești au rămas mulți ani cărți de căpătâi. Scrierile erau minimaliste, concise, narațiunea bine sintetizată pentru mintea unui copil.
Bineînțeles că m-au inspirat grozav toate poveștile zeilor, semizeilor și eroilor. Am suferit, m-am bucurat, m-am exaltat, chiar sau m-am întristat alături de fiecare din personaje.
În ultimii ani am revenit oarecum cu gândul la mitologia greacă, după o vreme de studiu parțial (și cu siguranță insuficient) al religiilor și a istoriei lor. Mi-aș dori să înțeleg mai bine modul în care creștinismul a acoperit structurile de relații între toate aceste personaje și, mai ales, ce efecte are înlocuirea lor cu o zeitate patriarhală, unică: Dumnezeu.
Auzisem prin liceu, de la un cunoscut (R.M.), de “Petroniu”. Deși n-am citit Satyricon, am frunzărit acum câțiva ani Wikipedia, ca să înțeleg mai multe. Intuiția mea este că creștinismul a distrus o formă mai naturală a spiritualității și, de ce nu, a sexualității. Până la urmă, toate caracteristicile zeităților grecești și ale relațiilor dintre ele se dovedesc a fi totuși umane și… umanizante.
Din păcate, nu cred că ne mai putem transpune cu adevărat în mintea (sau pielea) anticilor, așa că modul lor de “a fi” îmi rămâne, mie cel puțin, inaccesibil. Sunt sigur că, după un studiu aprofundat al tuturor religiilor lumii, un “învățat” poate să intuiască măcar unde se ascunde de fapt adevărul.
…
La Suceava a fost mare bătaie pentru premii și diplome. Băiatul de 14 ani care a câștigat trofeul a ajuns cu întârziere (din cauza trenului). Intrase pe scenă pe fugă, îmbrăcat în “blugi” (jeanși) – nu apucase să se mai schimbe – și, deși am auzit că a cântat impecabil, oamenii au bârfit necontenit despre lipsa lui de “respect” până s-au decernat premiile.
Am disprețuit în secret toată șușoteala adulților din public, care speculau necontenit “bizareria”. Le-am simțit năduful și dezamăgirea în momentul când băiatul a fost “totuși” premiat.
…
Uneori, când merg în câte o vacanță la Vama Veche, mai fac o vizită și la Muzeul de Arheologie din Mangalia.
Îmi face mare plăcere contactul direct cu artefacte ale civilizației elene, să pot să-mi plimb privirile peste pietre funerare, vase de lut, monede de schimb și multe altele.
E o formă de racord direct la istorie prin intermediul limbajelor artelor plastice: sculptură, ceramică, pictură murală, ș.a.m.d. Avem mare noroc că putem păstra în continuare aceste porți de acces către civilizațiile care ne-au precedat.
English version
We’re heading, the whole family, to Suceava on a slow train that sways gently through the plains of Moldova. Paula is going to participate in a piano competition there—she’s well prepared and seems completely unbothered. Right now, she’s staring absentmindedly out the window, eating a sandwich with schnitzel that mom packed from home.
In the compartment, there’s a stranger who exchanges a few polite words with dad. Dad is proud that I read all kinds of things, so the man turns to me and begins to ask me questions in a warm, affectionate voice.
He asks what I’ve been reading lately. I tell him it’s Legends of Olympus. The man seems surprised and asks me, slightly amused, a few questions about my favorite heroes.
The truth is, for me, the two volumes by Alexandru Mitru about the Greek pantheon remained for many years essential books. The writing was minimalist, concise, the narrative well distilled for a child’s mind.
Of course, I was greatly inspired by all the stories of gods, demigods, and heroes. I suffered, rejoiced, was elated—even saddened—alongside each of the characters.
In recent years, I’ve returned somewhat to thinking about Greek mythology, after a period of partial (and certainly insufficient) study of religions and their histories. I wish I could better understand how Christianity came to cover the relational structures between all those characters, and especially what effect replacing them with a single patriarchal deity—God—had.
Back in high school, I’d heard from an acquaintance (R.M.) about Petronius. Although I haven’t read Satyricon, I browsed through Wikipedia a few years ago to understand more. My intuition is that Christianity destroyed a more natural form of spirituality and, why not, of sexuality. In the end, all the traits of the Greek deities and the relationships between them still prove to be human—and humanizing.
Unfortunately, I don’t think we can truly place ourselves in the minds (or the shoes) of the ancients anymore, so their way of “being” remains, at least for me, inaccessible. I’m sure that after a thorough study of the world’s religions, a “scholar” might at least sense where the truth is actually hidden.
…
In Suceava, there was intense competition for awards and diplomas. The 14-year-old boy who won the trophy arrived late (because of the train). He rushed onto the stage in jeans—he hadn’t had time to change—and although I heard he played impeccably, people gossiped endlessly about his supposed “lack of respect” until the prizes were handed out.
I secretly despised all the whispering of the adults in the audience who kept speculating about the “oddity.” I could feel their frustration and disappointment when the boy was still awarded the prize.
…
Sometimes, when I go on a vacation to Vama Veche, I also pay a visit to the Archaeology Museum in Mangalia.
I greatly enjoy direct contact with artifacts of Hellenic civilization—being able to let my eyes wander over funerary stones, clay vessels, trading coins, and many other things.
It’s a way to connect directly to history through the visual language of the plastic arts: sculpture, ceramics, wall painting, and so on. We are truly fortunate to still be able to preserve these gateways into the civilizations that came before us.
PAUL SELING 
Leave a comment